Comisarul european Margrethe Vestager, în vizită la Bucureşti, cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Concurenţei

Aflată la Bucureşti, comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager, spune că doreşte să lucreze cu autorităţile din România pentru a găsi soluţii pentru rezolvarea datoriilor acumulate în trecut de unele întreprinderi din sectorul de stat, mai ales din domeniile transporturilor şi energiei. Oficialul european a vorbit şi de o serie de practici neconcurenţiale semnalate în Uniunea Europeană.

Reporter: Angela Matei – Prezentă la Bucureşti cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Concurenţei, comisarul european Margrethe Vestager a subliniat rolul autorităţilor naţionale în domeniu şi faptul că acestea iau 85% dintre deciziile care vizează competiţia. Forul european colaborează cu acestea pentru a se asigura că legile care se impun deservesc cetăţenii, însă autorităţile naţionale de concurenţă sunt cele care se ocupă de cazurile locale şi le pot semnala pe cele transfrontaliere, cum a fost situaţia companiei farmaceutice Aspen. Despre acest caz Margrethe Vestager a precizat că firma a fost deja amendată de autorităţile italiene pentru creşterea excesivă a preţului la medicamentele folosite în tratamentul cancerului, însă Comisia Europeană a deschis, la rândul său, o investigaţie, suspenctând că există aceeaşi problemă în mai multe state ale Uniunii. Este pentru prima dată când executivul european, arbitru al concurenţei în Uniunea Europeană, deschide o anchetă privind tarifele excesive practicate de industria farmaceutică. La Bucureşti, comisarul pentru concurenţă a avut un mesaj şi pentru comunitatea de afaceri, subliniind că aceasta trebuie să respecte statul de drept şi legislaţia, aşa cum şi Comisia Europeană îi respectă dreptul de a se apăra. Oficialul a dat un alt exemplu, cel al reţelei de socializare Facebook, care a fost amendată pentru că a furnizat informaţii inexacte în cursul anchetei privind preluarea aplicaţiei mobile WhatsApp.

Margrethe Vestager: Partea bună în acest caz şi motivul pentru care a fost finalizat foarte repede a fost cooperarea bună cu Facebook-ul, care a recunoscut că a furnizat informaţii incorecte şi de aceea s-a putut reduce amenda la numai 110.000 de euro, deşi suma este în continuare foarte mare. Activitatea noastră este importantă şi prin prisma exemplului pentru ca restul comunităţii de afaceri să poată vedea că respectarea regulilor dă rezultate bune, pentru că, evident, cea mai mare parte a mediului de business respectă legislaţia, îşi plătesc taxele, creează locuri de muncă şi trebuie să ştie că noi investigăm şi amendăm companiile care nu joacă după reguli.

Reporter: Vizita comisarului european vine în contextul în care Comisia Europeană a aprobat noi reglementări vizând acordarea ajutoarelor de stat. Astfel, anumite măsuri de sprijin public pentru porturi şi aeroporturi, domeniul cultural şi regiunile ultraperiferice sunt exceptate de la examinarea prealabilă a executivului comunitar. Potrivit Bruxelles-ului, obiectivul este facilitarea investiţiilor publice pentru crearea de locuri de muncă şi favorizarea creşterii economice fără a afecta concurenţa. Subiectul a fost discutat şi cu parlamentarii români, după cum a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Gabriela Creţu.

Gabriela Creţu: Măsuri pe care Comisia Europeană le-a luat recent, precum cele legate de gestionarea ajutorului de stat, lăsând statelor membre libertatea de a folosi acest instrument de intervenţie mult mai liber, fără acordul Comisiei Europene pentru anumite domenii, ceea ce este important şi pentru noi. Am avut şi un schimb de opinii pe seama unei iniţiative legislative recente a Comisiei Europene din martie legată de întărirea capacităţii autorităţilor de competiţie, deci a Consiliului Concurenţei la noi, pentru a îşi duce la bun sfârşit activitatea şi atinge obiectivele.

Reporter: În cadrul vizitei de lucru la Bucureşti, comisarul european Margrethe Vestager a avut o întâlnire şi cu premierul Sorin Grindeanu./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 mai