Calendarul evenimentelor, 24 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – şedinţa în plen

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala „Mihai Viteazul”

 

– Guvern

* Programul premierului Sorin Grindeanu:

  • ora 12:00 – întâlnire cu reprezentanți ai companiilor farmaceutice din România și ministrul Sănătății, Florian Bodog – la Palatul Victoria

– Ministere

* Reuniunea grupurilor de lucru reunite ale mecanismului interministerial pentru Brexit – ora 9:00, la sediul MAE

– Partide

* Reuniunea Biroului Politic Național al PNL – ora 12:00, la sala grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, etaj 2

 

– Minorităţi

* Centrul de Studii Israeliene „Goldstein Goren“, Centrul de Studii Ebraice al Universității din Bucureşti şi Institutul Cervantes, în colaborare cu Ambasada Spaniei în România și în parteneriat cu Ambasada Turciei în România și Federația Comunităților Evreiești din România, organizează cea de-a IV-a ediție a Zilelor Culturii Sefarde – la sediul Institutului Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38 (24 – 27 apr.). Din program:

– Administrație

* Iași: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Iași – ora 10:00, la Primăria Municipiului Iași, sala “Vasile Pogor”

 

– Juridic

* Şedinţa Curţii Supreme (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în cadrul căreia urmează să aibă loc judecarea contestaţiei la executare depuse de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în dosarul „Referendumul” – ora 9:00

– Economic

* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa, în cadrul căreia va fi abordat, printre altele, Programul România – Start Up Nation 2017 – ora 11:00

* Pitești: Lansarea aplicaţiei onechat messenger, bazată pe concepte de comunicare inovatoare și are ca avantaje securitatea, confidențialitatea și comunicarea fără conexiune de date – ora 16:30, la Hotel Ramada, Sala Diamond Ballroom

 

– Medicină, Sănătate

* În contextul „Săptămânii Europene a Imunizării”, sub sloganul „Prevenire. Protecție. Vaccinare.”, în întreaga țară vor avea loc mai multe acțiuni de informare privind vaccinarea, în cadrul cărora vor fi organizate puncte și sesiuni de vaccinare accesibile comunităților cu risc. Tema globală a campaniei din 2017 este „Vaccinurile sunt benefice”, iar mesajul central, „Vaccinarea protejează sănătatea în fiecare etapă a vieții” (24 – 30 apr.)

– Învăţământ, Cercetare

* Braşov: În perioada 24 – 28 aprilie, Universtatea Transilvania va fi gazda unui eveniment ce reuneşte peste 30 de cadre didactice şi membri ai personalului administrativ din universităţi din Uniunea Europeană (Italia, Finlanda, Franţa, Letonia, Polonia, Portugalia, Spania, Slovacia, Slovenia) şi din afara Uniunii (Africa de Sud, Rusia, Turcia). Pe parcursul întregii săptămâni se vor organiza ateliere şi vizite tematice cu scopul unei mai bune cunoaşteri a universităţii şi a împrejurimilor Braşovului. „Săptămâna internaţională – Iweek” se desfăşoară sub genericul „New times – same practices? How to address international challenges as Erasmus+ participants / La vremuri noi, aceleași practici? Cum să facem față provocărilor internaționale în calitate de participanți în programul Erasmus+“

– Arhitectură

* Timişoara: Ordinul Arhitecților din România – filiala teritorială Timiș și Asociația culturală PRO Event organizează a II-a ediție a conferinței dedicate viitorului în arhitectură și urbanism, „NEW CITIES” – ora 9:30, la Hotel Timișoara. Slovenia are statut de țară invitată în cadrul evenimentului, fiind reprezentată de ambasadorul Sloveniei în România, Mihael Zupančič, și de invitatul special, arh. Dean Lah din cadrul biroului de arhitectură Enota. Conferința Internațională „NEW CITIES” Timișoara susţine şi completează proiectul „Romanian Building Award 2017 (RBA) – Premiile Naționale pentru Spațiul Construit”, iniţiat şi organizat de Ordinul Arhitecților din România, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii și Asociația Pro Event

 

– Cultură

* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă audiţia cu public a spectacolelor-document: „Lia Manoliu – Drumul spre Cartea Recordurilor” şi „Lia Manoliu – Lacrima din aurul olimpic” – ora 11:00, la Hotelul Ramada-Majestic, Calea Victoriei nr. 38 – 40. Invitaţi: Viorica Viscopleanu, Dan Serafim, Iacint Manoliu, personalităţi din lumea sportului şi echipa de realizatori: Ion Costin Manoliu – scenarist, Mirela Georgescu – ing. regizor tehnic, Stelică Muscalu – regizor muzical, Milica Creiniceanu – regizor de studio, Magda Duţu – scenarist şi coordonator de proiect

* Are loc cea de-a XV-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România, gală de decernare a celor mai importante premii din muzica românească oferite anual de postul public de radio pentru performanţe în muzica pop, dance, folk şi pop-rock – ora 19:00, la Sala Radio

– Sport

* Programul etapei a 7-a din Liga 1 la fotbal – Play-off:

  • FCSB – F.C. Viitorul – ora 20:30, la Stadionul Arena Natională Bucureşti
  • Poli Iaşi – ASA Târgu Mureş – ora 18:00, la Stadionul „Emil Alexandrescu” Iaşi

* Brăila: În cadrul Ligii Naţionale de handbal feminin – etapa a 25-a, are loc meciul dintre HC Dunărea Brăila şi HCM Râmnicu Vâlcea – ora 19:00, la Sala Sporturilor

 

– S-a întâmplat într-o zi de 24 aprilie

* Cu 583 de ani în urmă (1434) a avut loc prima atestare documentară a funcţiei de spătar la Curtea Moldovei – funcţie de înalt demnitar, care purta, la festivităţi, sabia şi buzduganul domnului

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei; Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Washington: Comisarului european pentru comerț, Cecilia Malmström, îi va fi înmânat Premiul „Women of the Year”, de către Asociaţia Femeilor în Comerţul Internaţional (Association of Women in International Trade – WIIT), prilej cu care se va întâlni şi cu secretarul american al comerţului, Wilbur Ross

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Holocaustului” (Yom HaShoah – Holocaust Remembrance Day); se comemorează anual, din 1979, la iniţiativa Parlamentului israelian, în amintirea celor aproximativ şase milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial; data aleasă pentru această comemorare este legată de un moment eroic al Holocaustului: izbucnirea, în 1943, a revoltei în ghetoul din Varşovia, la 19 aprilie (27 Nisan, în calendarul ebraic); data aniversării acestui eveniment variază, în fiecare an, în funcţie de calendarul ebraic (în 2016 s-a marcat la 5 mai). NOTĂ: La 27 ianuarie se marchează „Ziua internaţională de comemorare a celor 6 milioane de evrei şi alte victime ale Holocaustului nazist” din timpul celui de-al doilea război mondial; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 1.XI.2006 şi se marchează anual (la 27.I.1945 a fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz); în această zi, în Germania, se marchează anual, din 1996, pe bază de decret prezidenţial, o „Zi memorială consacrată victimelor nazismului”