Propunere privind iniţierea unui Plan Marshall pentru Ucraina, în Parlamentul European

Şeful delegației Parlamentului European în cadrul Comisiei parlamentare de asociere UE-Ucraina, Dariusz Rosati, a declarat că UE ar trebui să creeze un ”Plan Marshall” pentru Ucraina sau să elaboreze un program special pentru a ajuta procesul de reformă din această ţară. ”Având în vedere importanța strategică, trebuie să sprijinim Ucraina în eforturile sale de a se reforma. Acesta este motivul pentru care trebuie să elaborăm pentru Ucraina un program special sau un Plan Marshall” – a menţionat parlamentarul european, adăugând că Ucraina este ”un stat determinant pentru propria noastră stabilitate și dezvoltare economică”./sdan/schelaru

(www.korrespondent.net – 28 aprilie)