Luni, 24 aprilie, cântăreaţa, compozitoarea, actriţa şi producătoarea americană de film Barbara Streisand, împlineşte 75 de ani. Ea s-a remarcat în industria divertismentului de peste Ocean, în mai multe domenii de activitate, pentru realizările sale de excepţie fiind răsplătită, printre altele, cu două premii Oscar, 10 premii Grammy şi alte două, speciale, pentru cariera sa legendară, şase premii Emmy şi un premiu Tony. Barbara Streisand înseamnă forţă, dăruire, sensibilitate şi feminitate, fiind, fapt demn de remarcat, unicul muzician din lume care a avut un disc în topul Billboard în fiecare dintre ultimele şase decenii. Barbara Streisand este una dintre cele mai vândute artiste muzicale din toate timpurile, cu peste 145 de milioane de albume vândute în întreaga carieră, din care 68,5 milioane doar în Statele Unite.
Barbara Joan Streisand s-a născut la 24 aprilie 1942, în faimosul cartier Brooklyn, din New York, într-o familie de origine evreiască, fiind fiica Dianei (născută Ida Rosen) şi a lui Emanuel Streisand. Mama sa a fost soprană în primii ani ai carierei, apoi a devenit secretară de şcoală, iar tatăl, a fost profesor de şcoală. Bunicii ei din partea tatălui erau emigranţi din Polonia iar cei din partea mamei aveau origini ruseşti.
Copilăria ei fragedă a fost marcată de decesul prematur al tatălui, la doar 34 de ani, în urma unei crize de epilepsie, survenită imediat după ce Barbara a aniversat primul an de viaţă. Astfel soţia sa, Barbara şi fratele ei mai mare cu şapte ani, Sheldon, au rămas fără principalul sprijin financiar, ei fiind nevoiţi să se mute într-un apartament foarte modest.
Au urmat ani de sărăcie cruntă pentru familie, în care dorinţa mamei sale de a aduce bani pentru plata nevoilor familiei a pus în umbră educaţia şi dezvoltarea copiilor.
În anul 1949, mama sa se recăsătoreşte cu Louis Kind, un bărbat care a arătat foarte multă indiferenţă faţă de ea şi fratele ei, în schimb s-a dovedit foarte atent cu sora vitregă a Barbarei, Rosalind. Mai mult, suferinţa Barbarei avea să devină accentuată, de fiecare dată când cei apropiaţi, ba chiar şi mama ei, îi sugerau că nu este tocmai cel mai frumos copil…
Însă durerile copilăriei nefericite au dat naştere unor vise de viaţă îndrăzneţe, în care tânăra a crezut cu consecvenţă.
A urmat cursuri de balet şi de canto şi a fost eleva Liceului Erasmus din Brooklyn, o unitate şcolară extrem de respectată în acei ani. Barbara s-a dovedit extrem de silitoare, a cântat şi în corul liceului, lucra în paralel la un restaurant chinezesc, cu jumătate de normă, însă în plan personal, anii copilăriei au făcut din ea o fire retrasă, departe de a dori să atragă atenţia în vreun fel.
După ce, la vârsta de 14 ani, este profund impresionată de vizionarea filmului „The Diary of Ann Frank” (Jurnalul Annei Frank), a început să cânte în localuri de noapte, demonstrând încă din acei ani, o voce particulară, inconfundabilă.
Soţii Choy, proprietarii unuia dintre localurile în care cânta, i-au devenit cei mai apropiati prieteni şi confidenţi, fiind singurii din universul său care o ascultau cu răbdare şi care au îndrumat-o în toate aspectele ce ţineau de viaţă.
În anul 1961 debutează într-un spectacol de revistă, iar un an mai târziu apare în primul ei musical.
A urmat, apoi, timp de un an, cursuri de actorie la Cherry Lane Theatre, unde profesorul Allan Miller mărturisea că, deşi a asistat la „cea mai proastă audiţie din viaţa lui”, entuziasmul şi personalitatea Barbarei i-au atras atenţia în mod iremediabil.
