Luni, 8 mai
* De Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, la Palatul Parlamentului, are loc conferința „Egalitatea de gen: Test pentru democraţie”, la inițiativa Comisiilor pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi ale Camerei Deputaților și Senatului, sub înaltul patronaj al Președintelui Camerei Deputaților – ora 9:00, la sala „Nicolae Titulescu”, nivel P. Conferința va prilejui întâlnirea liderilor politici naționali și internaționali, a autorităților competente și a activiștilor pentru cauza egalității de gen, unul dintre obiectivele principale fiind asumarea comună a demersului legislativ care decurge din obligațiile angajate de țara noastră prin ratificarea Convenției de la Istanbul de către Parlamentul României în luna martie 2016. În deschiderea conferinței vor lua cuvântul președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și președinții Comisiilor pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi ale Camerei Deputaților și Senatului, deputatul Oana Bîzgan-Gayral și senatorul Adrian Wiener. Din program:
- Conferința va fi urmată de patru ateliere tematice, cu sesiuni de lucru privind subiecte de actualitate și de interes în domeniul egalității de gen: combaterea violenţei, participarea femeilor la luarea deciziei, împuternicirea economică a femeilor și rolul educaţiei în perspectiva egalității de șanse. La ateliere vor participa reprezentanți ai instituțiilor din administrația locală și centrală cu atribuții în domeniu, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic
- De asemenea, între 8 și 10 mai, în incinta Camerei Deputaților vor fi expuse materiale din diferite proiecte ale organizațiilor din cadrul Coaliției pentru Egalitate de Gen. La finalul evenimentului, pe baza concluziilor din cadrul conferinței și al sesiunilor de lucru, participanții vor adopta un angajament de acțiune pe termen scurt și mediu privind egalitatea de gen în România
– Senat
* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului Permanent
* ora 13:00 – şedinţa Biroului Permanent
* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 10:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001
* Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Gabriela Crețu, are o întrevedere cu ambasadorul Republicii Croate în România, Davor Vidiš – ora 11:00, la Cabinet
* Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, are o întrevedere cu președintele Consiliului Reprezentanților din Republica Irak, Saleem Abdullah Al-Jubouri – ora 11:45, la Salonul Constantin Brâncoveanu
* Preşedintele Comisiei pentru politică externă, Cristian Dumitrescu şi membrii comisiei, au o întrevedere cu delegaţia Comisiei pentru afaceri externe a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, condusă de Pan Yunhe, preşedintele comisiei – ora 15:45, la Salonul Dimitrie Cantemir
– Camera Deputaţilor
* ora 14:00 – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – şedinţa în plen
* Şedinţe ale Comisiilor parlamentare:
- ora 15:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
- ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va afla în vizită oficială în România, pentru a sărbători Ziua Europei (8 – 9 mai). Din program:
- ora 9:00 – participare la conferinţa cu tema „Egalitatea de gen: test pentru democraţie” – la Palatul Parlamentului, sala Nicolae Titulescu
- ora 11:15 – vizitarea unui proiect cu finanţare europeană – la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25
- ora 12:00 – întâlnire cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25
- ora 15:00 – participare la conferinţa de presă pentru lansarea celei de-a II-a ediţii a campaniei „Succesul e… Molipsitor!” – parte a Caravanei fondurilor structurale, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural ConsultingTM Group – şi la ceremonia tragerii la sorţi a laureatului concursului „Păţanii. Poveţe. Proiecte îndrăzneţe” – la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Spaţiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, parter
- ora 16:00 – întâlnire cu viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene – la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Bd. Libertăţii nr. 16, latura Nord
- ora 21:15 – participare la evenimentul dedicat Zilei Europei, în cadrul campaniei „Europa în regiunea mea, împreună cu viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene – la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Studio, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2
- între 8 şi 11 mai, are loc primul târg de carte pe domeniul relaţiilor internaţionale şi al studiilor europene, adresat publicului interesat de cele mai noi apariţii pe acest domeniu. În cadrul târgului vor expune edituri precum Humanitas, Polirom, Rao, Comunicare.ro, Tritonic, editura Militară, Corint
* Programul premierului Sorin Grindeanu:
- ora 11:00 – Întâlnire cu reprezentanți ai companiei ArcelorMittal Galați – la Palatul Victoria
- ora 15:00 – Întâlnire cu președintele Consiliului Reprezentanților din Republica Irak, Saalem Abdullah Al-Jubouri – la Palatul Victoria
* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a Președintelui Consiliului Reprezentanților al Republicii Irak, Saleem Al-Gburi – oar 12:30, la sediul MAE
* Participarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, la conferința cu tema „Egalitatea de gen: Test pentru democrație”, organizată la inițiativa Comisiilor pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați ale Camerei Deputaților și Senatului – ora 9:30, la Palatul Parlamentului
* Întâlnirea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, cu tineri americani din cadrul programului Marshall Memorial Fellowship – ora 11:30, la sediul MAE
* Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, cu ambasadorul Confederației Elvețiene la București, Urs Herren – ora 13:00, la sediul MAE
* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a ambasadorului Marii Britanii la București, Paul Brummell – ora 16:00, la sediul MAE
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
* Galaţi: Prezentarea Programului „Start-up Nation România”, la care participă secretarul de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Adrian Mlădinoiu şi Harry Ilan Laufer, secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat – ora 15:00, la Universitatea „Dunărea de Jos”
* Biroul Politic Naţional al PNL – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, sala de şedinţe a grupului PNL din Camera Deputaţilor, etaj 2
* Târgovişte: Conferinţă de presă organizată de PSD Dâmboviţa – ora 9:00
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania – ora 11:00, Str. Jean Calvin nr. 2
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Partidul Popular Maghiar din Transilvania – ora 12:00, Str. Jean Calvin nr. 1
* Evenimentul spiritual, comemorativ şi omagial „Despre figura luminoasă a Părintelui Patriarh Teoctist”, invitat fiind Părintele Arhim. Dr. Antim David, Stareţul Schitului Măgureanu din Bucureşti – ora 19:00, la Biserica „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” – Titan – Str. Jean Steriadi nr. 19/A. Evenimentul face parte din seria „Pro Memoria – Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. Organizator şi moderator: Stelian Gomboş
* Cluj-Napoca: Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vucşan, se întâlneşte cu ambasadorul Israelului, Tamar Samash; declaraţii de presă la final – ora 11:30, la sediul Palatului Administrativ
* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad-Andras – ora 9:00
* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de raportorul Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, Magyar Anna, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi Gruman Robert, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna – ora 11:00
* Voluntarii Asociaţiei Studenţilor Mediciniști din cadrul Universităţii din Oradea organizează, în perioada 8 – 12 mai, cea de-a III-a ediţie a proiectului naţional „Donează sânge! Fii erou!”, campanie care se desfăşoară şi în alte centre universitare din ţară: București, Cluj, Iași, Craiova, Brașov, Sibiu, Constanţa, Timișoara și Târgu-Mureș. Scopul proiectului „Donează sânge! Fii erou!“ este promovarea spiritului civic al comunităţii, a adevăratelor valori, prin organizarea unor activităţi de suflet
* Evenimentul Future Banking, unul dintre cele mai mari evenimente regionale despre digitalizare şi inovaţiile din mediul bancar şi zona de plăţi – ora 9:00, la Sheraton Bucharest Hotel (8 – 9 mai)
* Conferinţă de presă organizată de Hidroelectrica, SAP România şi IBC cu ocazia finalizării proiectului de implementare SAP şi câştigării de către Hidroelectrica a premiului „Gold Winner 2017 Central & Eastern Europe” în competiţia SAP Quality Awards 2017 – ora 11:00, la sediul Hidroelectrica
* Sesiune de informare şi networking organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) – ora 18:00, la Hotel Ramada
* Mamaia, jud. Constanţa: Asociația Profesioniștilor în Gastronomie, în colaborare cu Asociația de promovare turistică Litoral-Delta Dunării organizează cea de-a II-a ediţie a Festivalului peștelui și al fructelor de mare – ora 12:00, pe plaja din sudul stațiunii Mamaia
* Lansarea campaniei #voceaTAseaude, care marchează înscrierea României în Coaliţia Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian (8 mai), eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian – ora 11:00, Haute Pepper, Bd. Unirii nr. 2
* De astăzi, au loc reînscrierile copiilor în învăţământul preşcolar
* Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (DRIIE) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) lansează seria de evenimente interactive „ReconstruimEuropa”, o platformă de reflecţie şi dezbateri, ce va explora perspective diferite asupra provocărilor contemporane dinăuntrul şi din afara Europei post-Brexit; ceremonia de deschidere – ora 10:00, la sediul SNSPA, sala 804, Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1. Vor participa: prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, directorul DRIIE, Ştefan Tinca, director general al Direcţiei Politice a Ministerului Afacerilor Externe din România
* Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) organizează o şedinţă festivă dedicată împlinirii a 50 de ani de la crearea Asociaţiei Naţiunilor Asiei de Sud-Est – ora 10:30, în Aula Magna a ASE
* În perioada 8 – 11 mai, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează „Serile Masteratelor la SNSPA”, eveniment destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat – la sediul SNSPA, Bd. Expoziţiei nr. 30 A. Din program:
- ora 18:00 – Seara Masteratelor Facultăţii de Administraţie Publică – la parter, Sala Multifuncţională
* „Ştiinţă şi bucurie la nivel naţional” este deviza celei de-a IV-a ediţii a Laboratorului de Ştiinţe Bayer, proiect educaţional de anvergură naţională, ce se va desfăşura în perioada 8 – 19 mai, în Bucureşti şi alte 4 oraşe din ţară. Din program:
- Bucureşti: 8 – 19 mai, la sediul Bayer România
- Constanţa: 8 – 12 mai, la Universitatea „Ovidius”
- Iaşi: 8 – 12 mai, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”
- Cluj Napoca: 15 – 19 mai, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”
- Timişoara: 15 – 19 mai, la Universitatea de Vest
* Arad: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad organizează Simpozionul Naţional Studenţesc sub genericul „Teologia icoanei în contextul mediatic actual”. La acest eveniment academic participă 29 de studenţi de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Sibiu, Cluj, Iaşi, Craiova, Oradea, Târgovişte, Alba Iulia şi Arad, precum şi de la Departamentele de Teologie Ortodoxă din Timişoara şi Caransebeş (8 – 9 mai)
* Braşov: Prezentarea primului motor termic în doi timpi, cu componente printate 3D, din pulberi metalice, realizat de un cercetător de la Universitatea „Transilvania” – ora 11:00, la Institutul de Cercetare al Univesităţii „Transilvania”
* Constanţa: Universitatea „Ovidius” din Constanţa acordă titlul de Doctor Honoris Causa scriitorului Mircea Cărtărescu – ora 12:00, în Aula Bibliotecii Universitare, Aula B, etaj I, Bd. Mamaia nr. 124
* Sibiu: Săptămâna Internațională a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, tema centrală a manifestării fiind „Inovație și creativitate în învățământul superior internațional” – ora 10:00, la Sala Senatului. În cadrul evenimentului, ajuns la a IV-a ediție, invitații se vor întâlni cu studenții și cadrele didactice de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și vor împărtăși cunoștințele și experiența din diferite domenii științifice și practice (8 – 13 mai)
* Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții organizează, între 8 – 14 mai, cea de-a XX-a ediție a Festivalului „Ziua Adolescenţilor. Săptămâna Adolescenţilor”, program de educaţie culturală şi de promovare a operelor culturale şi artistice realizate de adolescenţii din România şi Republica Moldova, în cadrul căruia astăzi, are loc evenimentul „Adolescenţa, între Real şi Virtual”, dezbatere publică privind problemele adolescenţilor pornind de la cele mai recente studii şi cercetări dedicate adolescenţilor din România – ora 10:00, la Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, Bd. Pache Protopopescu nr. 62. Partener media: Radio România Cultural
* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) celebrează 45 de ani de existență printr-o amplă serie de evenimente ce vor avea loc în perioada 8-12 mai – la sediul muzeului din Calea Victoriei 12. Din programul zilei:
- Deschiderea oficială la care vor participa înalți demnitari, reprezentanți de seamă ai instituțiilor de cultură din România, parteneri, susținători și colaboratori apropiați ai instituției care au fost și sunt în continuare alături de muzeu. Cu această ocazie va fi inaugurată expoziția „MNIR 45”, care prezintă istoricul Palatului Poștelor – clădirea-simbol a Bucureștilor – constituirea, evoluția și colecțiile muzeului, publicațiile proprii, proiectele virtuale și planurile de viitor
- La finalul zilei, are loc un recital de muzică clasică susținut de elevi ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”
* Are loc Săptămâna Româno-Britanică – Masterclass de Traducere Literară, eveniment în cadrul căruia 6 scriitori britanici stilizează traduceri din proza contemporană românească – la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38 (8 – 13 mai). Printre partenerii media: Radio România Cultural
* La Librăria Humanitas Kretzulescu, are loc lansarea celui mai recent roman semnat de Simona Antonescu, „Hanul lui Manuc”, apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, în curând şi în ediţie digitală – ora 18:30, Calea Victoriei nr. 45. Invitate, alături de autoare: Laura Câlţea – Blogger literar, Alina Purcaru- scriitoare. Moderatoare: Eli Bădică
