Toate traseele din Munţii Bucegi, Baiului şi Ciucă sunt închise

Atenţie pentru cei care aleg în aceste zile Valea Prahovei. Toate traseele din Munţii Bucegi, Baiului şi Ciucă sunt închise. Turiştii sunt sfătuiţi să folosescă doar instalaţiile pe cablu. Serviciul Salvamont, citat de corespondentul nostru Simona Uţă, anunţă că în Munţii Bucegi se înregistrează risc foarte ridicat de avalanşe. Nivelul de pericol ajunge la 4 pe o scara de la 1 la 5, la peste 1.800 de metri şi 3 – la altitudini mai mici. Stratul de zăpada este în continuare foarte mare, iar temperaturile ridicate l-au făcut instabil./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 aprilie)