Mărturii despre Mihai I (1927-1930; 1940-1947)
Mihai de România, un interviu realizat de istoricul Vlad Georgescu în anii ’80 la postul de radio Europa Liberă
„Când am luat drumul exilului am socotit indispensabil şi urgent să previn opinia publică de situaţia creată şi, la conferinţa de presă la Londra la 4 martie 1948, precum şi la masa oferită de presă la New York la 16 martie 1948, am declarat că abdicarea e nulă şi neavenită, dat fiindcă ne-a fost smulsă cu sila şi că nu poporul a hotărât-o. Când la 30 decembrie 1947 Groza şi Gheorghiu-Dej ne-au înmânat actul de abdicare – plin de greşeli în română, fie spus în treacăt -, eu le-am răspuns că mă voi supune votului popular. Dar ei, dispreţuitori faţă de popor, şi de părerea lui, au refuzat. […]
Sire, v-aţi întoarce în ţară în momentul în care ar fi posibil pentru a domni?
Da. Aceasta este datoria mea şi dacă mi-am făcut datoria în circumstanţe grele, la 23 august 1944 când aveam doar 22 de ani, nu voi şovăi acum, la 64 de ani. Noi, regii constituţionali avem drepturi puţine şi datorii multe de îndeplinit. Aşa e în democraţie, regele slujeşte poporul. Dar mai este ceva: la noi republica a fost impusă de o putere străină şi ca să ştergem urmele acestei nenorocite epoci, va trebui să ne întoarcem la ce fusese înaintea ei, adică la Regatul României. Pe urmă va veni şi timpul ca poporul să hotărască dacă doreşte menţinere monarhiei sau instaurarea unei republici.
Înţeleg, deci, că v-aţi supune hotărârii şi voinţei poporului român în ceea ce priveşte viitoarea formă de guvernământ, monarhie sau republică. Dar, sire, cum aţi vedea o Românie liberă: cum, cu cine, şi în ce scopuri? În ce direcţie aţi reconstrui ţara?
Pe baza principiilor democraţiei, ceea ce înseamnă în libertate făcută tuturor. Pământul va redeveni proprietatea celor care îl muncesc şi care se vor uni, dacă vor dori, în cooperative pentru a-şi procura uneltele grele necesare. Industriile, cele rentabile bineînţeles, vor fi desnaţionalizate precum se desnaţionalizeată acum şi pe aici, în Occident. Mă mai întrebaţi şi cu cine voi reconstrui… cu românii, bineînţeles! Nu uitaţi că românii au mai dat o dată dovada capacităţii lor atunci când, sub regele Carol I, au reuşit doar în doar 48 ani – şi pe atunci nu exista tehnologia actuală! – să facă din ţara noastră nedezvoltată o ţară de înalt nivel european. Eu voi fi alături cei care râvnesc libertate şi democraţie şi sunt convins că din rândul oropsiţilor de-acum se vor ridica oameni de o mare valoare!
Sire, credeţi că românii, după 40 ani, nu v-au uitat?
Sigur că nu! Mi-o dovedesc scrisorile pe care le primesc, mai cu seamă de la tineri. Ei n-au aflat la şcoală nimic despre predecesorii mei şi despre mine, dar şi-au întrebat părinţii ca să afle cum se trăia înainte şi cine cârmuia ţara. Aşa au aflat de marii noştri oameni politici şi au aflat şi de mine. Legături strânse, aş zice de familie, fuseseră instalate între poporul român şi regele Ferdinand, bunicul meu. Legăturile acestea au continuat cu mine. Ziceam legături de familie, ori, cine uită pe ai săi?!”
[Interviu de Vlad Georgescu, emisiunea Oameni, idei, atitudini, Radio Europa Liberă, anii ‘80]
Sergiu Brânduş, medic, în 1945 student
„Eram un student retras, mă ocupam foarte mult de învăţătură, dar în acelaşi timp, având în vedere antecedentele mele legate de monarhie, adunasem în jurul meu un grup de prieteni, nu numai din Facultatea de Medicină, dar şi din alte facultăţi, sărbătorind ori de câte ori aveam posibilitatea – şi erau ocazii! – momente din viaţa fostului Mare Voievod Mihai de Alba Iulia şi ulterior Mare Rege al României.
De ce eraţi legat de monarhie?
