Serviciul Român de Informaţii a anunţat că a dejucat un atac informatic asupra unei instituţii guvernamentale din România. Potrivit SRI, atacul a fost lansat cel mai probabil de o entitate asociată grupului de criminalitate cibernetică „Fancy Bear”. Purtătorul de cuvânt, Ovidiu Marincea, spune că atacul a fost contracarat prin colaborarea dintre SRI, SIE şi alte structuri specializate în securitate cibernetică.
Ovidiu Marincea: „Am reuşit să prevenim materializarea efectivă a atacului şi producerea de pagube fiind identificate ţintele vizate, precum şi metodologia de atac”.
SRI nu numeşte instituţia ţintită, dar potrivit presei de la Bucureşti ar fi vorba de Ministerul de Externe. Grupul „Fancy Bear” este considerat responsabil pentru atacurile cibernetice împotriva Partidului Democrat din Statele Unite şi mai recent pentru cel lansat asupra echipei de campanie a preşedintelui ales al Franţei, Emmanuel Macron. Spionajul american crede că hackerii „Fancy Bear” lucrează pentru serviciul de informaţii militare al Rusiei, GRU./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 mai)