Ambasada României în SUA organizează Festivalul de film românesc din Washington D.C. în parteneriat cu National Gallery of Art şi American Film Institute și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York

15 filme românești, deținătoare a 121 de premii internaționale, vor fi prezentate la Washington, D.C., în cadrul Festivalului de Film Românesc intitulat “Reinventing Realism — New Cinema from Romania”, care se va desfășura în perioada 13 mai – 14 iunie 2017. Organizat de Ambasada României în SUA, în parteneriat cu prestigioasele instituții culturale americane National Gallery of Art și American Film Institute și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la New York, festivalul de film românesc este primul de acest gen din capitala americană, după mulți ani.

Invitați speciali ai festivalului vor fi regizorul Corneliu Porumboiu (filmele Comoara, Polițist, adjectiv și Când se lasă seara peste București sau Metabolism), actorii Gheorghe Visu (filmul Câini) și Toma Cuzin (filmele Aferim! și Comoara) și actrița Andreea Vasile (filmul Fixeur). După vizionarea filmelor, vor avea loc sesiuni de întrebări și răspunsuri cu public la care vor participa protagoniștii peliculelor cinematografice. De asemenea, la deschiderea festivalului va participa ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu,

“Componenta de creaţie culturală, extrem de valoroasă, pe care a generat-o Noul Val al cinematografiei româneşti, contribuie la promovarea imaginii României, prin familiarizarea iubitorilor de film din capitala SUA cu cele mai recent premiate producții cinematografice românești. Pline de umor și autoironie, dar prezentând, în același timp, și situații dramatice, filmele înfățișează povești de viață care vor arăta publicului american o dezvoltare de excepţie a artei cinematografice”, consideră ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior.

“Începând cu finalul anilor 1990, un grup de regizori aventuroși din punct de vedere intelectual, au electrizat producția cinematografică românească postcomunistă cu un flux constant de scenarii pline de nuanțe și filme încărcate de un puternic realism care abordează probleme morale și ambiguități etice, creând alegorii pornite din circumstanțe banale.”, se arată în prezentarea făcută festivalului de National Gallery of Art.

Printre filmele ce vor putea fi văzute în cadrul festivalului se numără Sieranevada (r. Cristi Puiu), Fixeur și Ilegitim (r. Adrian Sitaru), Poziția copilului (r. Călin Peter Netzer), Aferim!, (r. Radu Jude), Comoara (r. Corneliu Porumboiu), Câini (r. Bogdan Mirică), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile și După dealuri (r. Cristian Mungiu), Polițist, adjectiv (r. Corneliu Porumboiu). Filmele vor fi prezentate la National Gallery of Art și AFI Silver Theatre and Cultural Center.

Programul complet al festivalului de film poate fi consultat pe pagina de internet

https://romanianfilmfestivalwashingtondc.wordpress.com/ sau pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii: https://www.facebook.com/romanian.embassy.us/