A fost perioada în care devenise un star temperamental şi capricios, se prezenta mereu ultima la repetiţii şi se certa din orice nimic cu toţi regizorii.
Însă tocmai temperamentul ei a apropiat-o de unul din partenerii ei de scenă, Elliot Gould, un inadaptat ca şi ea la rigorile cerute de cei care puneau în operă spectacolele.
Cei doi, deveniţi iubiţi, au pus în scenă show-ul „Wholesale“, iar premiera a fost primită cu cuvinte dintre cele mai măgulitoare venite din partea spectatorilor şi criticilor. Au urmat nenumărate invitaţii în emisiuni TV, şi o ascensiune fulminantă în apariţiile pe primele pagini ale revistelor de specialitate.
În anul 1963, în ciuda programului încărcat, Barbra îşi face timp şi pentru viaţa personală şi acceptă cererea în căsatorie a lui Elliot Gould, cu care va avea un copil, Jason Gould – născut în 1966, însă la 9 iulie 1971, cei doi aveau să divorţeze.
În anul 1964, Barbra Streisand a primit premiul Grammy pentru cea mai bună voce feminină şi un alt Grammy pentru Albumul Anului, fiind, la doar 21 de ani, cea mai tânară artistă cu două astfel de premii în acelaşi an, o realizare rămasă unică până în prezent.
În anul 1967 şi-a schimbat prenumele din Barbara în Barbra, în semn de „rebeliune”, iar în anul 1968 debutează în film, în producţia lui William Wyler, „Funny Girl”, în rolul celei care i-a fost model în viaţă, actriţa şi cântăreaţa americană Fanny Brice. Era povestea unei evreice simple, din New York, cu un nas proeminent, o voce puternică şi un caracter năbădăios, adică exact povestea vieţii ei transpusă pe peliculă.
Apare apoi în „Hello, Dolly !”, apărut în 1969, în regia lui Gene Kelly, care îi aduce un succes imens.
La 21 iunie 1969, fondează, împreună cu Paul Newman şi Sidney Poitier, First Artists Production Co., o companie care finanţa producţiile cinematografice.
Au urmat apariţiile în „On a Clear Day You Can See Forever” (O zi pentru totdeauna), în 1970, în regia lui Vincente Minnelli, „The Owl and the Pussycat” (Bufniţa şi pisicuţa), în acelaşi an, în regia Herbert Ross, primul ei film ne-musical şi singurul film în care a filmat o scenă nud, decupată, în final, la montaj, „For Pete’s Sake” (Soţia mea este demnă), realizat în 1974 în regia lui Peter Yates, sau în „Funny Lady”, în anul 1975, în regia lui Herbert Ross.
În anul 1972 îşi înfiinţează propria casă de producţie, Barwood Films, iar în 1974, începe o relaţie cu Jon Peters, cel care i-a devenit apoi şi manager şi producător.
În anul 1976 se află în distribuţia producţiei „A Star is Born” (S-a născut o stea), în regia lui Frank Pierson, pentru care realizează şi coloana sonoră, un film care a devenit un real succes comercial, şi pentru care oţine Oscarul.
În anul 1983 realizează primul ei film în calitate de producător şi regizor, musicalul „Yentl“, în care joacă şi rolul principal, tot Barbra fiind şi producătorul peliculelor „The Prince Of Tides“, în anul 1991 şi „The Mirror Has Two Faces“, în 1996.
În anii ’90, figurează în „Black Listing ’89”, pentru nonconformisul său, o listă iniţiată de Brent Bozell, director la Research Center, o societate culturală având ca obiectiv purificarea mijloacelor de informare în masă. Pe listă se aflau şi alte nume importante ale lumii filmului de la Hollywood, precum Whoopi Goldberg, Jane Fonda, Jon Voight, Paul Newman, Kathleen Turner sau Valerie Harper. Tot în această perioadă, are o relaţie foarte apropiată cu tenismenul Andre Agassi, iar de-a lungul vremii presa a vorbit despre alte idile din viaţa artistei, printre cuceririle sale aflându-se personalităţi precum Ryan O’Neil, Don Johnson sau Steve McQueen, iar potrivit versiunii readaptate a biografiei „Barbra: The Way She Is“, de Christopher Anderson, chiar Prinţul Charles ar Marii Britanii ar fi curtat-o în anul 1974.