* Librăria Sophia organizează vernisajul expoziţiei „Împreună cu Avva Sisoe”, a pictoriţei Elena Murariu – ora 18:00. Invitaţi: Mona Şerbănescu – profesor de limba franceză şi directoarea Fundaţiei „Preasfânta Fecioară Maria“, fundaţie care coordonează Şcoala „Anastasia Popescu“ şi Grădiniţa „Arc-En-Ciel“, Luigi Bambulea – profesor de Limba și literatura română al Colegiului German „Goethe” din București, licențiat în Litere, în Teologie ortodoxă (pastorală) şi în Istoria şi teoria artei, membru al Asociaţiei Române de Literatură Generală şi Comparată şi Elena Murariu – pictor restaurator. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 mai – 30 iunie
* Casa de Cultură „Friedrich Schiller” organizează, în colaborare cu „Asociaţia Culturală Sahaja Yoga România”, conferinţa cu tema „Chakra Vishudhi – Comunicarea în planul colectiv” – ora 18:15
* Primăria Capitalei şi Teatrul Excelsior, în parteneriat cu Corul Naţional de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, organizează spectacolul „Cantus Mundi Show” – ora 19:00, în Parcul Tineretului. Pe tot parcursul zilei au loc acţiuni şi ateliere pentru copii: tablouri 3D, face painting, modelare baloane, atelier de colaje şi întâlniri cu magicieni
* Violoncelistul Adrian Naidin revine cu un nou concert intitulat sugestiv „Antitristul”, alături de violonista Cătălina Naidin – ora 19:30, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti
* Braşov: Conferinţă de presă cu tema „Am fost cetăţeanul Oraşului Stalin”, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov – ora 12:30, la Casa Sfatului
* Iaşi: Conferinţă de presă organizată cu prilejul Târgului de Carte Librex (10-14 mai) – ora 12:00, la Casa Cărţii Iaşi, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 67, Sala de conferinţe, etaj 2
* Oradea: Conferinţă de presă privind organizarea celei de-a IV-a ediţii a Târgului GAUDEAMUS – ora 10:00, la Primăria Oradea, Sala Mare. Ediţia orădeană a Caravanei GAUDEAMUS este organizată de Radio România, Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune, în perioada 10 – 14 mai, în Piaţa Unirii
* Sfântu Gheorghe: Orchestra de cameră „Franz Liszt” din Budapesta va concerta în Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, în cadrul unui turneu pe care îl efectuează în România – ora 19:00
* Sibiu: Concert susţinut de Ansamblul cameral „Ludens Piano Trio”, în cadrul unui turneu naţional desfăşurat în perioada 7 – 11 mai – ora 19:00, în Sala Festivă a Bibliotecii Judeţene Astra din Sibiu
* Sighetu Marmaţiei: Clubul Copiilor Sighetu Marmaţiei, organizează în zilele de 8 şi 9 mai, Festivalul Internaţional de Folclor „Am fost ş-om fi”, la care vor participa formaţii din Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi din România (judeţele Olt, Bihor, Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa, Satu Mare, Botoşani). Deschiderea are loc de la ora 13:00
* Timişoara: Are loc cea de-a XXV-a ediţie a Galei Premiilor UNITER – ora 21:00, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”
* Istanbul: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va fi gazda ceremoniei de deschidere a ediția 2017 a ITEF – Festivalul Internațional de Literatură Tanpınar din Istanbul, începând cu ora 19:00, și, de asemenea, susține participarea directorului general al Editurii ZORIO și scriitorului de literatură pentru copii, Petre Crăciun și a editorului Mădălina Bucșa
* Roma: Cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, Ambasada României în Italia în colaborare cu Accademia di Romania in Roma, prezintă concertul susţinut de Cvartetul Quodlibet – Liviu Neagu-Gruber – vioara I, Axel Hess – vioara II , Daniel Groza – violă , Marius Parascan – violoncel – ora 18:30, în Sala de Concerte de la Accademia di Romania
* Veneţia: Vernisajul expoziţiei de artă vizuală „Venezia nelle opere grafiche e pittoriche di alcuni artisti romeni provenienti dalla collezione del Museo di Brăila Carol I”, ce reuneşte opere ale unor artişti brăileni – ora 18:00, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică
* Conferinţa de presă de lansare a celei de-a VI-a ediţii a OMV Petrom Semimaratonul Bucureşti (13-14 mai) – ora 11:00, Hotel Athenee Palace Hilton, sala Vivaldi
* Liga I de fotbal programează două partide:
- Play-out – etapa a 9-a: CSM Poli Iaşi – CS Pandurii Târgu Jiu – ora 18:00, pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iaşi
- Play-off – etapa a 9-a: AFC Astra Giurgiu – FCSB – ora 20:30, pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu
* Au loc meciuri din semifinalele Ligii Naţionale de baschet masculin (meciul 3):
- CSM CSU Oradea – U-Banca Transilvania Cluj – ora 18:00, pe Arena „Antonio Alexe” din Oradea
- Steaua CSM Eximbank – BC CSU Sibiu – ora 19:45, la Sala „Mihai Viteazul” din Bucureşti
* Spania: În cadrul turneului ATP/WTA de la Madrid (5-14 mai), au loc meciurile de dublu:
- Christina McHale (SUA) şi Monica Niculescu (România) – Barbora Krejcikova (Cehia) şi Alla Kudryavtseva (Rusia)
- Irina-Camelia Begu şi Simona Halep (România) – Abigail Spears (SUA) şi Katarina Srebotnik (Slovenia)
* * * * *
– Berlin: Conferință de presă, pe tema celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale franceze, susţinută de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și ministrul german al afacerilor externe Sigmar Gabriel
– Mexico City: Comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmstrom, se va afla în vizită în Mexic, unde se va întâlni cu ministrul mexican al economiei, Ildefonso Guajardo, pentru a discuta despre extinderea acordului de liber schimb UE-Mexic
– Buenos Aires: Preşedintele italian, Sergio Mattarella, se întâlneşte cu omologul său argentinian, Mauricio Macri
– Berlin: Vizita preşedintelui francez, François Hollande, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel
– Berlin: Conferinţă de presă a cancelarului german, Angela Merkel, în cadrul căreia va vorbi despre victoria partidului său conservator la alegerile regionale din Schleswig-Holstein și despre victoria lui Emmanuel Macron la alegerile prezidenţiale din Franţa
– Ierusalim: Vizita preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul căreia va avea o serie de întâlniri cu liderul opoziției israeliene, Isaac Herzog, dar şi alţi responsabili israelieni (8 – 9 mai)
– Praga: Vizita premierului moldovean, Pavel Filip, în Republica Cehă (8 – 9 mai)
– Tallinn: Consiliul Comun Baltic – reuniune a şefilor de guvern din Polonia, Beata Szydło, Lituania, Saulius Skvernelis, Letonia, Maris Kucinskis, şi Estonia, Juri Ratas, consacrată, în principal, securităţii regionale, transportului şi energiei
– Macao: Vizita preşedintelui Adunării Naţionale Populare din Parlamentul chinez, Zhang Dejiang
– Damasc: Conferinţă de presă a şefului diplomaţiei siriene, Walid Mouallem, în cadrul căreia urmează să anunţe stabilirea „zonelor de dezescaladare” din Siria, potrivit unui memorandum semnat recent între Rusia și Iran, sponsorii regimului, și Turcia, care susține opoziția armată
– Paris: Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care s-au confruntat candidatul de centru Emmanuel Macron şi reprezentanta extremei drepte, Marine Le Pen
– Alger: Reuniune a reprezentanţilor statelor vecine Libiei, în încercarea de a găsi o soluţie politică la criza din această ţară, după şase ani de rivalităţi între diferitele autorităţi şi miliţiile armate
– Washington: Au loc noi audieri în cadrul Congresului, pe tema ingerinţelor ruse în campania alegerilor prezidenţiale din SUA, la care sunt aşteptaţi fostul ministru interimar al justiţiei, Sally Yates şi fostul şef al serviciilor de informaţii, James Clapper
