Invitatie eveniment Ziua Europei – Biroul de informare al Parlamentului European

Biroul de Informare al Parlamentului European în România va organiza în data de 12 mai 2017, între orele 9:30 – 16:30, în contextul sărbatoririi Zilei Europei, un joc de tip „treasure hunt” pe teme europene: „9 mai – Ziua Europei. De 10 ani împreună în Uniunea Europeană”. Evenimentul aflat la a doua ediție, este dedicat elevilor de liceu, temele jocului fiind în stânsă legătură cu elemente din istoria Uniunii Europene, modul de funcționare a Parlamentului European și a programelor pentru tineri.

Evenimentul se va desfășura în proximitatea sediului Biroului de Informare al Parlamentului European în România, și include locații simbolice pentru obiectivele jocului. Vor participa 12 echipe formate din câte cinci elevi și un profesor coordonator, aparţinând tot atâtor licee bucureștene. Fiecare echipă va primi câte o tabletă pe care vor fi afişate toate probele pe care le vor avea de îndeplinit – întrebări de tip quizz, şi alte misiuni care vor pune la încercare imaginaţia şi creativitatea participanţilor – acestora fiindu-le asociat un anumit număr de puncte.

La finalul jocului, fiecare echipă va primi un număr de piese dintr-un puzzle care va fi montat pe un panou magnetic de dimensiuni mari (2,2m x 2,2m), în acord cu numărul de puncte primite, astfel încât puzzle-ul va fi rezolvat prin colaborarea tuturor echipelor participante, simulând procesul de colaborare între statele membre ale UE.

Prin acest tip de eveniment ne propunem să aducem în atenția elevilor valorile europene fundamentale care definesc Uniunea Europeană, într-o manieră modernă, inovatoare, dar și agreabilă și distractivă, în care tehnologia se întrepătrunde cu cunoștintele.

În speranţa că veţi da curs invitației noastre, vă trimitem atașat programul detaliat al evenimentului și vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră până joi, 11 mai 2017, la următoarele coordonate: Irina Constantinescu, iconstantinescu@chelgate.com, telefon 0730 015 141.

Participarea se va face în baza primirii invitaţiei şi a confirmării prealabile.

Cu deosebită considerație,

Bogdan BÂRLA

Ofiţer de presă

Biroul de Informare al Parlamentului European în România

Program Ziua Europei