CFR Călători pune în circulaţie către mare trenuri suplimentare cu peste 8.000 de locuri

CFR Călători pune în circulaţie către mare, începând de astăzi, trenuri suplimentare cu peste 8.000 de locuri. Capitala şi alte oraşe din ţară vor avea legături directe la şi de la Mangalia, iar pe ruta Bucureşti – Constanţa vor circula şi Trenurile Litoral. Potrivit reporterului nostru Alexandru Lancuzov, CFR a anunţat că gradul de ocupare a mai multor trenuri care vor circula azi între Bucureşti şi Constanţa a ajuns la aproape 110%. În fiecare vagon pot călători în picioare cel mult 50 de persoane, precizează operatorul feroviar. Şoferii care se îndreaptă spre sudul litoralului sau spre Bulgaria vor circula şi în minivacanţa de 1 mai pe o singură bandă pe sens la ieşirea de pe Autostrada Soarelui, în zona Podului vechi Agigea, de pe DN 39 Agigea – Mangalia. O rută alternativă este pe podul nou, cunoscut şi ca podul Apolodor – ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Alin Şerbănescu./dursache/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 aprilie)