Pentru că în timpul şcolii, la Liceul Cantemir Vodă din Bucureşti, Marele Voievod Mihai de Alba Iulia avea în patronaj acest liceu şi, de fiecare dată, pe data de 8 noiembrie a fiecărui an, se făcea o sărbătorire a liceului, cu participarea Marelui Voievod. Eram cam de aceeaşi vârstă şi bineînţeles că s-a creat între colegii mei de liceu şi Majestatea Sa Regele Mihai o legătură de suflet care nu s-a putut întrerupe niciodată, nici acuma […]. Eu l-am cunoscut pe Marele Voievod Mihai sub aspectul unui adevărat coleg. Avea o atitudine deosebit de colegială, de prevenitoare, de înţelegătoare, deşi de fapt nu pot să spun că nu avea şi atitudini de copil. De exemplu, îmi aduc aminte că la una din aniversările din sala de gimnastică de la Liceul Cantemir, elevii i-au oferit o arbaletă de lemn, un fel de arc. Şi el s-a bucurat atât de mult, parcă i s-ar fi dat cadou un automobil, ceea ce dovedea că este la fel ca noi, că şi eu mă uitam cu jind după arbaleta aia şi l-am rugat şi eu pe tata să-mi cumpere şi mie una, dar nu mi-a cumpărat… Adică, vreau să spun că acest om nu făcea diferenţă între noi şi el […]. A dat mâna cu noi şi câţiva dintre noi nu am mai vrut să ne spălam pe mâini!… […] Relaţia dintre noi, ca elevi, şi Majestatea Sa era aşa de normală şi aşa de umană, încât acuma când am împlinit 75 de ani mă gândesc cu emoţie la sentimentele pe care le-am avut şi pe care le am şi acuma.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1999]
Maria Ţeṭu, în 1945 membru al Tineretului Liberal
„Regele avea o trecere nemaipomenită! Regele era al generaţiei noastre. Şi eram multe, printre care şi eu, îl cunoşteam din timpul şcolii; mi-am făcut liceul la Liceul Regina Maria şi patroană era regina Maria şi când eram în clasa I de liceu, ea venea în fiecare an în vizită, deja mergea mai greu, aşa, dar tot frumoasă era, îmbrăcată în negru şi eu eram, repet, în clasa I de liceu şi mai înăltuţă, aşa, să zic mai arătoasă şi m-au pus să-i dau un buchet de flori. Şi – şi-acuma, iacătă, după atâţia amar de ani! – îmi amintesc că m-am dus şi i-am dat buchetul de flori şi ea m-a sărutat pe frunte. M-a întrebat cum mă cheamă şi mie mi s-a părut că este ceva, aşa, este o zână coborâtă din altă lume. Şi regele era foarte iubit – aici am vrut să ajung – era foarte iubit de toată lumea pentru că era foarte popular, cum se spune; stătea de vorbă cu tine, la Sinaia dacă te întâlneai cu el şi te opreai şi o vorbă dacă îi spuneai, <Majestate…> sau <Sire…>, îţi dădea mâna şi era foarte… Şi venise şi mama lui, Elena, care la fel se comporta, dar el în special… […] Noi l-am văzut, am dat mâna cu el, au fost situaţii de felul acesta.
[Interviu de Silvia Iliescu, 2000]
Jack Vergotti, aghiotant al regelui Mihai I
“Am fost la Casa Albă în Washington în martie 1948 când preşedintele Truman l-a felicitat pe Majestatea Sa Regele Mihai pentru actul de la 23 august 1944, zicând că ar fi scurtat cel de-al doilea război mondial cu cel puţin şase luni. A fost, incontestabil, un succes al regelui care, luând riscuri mari, dar pătruns de dragoste de neam şi ţară, a reuşit să evite pierderi zadarnice. Încă din 3 mai 1944 m-a informat asupra planurilor de armistiţiu pentru a aduce pace, aşa cum anunţase deja în mesajul de Anul Nou poporului român. De atunci, generalul Sănătescu, şeful Casei Militare a Majestăţii Sale, s-a asigurat de asocierea întregii armate române cu acea hotărâre şi Ionel Stârcea din Casa Civilă a Majestăţii Sale, împreună cu colegul său Niculescu Buzeşti de la Ministerul de Externe, erau însărcinaţi cu legătura cu şefii partidelor politice şi reprezentanţii diplomatici în relaţiile cu aliaţii de la Cairo.”
[Interviu difuzat la postul de radio Europa Liberă, 1989]
Miloş Pavel, în 1947 ofiţer de gardă al regelui Mihai I
„Pe 10 Mai 1947 eram în Bucureşti şi l-am însoţit chiar pe Majestatea Sa Regele ca ofiţer de escortă. Majestatea Sa a fost însoţit numai de un grup de ofiţeri, nu aveam unităţi sub comandă ci eram plasaţi în jurul tribunei şi urmăream desfăşurarea evenimentului. Deci atunci într-adevăr, la terminarea paradei de 10 Mai 1947, s-a produs o adevărată explozie de entuziasm când Majestatea Sa a salutat mulţimea şi muzica militară care a însoţit defilarea a dat salutul la Majestatea Sa şi a făcut la stânga şi s-a pus în marş către ieşire din zonă… Când a rămas singur, Majestatea Sa Regele cu suita, a coborât din tribună, mulţimea care a fost în zona respectivă a năpădit către maşina care trebuia să-l poarte şi s-a produs o manifestare de simpatie, de entuziasm, strigau lozinci promonarhiste, fel de fel de manifeste. Şi a trebuit să ajutăm cu greu pe Majestatea Sa ca să ţinem puţină ordine. Cu greu s-a putut face ordine acolo, până nu a venit fiecare să dea mâna cu Majestatea Sa, să îi dea flori, fie să-i spună ceva şi acolo am fost martor la această întâmplare.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1997]
Irina Pop, ţărancă din Săpânţa
„[În 1947] am auzit la radio, am ştiut că regele e dus atunci… Când a ieşit regele din ţară a zis socru-meu că e gata ţara!.. Ştiu că a fost odată [pe atunci] Maniu aici, la biserică, eu nu ştiu câţi ani aveam, şi era o piatră acolo, s-a suit acolo [pe ea] şi a zis: <Fraţi români, ne-am pierdut ţara!>… Eu l-am auzit!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 1997]
