Luni, 22 mai, este ultima zi de înscriere la examenul pentru titularizare în învăţământul preuniversitar

Mâine este ultima zi în care dascălii din învăţământul preuniversitar se mai pot înscrie la examenul de titularizare. În perioada 30 mai – 30 iunie, cei care vor un post stabil într-o şcoală vor susţine probele practice sau orale şi vor avea inspecţii speciale la clasă. Proba scrisă a examenului de titularizare se va desfăşura la data de 12 iulie. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină cel puţin nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la cea practică. Cei care vor lua note între 5 şi 7 se vor putea angaja ca suplinitori./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 mai