După ce a primit învăţături de la Dalai Lama, cunoscutul profesor român de yoga, Dana Ţupa, a continuat drumul iniţiatic la Londra, unde l-a întâlnit din nou, pe unul dintre cele mai importanţi speakeri din lume în domeniul dezvoltării personale, Tony Robbins.
Chiar dacă vin din lumi aparent opuse – unul din cea a spiritualităţii şi celălalt din pragmatism, cele două personalităţi vorbesc despre cea mai importantă valoare pe care ar fi necesar să o adopte omenirea, în acest moment: COMPASIUNEA. Aceştia manifestă din plin, în fiecare zi a vieţii lor, această calitate, învăţându-i şi pe alţii arta de a trăi în armonie cu propria fiinţă şi cu cei din jur.
“Omenirea se află, din păcate, la răscruce de drumuri. Se află într-un punct fără întoarcere şi se impune să facem o alegere colectivă extrem de importantă. Istoria ne-a demonstrat că absenţa armoniei duce, inevitabil, la conflicte majore şi la distrugere. Am avut deosebita onoare să cunosc personal şi să învăţ de la două personalităţi uriaşe ale omenirii: Dalai Lama şi Tony Robbins. Trăiesc în colţuri diferite ale Planetei, ambii susţinând valoarea inestimabilă şi, totodată, indispensabilă umanităţii – compasiunea – şi au subliniat că aceasta este fundamentul unei societăţi evoluate”, afirmă Dana Ţupa, profesor de yoga acreditat internaţional.
Compasiunea atenuează conflicte, mângâie şi vindecă răni
În opinia Danei Ţupa, compasiunea există în genele noastre, dar o găsim în doze mai mari sau mai mici, în funcţie de câtă atenţie îi acordăm şi modul în care o cultivăm. Gradul de compasiune nu ţine de IQ, nivelul de pregătire sau de statutul social, ci mai degrabă de cât de bine ştim să ne dezvoltăm inteligenţa emoţională. “Puterea compasiunii schimbă situații, mărește încrederea și speranța în mai bine, atenuează conflicte, mângâie și vindecă răni, ne dă puterea de a merge mai departe, generează armonie. Ar fi extrem de util pentru societatea noastră să începem să cultivăm compasiunea încă din copilărie, astfel încât, atunci când ajungem adulţi, să o manifestăm constant. Viață noastră depinde de a altora într-atât de mult, încât la bază existenței noastre, regăsim fundamentul iubirii și aceasta este strâns legată de puterea compasiunii. Tocmai de aceea este necesară cultivarea responsabilității față de binele celor din jur și armonie în general. Orice ființă se naște cu dorință de a fi fericită și facem orice este necesar pentru a obține fericirea de-a lungul vieții. Aș îndrăzni chiar să spun, că există o triadă între iubire, compasiune și fericire, compasiunea fiind atributul și/sau semnul evoluției spiritual”, conchide Dana Ţupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA
Dana Ţupa este primul Expert Yoga Teacher din România care s-a acreditat la Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maeştri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat Strategic Interventions, cu Tony Robbins şi Chloe Madanes. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, considerându-l a fi, Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.