Patru seri de lecturi publice, întâlniri cu cititorii și dezbateri pe marginea orașului văzut de scriitori din spațiul european.
În perioada 25-29 aprilie, va avea loc la București a doua ediție a Festivalului „Orașul și Literatura” (LOFEST). În cadrul celor patru seri de lecturi publice, prozatori din România și din alte țări europene vor interacționa cu cititorii și vor dezbate tema memoriei și a mitologiei orașului reflectat în literatură ca discurs, ca personaj, ca impresie, lumină sau țesătură ce se compune și se descompune sub privirile noastre.
Întâlnirile vor avea loc la Centrul ARCUB, la Institutul Cultural Român, la Muzeul Național al Literaturii Române și vor fi moderate de Carmen Mușat, Claudiu Komartin și Ovidiu Șimonca.
Invitații sunt autori cunoscuți publicului prin lecturile lor publice: Filip Florian, Andrei Dosa, Mihai Radu, Lavinia Braniște, Ștefania Mihalache, Tudor Ganea, Veronica D. Niculescu, Cristina Stancu, Stelian Tănase, Dan Coman, Magda Cârneci, Robert Șerban, Cătălin Darian Florescu, Anca Vieru, (România), Roman Simic (Croația), Jan Cornelius (Germania), Phillip O’Ceallaigh (Irlanda), Andrew Davidson (SUA).
Partenerii acestei ediții a festivalului sunt: Institutul Cultural Român, TVR 2, Teatrul ACT, Cartea Românească, Polirom, Sport Total FM, SemneBune, LibHumanitas, Poesis Internațional, Clubul de lectură Institutul Blecher, Radio România Cultural, Institutul Polonez București, Nemira, Institutul Blecher ANAV (Asociația Națională pentru Arte Vizuale), Gestalt Books, Editura Nemira,.
Programul complet al festivalului îl puteți găsi pe website-ul oficial: http://www.lofest.ro/.