Guvernul a alocat peste 11,5 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii în judeţele afectate de ploile abundente

Guvernul a alocat peste 11,5 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii în judeţele afectate de ploile abundente din ultima perioadă. Banii provin din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului şi vor fi distribuiţi în judeţele Alba, Gorj, Iaşi, Maramureş şi Vaslui, unde vor fi folosiţi pentru refacerea de drumuri judeţene, comunale sau săteşti, refacerea de străzi, poduri şi podeţe. Sumele alocate au fost stabilite în urma solicitărilor făcute de administraţiile publice locale şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, dar şi în baza evaluărilor realizate de prefecturile din zonele respective./eendrefy/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 mai)