– Bonn, Germania: Sesiune a Convenţiei ONU privind schimbările climatice. Înainte de COP23 (Bonn, 6-17 nov.), comunitatea internaţională se reuneşte pentru a avansa punerea în aplicare a acordului de la Paris împotriva încălzirii globale
– Lagos: Manifestări prilejuite de împlinirea a 50 de ani de existenţă a statului (27 mai 1967)
– New York: Actorul american Robert de Niro va fi cel de-al 44-lea laureat al Premiului Chaplin, distincţie ce îi va fi înmânată în cadrul unei ceremonii. Evenimentul va celebra prezența sa diversificată pe marele ecran și eforturile sale de susținere a filmului independent prin intermediul Festivalului de Film Tribeca și al Institutului de Film Tribeca
Marţi, 9 mai
* Preşedintele Klaus Iohannis urmează să susţină un discurs în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la proclamarea independenţei României şi cu ocazia Zilei Europei – ora 12:00
– Senat
* ora 10:30 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente:
- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – Sala 5001, etaj 5
- ora 9:00 – Comisia românilor de pretutindeni – Sala 7037/3
- ora 9:30 – Comisia pentru sănătate publică – Sala 5043, etaj 5
- ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi – Sala 6054, etaj 6
- ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Sala sala 9, parter, corp B3
- ora 12:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – Sala 9, parter
- ora 12:30 – Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică – Sala Camera 204-205, etaj 1M
- ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – Sala 4044, etaj 4
- ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
- ora 13:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
- ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – Sala 7029, etaj 7
- ora 14:00 – Comisia pentru mediu – Camera 323, Corp E3, Etaj 2
- ora 14:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4
* Vicepreşedintele Senatului, Niculae Bădălău, are o întrevedere cu delegaţia Comisiei pentru afaceri externe a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, condusă de Pan Yunhe, preşedintele comisiei – ora 9:45, la Salonul Dimitrie Cantemir
* Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, are o întâlnire cu delegaţia Comisiei pentru afaceri externe a Conferinţei Consultative Politice a Poporului Chinez, condusă de Pan Yunhe, preşedintele comisiei – ora 16:00, la Cabinet
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – şedinţa în plen
* ora 11:00 – vot final
* la înch. şed de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
- Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
- Comisia pentru sănătate şi familie
- Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
- Comisia pentru politică externă
- ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113 etaj4
- ora 13:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
- ora 13:30 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
- ora 14:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
- ora 14:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, et. PM, corp B4
- ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
- ora 14:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – camera 29, et. P1
- ora 15:00 – Comisia pentru afaceri europene – sala Corp B2, Parter
* Viena: Vizita premierului Sorin Grindeanu, care va include întâlniri oficiale, precum și participarea la Forumul economic româno-austriac, găzduit de Camera Economică a Austriei
* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va afla în vizită oficială în România, pentru a sărbători Ziua Europei (8 – 9 mai). Din programul zilei:
- ora 10:00 – participare la Forumul „Fonduri europene. 2017 – un nou început” – la Camera de Comerţ şi Industrie a României, Amfiteatrul Al. I. Cuza, Bd. Octavian Goga nr. 2, et. 4, tronson II. La eveniment mai participă: ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, şi primarul general al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea
- ora 12:00 – participare la evenimentul de Ziua Europei cu tema „Iubeşte Europa! Fall in love with Europe!” – Piaţa Universităţii, Esplanada cu statui, Bd. Regina Elisabeta nr. 7- 9
- ora 14:00 – participare la conferinţa organizată de Ziua Europei de PES Activist, cu tema „Viitorul Europei este al nostru” – Arcub Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84 – 90
* Reprezentanța Comisiei Europene în România, împreună cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, organizează expoziția aniversară „20:30 ERASMUS” – ora 17:00, la Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, parter. La eveniment vor fi anunțați și câștigătorii concursului foto „Experiențe Erasmus+ 30” (9 – 23 mai)
* Giurgiu: Vama Română Giurgiu organizează cu prilejul „Zilei Europei” (9 mai), „Ziua Deschisă a Vămilor” – ora 10:15, în punctul vamal. Cu această ocazie, va avea loc şi o demonstraţie pratică a câinilor special instruiţi pentru depistarea ţigaretelor ilegale. Participă: Rozalia Dimitrova, șefa Agenției Vamale din Bulgaria; Dorel Fronea, coordonatorul Structurilor Vamale
* Tulcea: Cu prilejul sărbătoririi Zilei independenţei de stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Zilei Uniunii Europene, Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea, în parteneriat cu Garnizoana Tulcea, vor organiza un ceremonial militar şi religios – ora 10:00, la Monumentul Independenţei
* Istanbul, Turcia: Reprezentanţi din domeniul securității și apărării din România urmează să participe la Expoziția Internațională a Industriei de Apărare (International Defence Industry Fair 2017/IDEF 2017), care va avea loc în perioada 9 – 12 mai
* Cu ocazia zilei de pomenire a Sfântului Apostol Simon Zilotul (10 mai) – primul hram al Bisericii Podeanu din Bucuresti, singura biserica din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei ce adăposteşte părticele din moaştele Sfântului, în zilele de 9 şi 10 mai, vor fi scoase spre închinare Moaştele Sfântului Apostol Simon Zilotul – ora 18:00
* Braşov: Organizația „Salvați Copiii România” a demarat al cincilea an al campaniei de combatere a mortalității infantile. Pentru prima oară, la Spitalul de Urgență pentru Copii din Brașov și, cu sprijinul Libris.ro, se vor dona secției de terapie intensivă echipamente medicale necesare pentru tratarea copiilor cu afecțiuni grave, eveniment la care vor participa Gabriela Alexandrescu, președinte executiv „Salvați Copiii” și Amalia Năstase, ambasador campanie, precum și Laura Țepoșu din partea Libris.ro; conferința de presă – ora 11:00, în sala de consiliu a spitalului, Str. Nicopole nr. 45
* Conferinţa PwC România cu tema „Schimbarea paradigmei impozitării persoanelor fizice din România. Noutăţi în materie de controale fiscale” – ora 9:00, la Hotel Marriott, sala Timişoara
* Stacey Ferreira, exponentă a noii generaţii de antreprenori din SUA va dialoga cu tinerii antreprenori şi studenţii români – ora 12:00, la Academia de Studii Economice, Aula Magna. Evenimentul este organizat de AmCham Romania, Ambasada SUA la Bucureşti cu sprijinul Academiei de Studii Economice. Vor lua cuvântul: Dean Thompson, adjunctul Şefului Misiunii, Ambasada Americană în România, Bogdan Ion, membru al Consiliului Director al AmCham Romania, şi Nicolae Istudor, rectorul ASE Bucureşti
