Cererile la APIA pentru subvenţii europene mai pot fi depuse pânnă pe 15 mai

 Mai sunt mai puţin de două săptămâni până pe 15 mai, data limită până la care fermierii români pot depune cererea la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură pentru a primi subvenţiile europene. Ministrul Agriculturii, Petru Daea, a estimat că anul acesta vor fi mai puţine cereri decât în anii trecuţi, sub 900 de mii, iar până în urmă cu două zile au fost depuse doar 652.000 de cereri pentru o suprafaţă de circa 4 milioane de hectare. Termenul de depunere a cererilor nu va fi prelungit, în schimb a fost luată decizia ca filialele APIA din teritoriu să lucreze şi sâmbătă şi duminică pentru ca fermierii să nu piardă această subvenţie. Este şi cazul judeţului Mureş, după cum a precizat directorul APIA, Ovidiu Săvâşcă:
Ovidiu Săvâşcă: „Şi la nivelul APIA Mureş am luat hotărârea ca în zilele de 6, 7 mai şi 13, 14 mai, fiind sâmbete şi duminici, vor fi zile lucrătoare. Rog fermierii care nu au venit încă să depună cererea până la această dată să ia legătura cu funcţionarii responsabili de UAT-urile pe care sunt repartizaţi şi să se programeze şi în aceste zile la depunerea cererii de plată pentru a nu fi în situaţia de a nu beneficia de subvenţia cuvenită pe anul 2017”./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 mai)