Membri ai grupării kurde YPG, ucişi în raiduri aeriene efectuate de Turcia în nordul Siriei

Raidurile aeriene ale Turciei în nordul Siriei au provocat moartea a cel puţin 18 membri ai grupării kurde YPG, potrivit activiştilor. După recenta operaţiune terestră împotriva luptătorilor kurzi şi a celor din cadrul grupării Stat Islamic (ISIS) din Siria, armata turcă a lansat acum raiduri aeriene ce au vizat „puncte centrale ale teroriştilor”. Raidurile din timpul nopţii care au avut loc în nordul Irakului şi nord-estul Siriei au vizat gruparea kurdă YPG, pe care Turcia o consideră o anexă a grupării militante kurde PKK. Ankara a comunicat că teroriştii au transportat ilegal arme şi luptători peste graniţă în Turcia şi că raidurile au avut succes, transmit corespondenţii BBC. Luptătorii kurzi sunt percepuţi diferit de Turcia şi de Statele Unite, aliatul Turciei din NATO. Ankara îi consideră terorişti, în timp ce Washingtonul crede că ei reprezintă forţa care luptă cel mai eficient împotriva ISIS./mbrotacel/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 aprilie