* Cluj-Napoca: BusinessMark organizează cea de-a VII-a ediţie a evenimentului „Tax & Finance Forum”, ce va reuni experţi în taxe şi fiscalitate ai celor mai mari companii de consultanţă prezente pe piaţa românească şi factori de decizie din departamentele financiar-contabile ale celor mai importante societăţi comerciale din România – la Hotel Golden Tulip Ana Dome
* Cluj – Napoca: Are loc Târgul de nunţi Wedding Casino – în clădirea Casino-Centrul de Cultură Urbană Cluj, Parcul Central (9 – 11 mai)
* Academia Română organizează sesiunea ştiinţifică omagială cu tema „140 de ani de la câştigarea Independenţei României. Regalitatea în România” – ora 10:00, în Aula Magna. Evenimentul este deschis de acad. Ionel-Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române. Patru membri marcanţi ai Academiei Române vor susţine următoarele comunicări: acad. Dan Berindei, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie: „Independenţa în contextul istoriei României”, acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca: „Raporturile politice româno-otomane în trecut”, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură: „Moment fast în istoria spiritualităţii româneşti” şi acad. Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual: „Neatârnarea statală şi artele româneşti”
* Conferinţa internaţională „Interconnectivity and EU Foreign Policy Making”, în cadrul seriei „ReconstruimEuropa”, organizate de Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (DRIIE) al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative – ora 10:00 (9 – 10 mai)
* Ploieşti: Sub egida Consiliului Judeţean Prahova, în cadrul programului „România100”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, găzduieşte vernisajul expoziţiei „Războiul de Independenţă (1877-1878) – mărturii şi recunoştinţă”, eveniment cuprins în proiectul muzeal „Expoziţia Lunii Mai” – ora 11:00
* Cea de-a V-a ediție a Salonului European de Bandă Desenată va avea loc între 9 și 22 mai, evenimentul reunind o amplă expoziție europeană, găzduită la Rezidența Scena9 (Str. I.L. Caragiale nr. 32), mese rotunde, ateliere și dezbateri, toate reunite sub tema ediției din acest an: „Respect”. Lansarea evenimentului va avea loc de Ziua Europei, printr-un eveniment inedit, care cuprinde vernisajul expoziției și un performance de muzică și artă live, susținut de formația austriacă Bonnage Horreur. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Vernisajul expoziţiei „InstantAdolescenţa” – cele mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului „Ziua Adolescenţilor. Săptămâna Adolescenţilor” (8 – 14 mai), eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții – ora 16:00, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, coordonator: artistul vizual Mihai Zgondoiu. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Lansarea volumului de poezie „Testament pentru copilărie”, autoare Rodica Oniga – ora 16:00, la Centrul Socio-Cultural „Jean-Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2, din Str. J. L. Calderon nr. 39. La eveniment vor participa personalităţi ale vieţii literare printre care se numără: Lucian Chişu, Victor Atanasiu, Aureliu Goci, Nicolae Iliescu, Geo Călugăru, Emil Stanciu, Ion Dodu Bălan, Daniel Cristea-Enache
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează prima conferință din cadrul „Cursului de istoria artei și a culturii” – „Introducere în istoria artei”, susținută de criticul de artă, Pavel Șușară – ora 18:30. Proiectul, la care sunt invitați profesori și critici de artă ce vor conferenția pe o temă dedicată, se va derula în perioada 9 mai – 21 noiembrie, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Editura ACS (Art Conservation Support) lansează lucrarea monografică „Arbore: istorie, artă, restaurare”, autori: Corina Popa, Oliviu Boldura, Maria-Magdalena Drobotă, Anca Dină – ora 19:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu. Prezintă: prof. univ. dr. Ioan Opriș
* Filarmonica „George Enescu” prezintă un recital de pian susţinut de Dimitri Malignan, în cadrul „Stagiunii de marți seara” – ora 19:00, la Sala Mică
* Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Fundația Ioana Crăciunescu Urgent, inaugurează proiectul cultural „Marți în ALBnegru”, cu spectacolul „Sufleorul fricii” de Matei Vișniec, o improvizație semnată de actrița Ioana Crăciunescu – ora 19:30, la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Printre partenerii media: Radio România Cultural
* „Licitația unei colecții de artă modernă importantă” organizată de Artmark – ora 19:30, la Palatul Cesianu-Racoviță
- Tot astăzi, Artmark organizează sesiunea „Universul artistului. Licitația colecției de antichități și artă decorativă Shapira Shain”, care cuprinde antichități și obiecte de artă decorativă, precum statuete de Tanagra, vase romane sau grecești, netsuke-uri din fildeș, ceasuri de buzunar, ii, fote sau catrințe – ora 20:00, la Palatul Cesianu-Racoviță
* Editura pariziană de carte bibliofilă Transignum aduce la Bucureşti, între 9 şi 25 mai, proiectul „hARTA şi TERITORIILE”, în cadrul căruia are loc o expoziţie colectivă de arte vizuale & poezie (9 – 20 mai), la UNAgaleria
* Artistul spaniol, Diego el Cigala susţine spectacolul „Indestructible” – ora 20:00, la Sala Palatului
* Zalău: Primăria Municipiului Zalău, împreună cu Asociaţia CineCultura, organizează proiecţii de film clasic românesc în perioada 9 – 11 mai, în cadrul „Caravanei filmului românesc” – la Sala de spectacole din Clădirea Transilvania, Casa Municipală de Cultură şi în Amfiteatrul din Parcul Central Municipal. De la ora 20:30, are loc proiecţia filmului „Ticăloşii”, regia şi scenariul: Şerban Marinescu, după romanul lui Dinu Săraru „Ciocoii noi cu bodyguard” – în Amfiteatrul din Parcul Central Municipal
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Filarmonica Naţională „Serghei Lunchievici”, organizează, de Ziua Europei, concertul de muzică de cameră „De la Rococo la Tangou” susţinut de Gaudeamus Quartet şi chitaristul Bogdan Mihăilescu – ora 19:00, în sala mare a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchievici”
* Istanbul: Cea de–a II-a ediţie a proiectului „Noaptea lungă a filmelor scurte de Ziua Europei / Europe Day Short Film Long Night” organizată de reţeaua locală a EUNIC – între orele 19:00 – 22:00, la sediul Institutul Balassi – Institutul Cultural Maghiar din Istanbul
* Kiev: În perioada 9 – 13 mai, se va desfăşura cea de-a 62-a ediţie a evenimentului internaţional Eurovision Song Contest, la care România va fi reprezentată de Ilinca şi Alex Florea, cu piesa „Yodel it!”, care vor intra în concurs în prima jumătate a celei de-a doua semifinale, pe data de 11 mai. Competiţia muzicală internaţională este organizată de European Broadcasting Union (EBU)
* Londra: Pianistul şi compozitorul român, Lucian Ban, şi violistul american, Mat Maneri, susţin un concert de jazz în Seria „Concertelor Enescu”, organizate de ICR Londra – la Clubul The Vortex
* Portugalia: Clusterul EUNIC Portugalia organizează un concert la cele șase orgi de la Bazilica din Mafra, fiind, totodată, şi premiera mondială a piesei „3 Puncte în Spațiu“ compusă de António Pinho Vargas la solicitarea Primăriei din Mafra, cu ocazia aniversării a 300 de ani de existență a Palatului Național. ICR Lisabona este co-organizator al acestui eveniment, prin sprijinirea participării organistului român Steffen Markus Schlandt
* * * * *
– Coreea de Sud: Alegeri prezidenţiale
