Conferinţa Mondială a Jurnaliştilor în Republica Coreea – „Ţara dimineţilor liniştite”

În zilele noastre, Republica Coreea a devenit ţara minunilor economice, tehnice, educaţionale şi culturale. De altfel, datorită dezvoltării sale spectaculoase, Republica Coreea este cea de a douăsprezecea economie la nivel mondial şi a treia în Asia, după Japonia şi China, fiind simbolic reprezentată ca unul dintre cei Patru Tigri Asiatici.

De la mijlocul veacului trecut, Republica Coreea, s-a impus încetul cu încetul pe plan internaţional, prin stabilirea relaţiilor diplomatice cu diverse alte state ale lumii, prin eforturile susţinute de menţinere a păcii, prin dezvoltarea economică (mai ales a industriei construcţiei de automobile, de semiconductoare, de electronice, de telefonie, de nave şi industria siderurgică), prin conservarea edificiilor istorice importante care au fost incluse în perioada 1995-2010 în Patrimoniul mondial UNESCO şi prin aplicarea conceptului de soft-power, adică prin cucerirea prin produsele culturale coreene a cât mai multor pieţe de gen de pe întreg globul (K-dramele şi k-pop-ul s-au bucurat de succes, iar mulţi cântăreţi, actori şi regizori coreeni au obţinut premii la festivaluri internaţionale de prestigiu).

Tot de la mijlocul secolului XX, în Republica Coreea, presa a început să aibă un rol determinant. De exemplu, în 1964 a fost înfiinţată Asociaţia Jurnaliştilor Coreeni(JAK), care din 1966 a devenit membru al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, iar din 1993 a realizat schimburi de experienţă cu Asociaţiile de profil din China, Vietnam, Indonezia, Mongolia, Bulgaria şi Statele Unite ale Americii. La ora actuală, Asociaţia Jurnaliştilor Coreeni (JAK) este alcătuită din 200 de companii media şi din 10.000 de jurnalişti independenţi. În decursul anilor, acest forum a urmărit progresele realizate de societate în ceea ce priveşte democraţia, a militat pentru pace şi pentru reunificarea celor două ţări din peninsula Coreeană, dar şi pentru realizarea unor proiecte internaţionale. De aceea, din 2012, asociaţia organizează anual şi Conferinţa Mondială a Jurnaliştilor. Anul acesta tema propusă a fost “Rolul mass-media pentru pacea lumii”. Aflată la cea de a V-a ediţie, între 3-8 aprilie, la întâlnire au participat peste 80 de jurnalişti din 55 de ţări. Cu această ocazie, am asistat la numeroase conferinţe dar am vizitat şi diverse obiective din diverse zone ale Republicii Coreea.

Primaria
Primaria

Astfel, pe parcursul câtorva zile intense, am luat “pulsul” acestei societăţi care te fascinează prin corectitudine, punctualitate, ordine, respect, curăţenie şi …..linişte, poate uneori “tulburată” de sonorităţi clasice difuzate în surdină în toate locurile publice. Pentru cei care doresc să îşi “etaleze” talentele artistice, muzicale, există camere speciale unde pot asculta ce vor fără a deranja pe ceilalţi.

Seul

Este capitala zonei de peste 600 de ani, în prezent cu statut de oraş special, în care (cu tot cu zona metropolitană Incheon şi cu mare parte din provincia Gyeonggi), locuiesc aproximativ 25 de milioane de oameni fiind a doua cea mai mare zonă metropolitană din lume, totodată un puternic centru economic, politic şi cultural sud-coreean. Aici, se regăsesc patru dintre edificiile istorice înscrise în Patrimoniul UNESCO: palatul Changdeokgung, fortăreaţa Hwaseong, templul Jongmyo şi mormintele Regale ale Dinastiei Joseon.

