OSCE a reluat patrularea în zonele de conflict din estul Ucrainei

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a comunicat că a reluat patrulele în zonele de conflict din estul Ucrainei, după ce, duminică, unul dintre observatorii organizaţiei şi-a pierdut viaţa. Americanul Joseph Stone a murit când autovehiculul în care se afla a fost aruncat în aer de o mină de teren, într-o zonă controlată de rebelii separatişti pro-ruşi. După discuţiile purtate la Moscova cu ministrul de externe rus, secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, a declarat că incidentul este investigat: „Luăm foarte în serios acest incident şi am declanşat o anchetă internă, care va trebui să fie şi o anchetă penală, pentru a se stabili care sunt responsabilităţile pentru acest rezultat. A fost o mină lăsată pe o şosea care este utilizată şi de civili şi puteau fi şi alte victime.„/mbrotacel/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 aprilie