– Canada: Alegeri provinciale în Columbia Britanică, cea mai vestică provincie a Canadei
– Milano: Fostul preşedinte american, Barack Obama participă la o conferinţă privind alimentația
– Belgrad: Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN), Camera de Comerț și Industrie a Serbiei, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Economiei al Republicii Serbia și Agenției de Dezvoltare a Serbiei, vor organiza un seminar privind „Rezultatele și perspectivele cooperării în regiunea OCEMN – 25 de ani de la înființare”
– Manila: Exerciţii militare comune SUA – Filipine, sub denumirea „Balikatan” („Shoulder to Shoulder”) (9 – 19 mai)
– Hanoi: Reuniunile Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific – Vietnam 2017 (9 – 21 mai)
– Londra: Prezentarea pentru presă a expoziţiei „The Pink Floyd Exhibition: Their Mortal Remains”, care coincide cu aniversarea a 50 de ani de la lansarea albumului de debut „The Piper At The Gates Of Dawn” al legendarei trupe – la Muzeul Victoria & Albert. Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 13 mai – 1 octombrie. În cadrul expoziţiei va avea loc un show cu lasere şi înregistrări video cu Pink Floyd nedifuzate până acum
Miercuri, 10 mai
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – activitate în Comisiile parlamentare
- ora 10:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
* Lansarea cărţii „Post-conflict Europeanization and the War of Meanings. Challenges to EU Conditionality in Bosnia and Kosovo”, în cadrul seriei „ReconstruimEuropa” organizate de Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (DRIIE) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA)
* Programul Casei Regale de Ziua Regelui (10 mai):
- La statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal va avea loc o ceremonie militară şi depunere de flori. Vor participa Orchestra Reprezentativă a Armatei, Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul, precum şi Jandarmeria Călare. Evenimentul va începe cu recitalul muzical al orchestrei militare. La ora 11:00 vor sosi la statuia Regelui Carol I principesa Margareta şi principele Radu, împreună cu principesa Maria
- Ziua se va încheia cu un garden party la Palatul Elisabeta. Familia Regală va ieşi la balconul palatului pentru a saluta invitaţii la ora 17:00
- Elveţia: Regele Mihai I va primi, la reşedinţa privată din Elveţia, vizita părintelui Adrian Diaconu, protopop pentru Elveţia al Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Diaconu va oficia, alături de patru măicuţe ortodoxe, un Te Deum pentru majestatea sa regele şi pentru Custodele Coroanei, urmat de o scurtă pomenire a membrilor Familiei Regale Române trecuţi la cele veşnice
* Iaşi: Centenarul Sărbătoririi Zilei Naționale la Iași (10 mai 1917 – 10 mai 2017). Din program:
- ora 10:00 – Arborarea drapelului Regatului României din 1917 în curtea interioară a Muzeului Unirii, fostă reședință a MS Regele Ferdinand I în perioada 1916-1918. Fanfara Militară a Garnizoanei Iași va intona Imnul Regatului României
- ora 11:00 – Conferință pe tema „Monarhia în refugiu”, susținută de Theodor Paleologu în Sala Dublei Uniri de la Muzeul Unirii
- ora 16:00 – Lansarea numărului special dedicat Iașului de Revista HISTORIA, cu titlul „1916-1918. România în refugiu”. Prezintă jurnalistul Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia și Dr. Cosmin Popa, reprezentantul Academiei Române pentru Centenar
* Are loc prima ediţie a conferinţei „Employer Branding” – ora 9:00, la Hotel JW Marriott, Calea 13 Septembrie nr. 90
* La clasa a VI-a are loc proba de Limbă și comunicare în cadrul Evaluării Naționale
* Galaţi: În perioada 10 mai – 24 iunie, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați prezintă, unele din cele mai valoroase bunuri culturale din patrimoniul arheologic național: expoziția „Aurul și argintul antic al României”, unică prin valoarea și importanța istorică a celor peste 1000 de artefacte din metale prețioase ce a fost organizată de către Muzeul Național de Istorie a României cu contribuția a 32 de muzee din țară, printre care se numără și instituția din Galaţi – la secţia Lapidarium, Str. Mr. Iancu Fotea nr. 2
* Orchestra de Cameră Radio susţine un concert alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi solistul Horia Maxim – pian – ora 19:00, la Sala Radio
* Concert susţinut de Ansamblul cameral Ludens Piano Trio, în cadrul unui turneu naţional, în perioada 7 – 11 mai – ora 19:00, la Palatul Suţu
* Are loc Gala „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor” – ora 17:00, în grădina interioară a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Str. Nicolae Creţulescu nr.8. Spectacol de poezie şi blues va fi moderat de Dan Mircea Cipariu şi Mike Godoroja & Blue Spirit, alături de Ioana Crăciunescu, Florin Iaru şi George Mihăiţă. Totodată, se va lansa antologia „Supradoza de Dragoste. Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”, Editura Muzeului Literaturii Române. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Ziua Adolescenţilor (8 – 14 mai)
* Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează vernisajul expoziţiei „Muzeul (in)vizibil #2 – număr de inventar 111” – ora 18:00, în Sala Foaier (10 mai – 18 iunie). Curatori: Lila Passima şi Cosmin Manolache. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Bucureşti Fm
* Vernisajul expoziţiei „Noul romantism negru” – ora 18:00, la parterul Galeriei Naţionale a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Organizată de MNAR şi Kunstlerhaus Bethanien Berlin, expoziţia propune o explorare a celor mai recente direcţii din arta contemporană reunind lucrările a 34 de artişti din Austria, Cehia, Danemarca, Germania, Norvegia, Olanda, România, Spania şi SUA (10 mai-27 aug.)
* Iași: Cea de-a 25-a ediţie a Târgului de Carte LIBREX – ora 10:00, la Palas Mall (10 – 14 mai)
* Iaşi: A VIII-a ediţie a festivalului „Serile Filmului Românesc” începe cu inaugurarea secțiunii de filme românești pentru copii, care va purta numele Elisabetei Bostan – ora 13:00, la Teatrul penru Copii și Tineret „Luceafărul” (10 – 14 mai)
* Oradea: Târgul de Carte Gaudeamus Oradea, organizat de Radio România în cadrul Programului Lectura – Gaudeamus, a ajuns în acest an la cea de a patra ediţie, care va avea loc în perioada 10 – 14 mai, în premieră în Piaţa Unirii. Program de vizitare: miercuri – sâmbătă, între orele 10:00 şi 20:00 şi duminică între orele 10:00 şi 15:00
* Italia: Proiectul „Geta Brătescu – Apariţii” va reprezenta România la cea de-a 57-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia. Expoziţia va fi expusă la Pavilionul României din Giardini della Biennale şi în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Deschiderea Bienalei va avea loc între 10 şi 12 mai (deschiderea pentru presă şi profesionişti). Bienala va putea fi vizitată de public începând din 13 mai până pe 26 noiembrie
* Istanbul: Cu prilejul Zilei Europei (9 mai), rămasă în istorie și sub numele de „Ziua Schuman”, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul îşi așteaptă publicul la Ziua Porților Deschise, la sediul institutului. În cadrul evenimentului va fi expus albumul „Mari români de pretutindeni”/„Outstanding Romanian Farand Wide” al editurii Alexis și proiectarea unor scurte filme de prezentare a României produse de Autoritatea Națională de Turism (ANT)
* * * * *
– Juneau, Alaska: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va participa la reuniunea ministerială a Consiliului Arctic din Alaska (10 şi 11 mai)