Este un oraş care în partea modernă a sa (în care un loc aparte îl ocupă râul Han), te impresionează prin clădirile înalte, cu 20-30 de etaje, dar şi prin vestigiile istorice care sunt perfect integrate în arhitectura locului, prin bulevardele largi, pe care se desfăşoară un trafic intens şi în care transportul în comun este foarte bine organizat, prin magazinele care sunt la tot pasul cu tot felul de produse, de la cele gastronomice la cele cosmetice (pentru că, se ştie, coreenii acordă o deosebită atenţie aspectului fizic), dar şi prin dragostea pentru natură ( oriunde există o oază cu flori în pământ sau în ghivece şi cu pomi).

Poza 2 FlorileAşadar, la Seul, în data de 3 aprilie 2017 la Centrul de Presă, aflat lângă Primăria oraşului, a avut loc Ceremonia de deschidere a Conferinţei Mondiale a Jurnaliştilor susţinută de diverşi oficiali din partea ţării gazdă, mai precis de la Ministerele Afacerilor Externe sau ale Culturii, Sportului şi Turismului, dar şi din partea organizatorilor: Jung Kyu Sung- preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Coreea şi Kim Byung Ho- din partea Fundaţiei “Korea Press”.

Pe lângă prelegeri şi dezbateri care au avut ca subiecte pacea, mass-media şi situaţia politică din zonă, organizatorii au prezentat şi câteva repere culturale importante: muzica tradiţională şi unul dintre frumoasele lor palate – Gyeongbokgung, în traducere liberă “Palatul foarte mult binecuvântat de Rai”.

Astfel, a captat atenţia Grupul “Queen” care promovează aşa-numitul stil fusion gugak” cu mare trecere în Coreea, axat pe o combinaţie între elementele muzicii tradiţionale coreene, cu cele clasice, de jazz şi de hip hop, interpretate pe instrumente specifice zonei: gayageum (un instrument cu 12 coarde), haegeum (un alt instrument coreean asemănător cu scripca), daegeum (un flaut mare din bambus) şi o vioară electrică. Repertoriul a fost divers, în care la loc de cinste a fost cântecul Arirang, considerat imnul neoficial al Coreei şi care din 2012 este înscris în Patrimoniul Cultural al UNESCO.

Poza 7 Muzica 3.04După încheierea sesiunii de conferinţe şi dezbateri, am pornit pe unul dintre bulevardele Seulului şi am trecut pe lângă statuile Admiralul Yi Sun-sin şi Regele Sejong (aşezat pe tron şi cu o carte în mână, unul dintre simbolurile sale, pentru că după cum se ştie deja, el este inventatorul alfabetului coreean –Hangeul). Poza 8 Statuile

În spatele lor, înconjurată de Munţii Bugaksan şi Namsan este Piaţa Gwanghawmun unde se află Palatul Gyeongbokgung, construit în 1395 în timpul Dinastiei Joseon. A fost refăcut de câteva ori deşi din cele 330 de clădiri ale sale au rămas intacte: Sala Geunjeongjeon, Pavilioanele Gyeonghoeru şi Hyangwonjeong. Ce impresionează la acest imens edificiu? Structurile sale care diferă total de cele europene, pentru că sunt goale şi astfel poţi admira armonia construcţiilor şi desenele realizate pentru decorarea lor, fiecare cu diverse simboluri incluse şi pictate cu cele cinci culori de bază: roşu, albastru, galben, negru şi alb. Sunt locuri cu un puternic impact istoric dar care sunt cunoscute în lumea întreagă prin intermediul numeroaselor k-drame filmate aici! Poza 9 Palatul

Foarte greu ne-am despărţit de aceste locuri…dar a trebuit pentru că turneul sud-coreean a continuat în 4 aprilie 2017 într-un alt oraş – Ganneung şi într-o altă provincie – Gangwon, unde la anul se vor defăşura Jocurile Olimpice şi Paralimpice de Iarnă.

Autor : Octavia Galescu

Poza 10 Jocuri