Marele actor francez Alain Delon va primi premiul pentru întreaga sa carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 2-11 iunie. În onoarea actorului francez, pe 9 iunie, în cinematograful în aer liber din Piaţa Unirii va fi organizată o proiecţie specială a peliculei „Afacerea Pigot” din 1981, film regizat de Alain Delon, în care joacă şi rolul principal. În seara de 10 iunie, Alain Delon va primi premiul pentru întreaga sa carieră, în cadrul unei ceremonii care va fi găzduită de Teatrul Naţional Român din Cluj-Napoca, transmite corespondentul nostru, Claudiu Pădurean./csimion/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 mai)