Din 1 iulie 1998 este măritată cu actorul James Brolin.
În anul 2004 revine în film în distribuţia comediei „Meet the Fockers“, în regia lui Jay Roach, un rol care la acea vreme a demonstrat că trecerea anilor nu i-a afectat deloc calitatea interpretării, însă ultimele sale două filme – în 2010, „Little Fockers”, în rolul Roz Focker şi în 2012, „The Guilt Trip”, în rolul Joyce Brewster, nu au convins, aducându-i chiar şi nominalizări la nedoritele premii „Razzie”, pentru cea mai slabă actriţă.
În noiembrie 2010, celebra cântareaţă şi actriţă a debutat în mediul literar cu volumul “My Passion for Design”, o carte în care artista îşi dezvăluie dragostea pentru arhitectură, artă, mobilă şi peisagistică. Ea a declarat cu acest prilej: “În repetate rânduri, mi s-a cerut să-mi scriu autobiografia … însă nu mă simt pregatită pentru a face ceva atât de personal. Acesta este motivul pentru care am ales să scriu despre cum văd lumea şi ceea ce este frumos pentru mine”.
Barbra Streisand are încă o voce de înger, însă ea a preferat să o pună în valoare, de-a lungul carierei, în musicaluri sau înregistrări şi aproape deloc în concerte, poate tocmai din cauză că urăşte să cânte live, din cauza tracului.
Este o luptătoare pentru diferite cauze sociale, participând la campanii anti-SIDA, de apărare a drepturilor homosexualilor – fiul ei, Jason, având această orientare -, de luptă pentru cauza copiilor defavorizaţi, a femeilor în general. Este foarte activă şi în plan politic, fiind o puternică susţinătoare a cauzei israeliene – nu e de mirare având în vedere originea sa -, dar se implică şi în viaţa politică de peste Ocean, fiind o susţinătoare a Partidului Democrat şi având un rol important în recenta campanie prezidenţială, când l-a criticat vehement pe candidatul de atunci, actualul preşedinte al SUA, Donald Trump.
Activităţile sale filantropice sunt absolut remarcabile: în anul 1984, Streisand a donat o sumă consistentă pentru construcţia clădirii Emanuel Streisand pentru Studii Ebraice de la Universitatea Mount Scopus din Israel, în memora tatălui său, iar în anul 1986 a înfinţat The Streisand Foundation, care a contribuit cu aproximativ 25 de millioane de dolari pentru finanţarea unor organizaţii care realizau spectacole live şi cu peste 16 milioane de dolari pentru peste 1000 de graturi acordate unor cauze dedicate mediului înconjurător, femeilor sau dezarmării nucleare.
În 2006, ea a donat 1 milion de dolari pentru cauza susţinută de William J. Clinton Foundation pe tema schimbărilor climatice, iar în anul 2009, ea a donat 5 milioane de dolari în beneficiul Centrului de Cercetări Cardiovasculare ce-i poartă numele, din cadrul Spitalului Cedars-Sinai.
În anul 2007, Parade Magazine a remarcat-o ca fiind una dintre celebrităţile care au realizat cele mai mari donaţii caritabile şi ca cea mai generoasă personalitate publică a Americii.
În anul 2012, ea a colectat peste 22 de milioane de dolari pentru sprijinirea aceluiaşi Centru de Cercetări Cardiovasculare, ea contribuind personal cu circa 10 milioane din această sumă.
Cotidianul The Daily Telegraph a plasat-o pe Barbara Streisand în primele 10 cântăreţe şi compozitoare din istorie, A&E’s Biography magazine a denumit-o una din favoritele sale pentru Vocile Secolului XX, şi, nu în ultimul rând, se află printre cele mai mari 50 de artiste din toate timpurile, desemnate de Billboard.
