Plenul reunit al parlamentului a decis retrimiterea la comisiile juridice a raportului privind constituirea Comisiei speciale de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. Solicitarea a venit din partea liderului de grup al PSD din Camera Deputaţilor, Marcel Ciolacu, pe motivul clarificării obiectivului anchetei, în condiţiile în care şi Parchetul General a demarat o cercetare proprie. Propunerea a fost susţinută şi de liberali. Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat că înfiinţarea comisiei nu se justifică, dată fiind şi cercetarea parchetului./ovidiu/dstanesc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 aprilie