Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a adresat un mesaj de felicitare noului preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a propus lui Emmanuel Macron să îşi unească eforturile pentru a conlucra în mod constructiv.
Preşedintele Rusiei i-a adresat un mesaj de felicitare noului preşedinte al Franţei cu ocazia victoriei obţinute de acesta în cel de-al doilea tur de scrutin al alegrilor prezidenţiale din Franţa. Emmanuel Macron câştigă scrutinul decisiv cu 66,06% din voturile francezilor, a anunţat presa franceză. Peste 20 de milioane de francezi au votat în favoarea candidatului de centru, social-liberal, anunţă „En Marche!”, mișcarea lui Macron, într-un comunicat. Contracandidata sa, Marine Le Pen, a fost preferată de doar 38% dintre francezii care au fost la urne. Aceasta şi-a acceptat înfrângerea, dar a spus că a pierdut o luptă, nu tot războiul. Ca urmare, Emmanuel Macron a devenit cel mai tânăr preşedinte al Franţei.
În mesajul de felicitare, preşedintele rus, Vladimir Putin a mai menţionat, între altele, că „poporul francez i-a oferit ocazia de a guverna ţara într-o perioadă dificilă atât pentru Europa, cât şi pentru întreaga comunitate internaţională”./vdraguta/menescu

(www.nsn.fm – 8 mai)