Alpinistul timișorean Horia Colibășanu își continuă pregătirile în Himalaya, pentru ascensiunea pe Everest, la 8.848 de metri altitudine. În exclusivitate la Radio Timișoara, Horia a declarat că a finalizat aclimatizarea în tabăra de bază, că este într-o stare foarte bună și a început să urce spre tabăra de bază avansată.
Expediția durează două luni, dar, în ultima săptămână, ascensiunea propriu-zisă spre Everest, va fi cea mai dificilă. Horia Colibășanu se află într-a 19 expediție internațională. Everest este al optulea vârf de peste opt mii de metri pe care sportivul timișorean dorește să îl aibă în palmares./vdraguta
RADOR – 25 aprilie