– Bergen, Norvegia: Are loc unul dintre cele mai importante conferinţe media din regiunea nordică – Nordic Media Festival (10 – 12 mai)
– Dhaka, Bangladesh: „Media Summit on Climate Change and Disaster Risk Reduction”, eveniment desfăşurat sub egida Asia Pacific Broadcasting Union (ABU) (10 – 12 mai)
Joi, 11 mai
* Preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker va rosti o alocuţiune intitulată „Viitorul Europei“, în Parlamentul României, cu prilejul împlinirii a zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană
- ora 10:00 – ședinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente
– Uniunea Europeană
* Evenimente în cadrul seriei „ReconstruimEuropa” organizate de Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (DRIIE) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Din program:
- ora 17:00 – Seara masteratelor Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană
- ora 18:00 – Festivalul Filmului European: proiecţia filmului „Asediul” (2016), în regia lui Rémy Ourdan şi Patrick Chauve, urmată de dezbaterea pe tema „Reconstruim Europa de la Sarajevo?” şi audiţie live de Sevdah (muzică tradiţională bosniacă)
- Expoziţie de fotografie, cu tema „In and Out of Europe – „ReconstructingEurope beyond borders”
* La clasa a VI-a are loc proba la matematică în cadrul Evaluării Naționale
* Sfântu Gheorghe: În perioada 11-13 mai, 150 de cadre didactice participă la o conferinţă internaţională cu tema „Fii voluntar în comunitatea ta”, organizată de Asociaţia Pedagogilor Români din Covasna, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca – extensia Sfântu Gheorghe. Participă cadre didactice din Italia, Turcia, Republica Moldova, Ungaria şi România
* Clubul turistic „Imagini din toată lumea” organizează conferința „Trasee montane din România” – ora 18:00, la Casa de cultură Friedrich Schiller. Prezintă: Mihai Cernat
* Evenimentul „Salut, ADOLESCENŢĂ! După 20 de ani” organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții în cadrul celei de-a XX-a ediție a Festivalului Ziua Adolescenţilor (8 – 14 mai) – ora 19:00, la Cafeneaua „Jos Pălăria”, Str. Toma Caragiu nr.3
* Doi reprezentanţi ai noului val al jazzului românesc – Dan Mitrofan şi Răzvan Cojanu – prezintă, în premieră la ARCUB, cvartetele ce au componenţă internaţională The Comforter şi United 4, în cadrul concertului Young Lions: New Romanian Contemporary Jazz – ora 19:30. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB şi face parte din stagiunea de jazz „Artist in Residence”, curatoriată de Lucian Ban. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Bucureşti şi Sibiu: Sub sloganul „It’s all about live quality music!”, EUROPAfest prezintă, în perioada 11 – 20 mai, peste 300 de artişti din 45 de ţări. Agenda evenimentului cuprinde Opening Gala – Bucureşti şi Sibiu, concerte de jazz, blues, pop şi muzică clasică, Bucharest International Jazz Competition (13 – 20 mai), master-classes şi workshopuri, Caffe Festival, Festival’s corner şi Gala EUROPAfest
* Iaşi: Are loc cea de a V-a ediţie a Concursului „Micul Prinţ”, care se va desfăşura în perioada 11 – 13 mai, în cadrul Târgului de Carte LIBREX, la Palas Mall
* Râmnicu Vâlcea: Concert susţinut de Ansamblul cameral Ludens Piano Trio, în cadrul unui turneu naţional, în perioada 7 – 11 mai – ora 19:00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu”
* Tulcea: Asociația de Dezvoltare Regională „Aegyssus” Tulcea, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Simion Gavrilă” Tulcea, organizează, în perioada 11 – 12 mai, Sesiunea Națională de Comunicări „Patrimoniul și Educația în Muzeele de Artă din România”, ediția I. Cu ocazia evenimentului se va deschide și expoziția temporară „Patrimoniu restaurat”, expoziție care finalizează proiectul cultural „Adoptă o pictură!”, prin care s-au strâns fonduri necesare restaurării unor lucrări reprezentative aflate în stare avansată de degradare din patrimoniul Muzeului de Artă Tulcea
* Kiev: România va fi reprezentată de Ilinca şi Alex Florea, cu piesa „Yodel it!”, în cadrul celei de-a 62-a ediţii a evenimentului internaţional „Eurovision Song Contest” (9 – 13 mai), intrând în concurs în prima jumătate a celei de-a doua semifinale
* În cadrul expoziţiei „Ținutul Buzăului. Priveliști, rosturi, povești” (26 aprilie – 25 iunie) dr. ing. Alexandru Andrășanu de la Universitatea din București va vorbi despre Geoparcurile Internaționale UNESCO, despre calitățile ce îndreptățesc Ținutul Buzăului să aspire la acest statut și despre șansa acestuia de a deveni sit UNESCO – ora 18:00, la Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, Str. Monetăriei nr. 3. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm
* Iaşi: Între 11 şi 14 mai are loc cea de-a XXXIII-a ediţie a Simpozionului Naţional de Geomorfologie care se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” în zilele de 11, 12 şi 13 mai, iar pentru după-amiaza zilei de 13 mai şi în ziua de 14 mai, sunt prevăzute aplicaţii practice în împrejurimile Iaşului şi în judeţul Botoşani, cu scopul de a discuta aspecte geomorfologice teoretice și practice legate de Podișul Moldovei
* * * * *
– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor comerţului din cadrul UE
– Roma: Reuniune a miniştrilor de finanţe din cadrul G7
– Moscova: Vizita premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi a preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas
– Londra: Conferinţă internaţională pe tema situaţiei din Somalia
– Luxemburg: Vizita ducesei de Cambridge, Kate Middleton, soţia prinţului William al Marii Britanii
– Freetown: Licitație cu vânzare a unui diamant de 709 de carate descoperit în luna martie în Sierra Leone. Inițial programată la data de 5 aprilie, acţiunea a fost amânată pentru cinci săptămâni din cauza sumelor licitate reduse. Acest diamant este unul dintre cele mai mari descoperite vreodată în lume, și cel mai important, în ultima jumătate de secol, din țările vorbitoare de limbă engleză din Africa de Vest
Vineri, 12 mai
* Programul Casei Regale de Ziua Regelui (10 mai):
- Bucureşti: Concertul dedicat sărbătorii de 10 Mai, susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta maestrului William Kunhardt, solist violonistul Eugen Sârbu – ora 19:00, în Studioul de concerte „Mihail Jora” al Societăţii Române de Radiodifuziune. Publicul va putea asculta „Imnul Regal” de E. Hübsch, Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră op. 61 de Beethoven şi Simfonia nr. 4 în Mi minor Op. 98 de Brahms. Principesa Maria va asista la concert
- Poznan, Polonia: Vor avea loc ceremoniile militare cu ocazia oferirii numelui „Regele Carol al II-lea al României” Batalionului Logistic al Brigăzii 17 Mecanizate a Armatei Poloniei. Cu această ocazie, principesa Margareta va oferi patronajul său Brigăzii 17 Mecanizate a Armatei Poloniei. Principele Radu va reprezenta la ceremonii Custodele Coroanei
* Are loc Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria” (12 şi 13 mai), organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Ziua Adolescenţilor (8 – 14 mai) – la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti
* Are loc festivalul de folk „Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș” – ora 18:00, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (12 – 14 mai)
