Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a declarat că UE va simplifica regimul de vize cu Ucraina ”în zilele următoare”. ”În câteva zile, vom anunța acordul privind simplificarea regimului de vize pentru prietenii noștri din Ucraina” – a subliniat șeful diplomației europene, adăugând că ”UE susţine partenerii estici, le consolidează economiile, instituţiile publice şi stabilitatea acestora”. În plus, Federica Mogherini a remarcat că UE ”va continua să facă demersuri pentru încetarea conflictului din estul Ucrainei”, pentru că ”atunci când există încălcări ale acordurilor de la Minsk, suntem cu toții mai puțin protejaţi”. Potrivit şefei diplomaţiei UE, ”prin drept internațional se înțelege integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor”. ”Prin urmare, noi nu recunoaștem și nu vom recunoaşte anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia. Vom continua să lucrăm pentru a pune capăt conflictului din estul Ucrainei, în deplină conformitate cu acordurile de la Minsk. Atunci când au loc încălcări, toți suntem mai puțin protejaţi” – a afirmat Federica Mogherini. Cel mai probabil, Consiliul UE va lua o decizie cu privire la liberalizarea regimului de vize cu Ucraina pe data de 11 mai, urmând ca hotărârea în acest sens să fie publicată în Jurnalul Oficial și să intre în vigoare 20 de zile mai târziu./sdan/atataru
www.expres.ua – 10 mai