Expoziția ARHIVEI FOTOGRAFICE AGERPRES a fost vernisată miercuri, 10 mai, la Ateneul din Iași, de către directorul general al Agenției Naționale de Presă, Alexandru Giboi, în prezența regizorului Cristian Mungiu și a altor invitați speciali ai SFR, precum: Vlad Ivanov, Nae Caranfil, Adrian Titieni, Ion Dichiseanu.
AGERPRES a expus la Iași imagini de arhivă de la filmările unor pelicule românești celebre, precum Steaua fără nume, Mihai Viteazul, Pintea sau Vlad Țepeș. De asemenea, cu ocazia aniversării a zece ani de la câștigarea premiului Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, Agenția Națională de Presă a prezentat și o selecție de fotografii de la premiera oficială a filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, ce a avut loc în septembrie 2007, la București.
„Cu ce puteam ajuta mai mult Serile Filmului Românesc dacă nu cu o expoziție de fotografie de film? Mă bucur să știu că AGERPRES poate să producă, prin arhiva sa, istorie din mai multe domenii, iar filmul este unul dintre cele mai importante domenii ale culturii românești din ultimii ani. Noi am fost acolo de fiecare dată, am capturat pe film ceea ce dumneavoastră nu aveați cum să vedeți, am capturat practic povestea din spatele filmului”, a spus Alexandru Giboi la vernisaj.
De asemenea, Alexandru Giboi a reamintit și faptul că scopul festivalului este de a reduce cinematografia românească în fața publicului autohton, pentru ca acesta să nu uite că și în România există valori uriașe în acest domeniu.
La finalul vernisajului, Cristian Mungiu a adresat o „rugăminte” agenției, aceea de a îi păstra, prin arhiva sa fotografică, pe cei din imagini, „mereu tineri”.
Totodată, cu acest prilej, directorul festivalului, Andrei Giurgia, i-a înmânat directorului general AGERPRES o distincție „în semn de profundă apreciere pentru promovarea valorilor cinematografiei românești”.
Agenția Națională de Presă AGERPRES va prezenta în cadrul ediției a VIII-a a Festivalului Serile Filmului Românesc și două documentare video, „Tărâmul dintre ape”, ce va rula vineri, 12 mai, de la ora 14:00, la Cafeneaua Piața Unirii, și „Descoperă România cu Peter Hurley”, proiectat tot vineri, 12 mai, de la ora 18:00, la Ateneul din Iași.
Despre AGERPRES
Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.
Despre Serile Filmului Românesc
Început ca o manifestare a studenților ieșeni care îndrăgesc filmul românesc, festivalul Serile Filmului Românesc, unicul de acest profil din țară, a reușit de-a lungul anilor să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Luna mai reprezintă deja, pentru cei mai mulți dintre ieșeni, un maraton cinematografic atractiv, care vine la pachet cu discuții și evenimente ce au menirea de a promova și (re)aminti despre frumusețea filmului românesc.