* În perioada 12-14 mai 2017, Institutul Francez din București va fi gazdă a proiecțiilor celor mai apreciate pelicule din cadrul „Festival International du Film d’Histoire de Pessac 2016”. Este pentru prima dată când acest festival din Franța este prezentat la București, evenimentul fiind rezultatul parteneriatului dintre festivalul din Pessac și Festivalul de Film Istoric Râșnov, organizat de Asociația Mioritics. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* În cadrul EUROPAfest – Caffe Festival au loc concerte de jazz și blues, susţinute de 16 trupe din SUA, Marea Britanie, Olanda, Elveţia, Israel, Germania, Italia, Brazilia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Japonia, Coreea de Sud, Nepal, Canada, Australia, Spania şi Cehia – ora 20:00, la cafeneaua hotelului Ibis Nord, Calea Griviţei nr. 143 (12 – 19 mai)
* Buzău: Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” al Municipiului Buzău şi Cenaclul Umoriştilor „Nicolae Grigore Mihăescu – Nigrim” organizează ediţia a 18-a a Festivalului Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”, cu logo-ul „Festi-bal la majorat” (12 – 14 mai)
* Iaşi: Are loc cea de-a XXI-a ediție a „Festivalului Filmului European”, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, al Muzeului Național al Țăranului Român, al Institutului Francez – Cinema Elvire Popesco, al UCIN, sub patronajul EUNIC România (12 – 14 mai)
* Iaşi: În cadrul celei de-a VIII-a ediţii a festivalului „Serile Filmului Românesc” (10 – 14 mai) are loc gala de aniversare Dorel Vişan la 80 de ani, intitulată „Portret de artist. O viaţă închinată frumosului” – ora 20:00, la Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău
* Vama Veche: Are loc o nouă ediţie a festivalului „VAMAdus Folk” (12 – 14 mai)
* * * * *
– Bari, Italia: Reuniune a liderilor din domeniul financiar ai ţărilor cu economii avansate din cadrul G7 (12 – 14 mai)
– Fatima, Portugalia: Papa Francisc va participa la pelerinajul din 12-13 mai, unde va prezida sfânta liturghie şi ceremonia de canonizare a fraţilor Francisc şi Iacinta Marto, copiii care, alături de Lucia dos Santos, au primit în 13 mai 1917 primele apariţii ale Sfintei Fecioare Maria
Sâmbătă, 13 mai
* Londra: Conferința „Ele au reușit” – eveniment internațional organizat de ELITE Business Women, împreună cu Ambasada României în Londra și Institutul Cultural Român, pentru promovarea antreprenoriatul feminin din România la Londra – ora 9:30, Belgrave Square
* Clubul „Cercetaşii României” în colaborare cu Grupul de Iniţiativă „Cabana Scout” organizează conferinţa cu tema „Educaţie nonformală prin ateliere de dezvoltare afectivă” – ora 10:00, la Casa de cultura Friedrich Schiller. Prezintă: Nadia Codreanu
* Are loc cea de-a XI-a ediţie a „Bucharest International Jazz Competition”, eveniment desfăşurat în cadrul Festivalului International EUROPAfest (11 – 20 mai), derulat sub Înaltul Patronaj al Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu (13 – 20 mai)
* În cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului „Ziua Adolescenţilor” (8 – 14 mai) are loc atelierul „Vernisaj A”, coordonat de artistul vizual Dan Perjovschi, cu 10 liceeni din toată ţara, pentru realizarea tipăriturii „Fanzine A” – ora 12:00, la Atelier 030202 – Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții
* Cele 5 zile de Masterclass ale Săptămânii româno-britanică (8-13 mai) se vor încheia cu spectacolul „The Fever”, un one-woman show, interpretat în engleză de Simona Măicănescu şi adaptat de ea după un text de Wallace Shawn, în regia lui Lars Norén – ora 20:00, la Teatrul Naţional Bucureşti. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Bucureşti şi Sibiu: Are loc „Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti 2017”, ediţia a 24-a, competiţie de flaut la care participă 108 concurenţi din 36 de ţări. Evenimentul are loc sub egida EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte 4 genuri muzicale: jazz, blues, pop, clasic (13 – 20 mai)
* Trupa din Republica Moldova, Carla’s Dreams, susţine un concert în cadrul căruia îşi va lansa noul album: „Antiexemplu” – ora 20:00, la Arenele Romane
* Italia: România participă, alături de peste 80 de ţări, la cea de-a 57-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – La Biennale di Venezia (13 mai – 26 nov.)
* Kiev: Finala celei de-a 62-a ediţii a Eurovision Song Contest
* Are loc cea de-a VI-a ediţie a „Semimaratonului Bucureşti OMV Petrom”, eveniment organizat de Asociația Bucharest Running Club, în parteneriat cu Federația Română de Atletism şi Primăria Municipiului Bucureşti (13 – 14 mai). Din program:
- Cursa Copiilor – ora 9:30, punct de start Piaţa Constituţiei
* Iaşi: Are loc o etapă locală de calificare în cadrul turneului mondial de fotbal 5-la-5, „Neymar Jr’s Five”, organizat în țara noastră cu susținerea Federației Române de Fotbal. Finala națională va avea loc în luna iunie la București, când se va afla reprezentanta României în Finala Mondială din Brazilia
* * * * *
– Teritoriile Palestiniene: Alegeri municipale
– Veneția, Italia: Deschiderea Bienalei de Artă Contemporană (13 mai – 26 nov.)
Duminică, 14 mai
* Programul Casei Regale de Ziua Regelui (10 mai):
- Seria dedicată regalităţii române se va încheia cu evenimentul „Cupa Regelui la Oină”, la Stadionul Arcul de Triumf. Federaţia Română de Oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui
* Are loc un semi-maraton organizat de „Salvaţi Copiii România”, în beneficiul copiilor născuţi prematur – ora 8:30, în Piaţa Constituţiei. Fondurile colectate vor fi folosite pentru dotarea Maternităţii Bucur din capitală. Între cei care vor alerga se numără preşedintele Colegiului European de Obstetrică şi Ginecologie, prof. dr. Jacky Nizard, şi scrimera Ana Maria Brânză
* Orchestra de Muzicǎ Popularǎ Radio susţine un concertul dedicat aniversării a 35 ani de carieră artistică – Mariana Anghel, culegătoare și interpretă de folclor autentic din zona Hunedoarei. Dirijor: Adrian Grigoraș – ora 17:00, la Sala Radio
* Gala „Salut, Adolescenţă!” cu prilejul Zilei Adolescenţilor (14 mai) – ora 12:00, la sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie. Amfitrioni: Alexandru Bogdan și Dorina Chiriac, invitaţi de onoare: George Mihăiţă, iniţiatorul Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, Horaţiu Mălăele, care a conceput grafica pentru distincţia „ADOLESCENT PE VIAŢĂ” ce va fi acordată în cadrul Galei, şi Marius Manole. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO-Adolescenții în cadrul celei de-a XX-a ediție a Festivalului Ziua Adolescenţilor (8 – 14 mai)
* Braşov: „Săptămâna Comediei”, ediţia a V-a (14-21 mai) debutează cu spectacolul „Prins în plasă” – ora 19:00, la Teatrul Sică Alexandrescu Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Fanzin
* Comunitatea SkirtBike organizează a doua ediție a Festivalului „Cycle Chic” – ora 10:00, la Verde Stop Arena, Str. Barbu Văcărescu nr. 162-164. În cadrul festivalului, vor avea loc o serie de evenimente și acțiuni dedicate comunității de bicicliste din București: prezentare de modă Cycle Chic, concerte live, concursuri cu premii și tombole ad-hoc, „Bike Bazar” cu accesorii handmade, expoziții de biciclete și accesorii pentru femei, lecții de pedalat
* * * * *
– Beijing: Preşedintele rus, Vladimir Putin, participă la Forumul economic „Silk Road” (14 – 15 mai)
– Beijing: Vizita premierului grec, Alexis Tsipras, în China (14 – 15 mai)
– Armenia: Alegeri municipale
– Nepal: Alegeri locale
– Germania: Alegeri legislative statale în landul Rhinul de Nord – Westphalia