Baletul Preljocaj deschide turneul FranceDanse Orient-Express

În cadrul programului FranceDanse Orient-Express, inițiat de Institutul Francez din Paris, care se va desfășura în 13 țări din Europa de Est și Sud-Est, printre care și România, Grupul Urban de Intervenție dansantă/Baletul Preljocaj va putea fi văzut de public, mai întâi la Timișoara pe 23 și 24 mai (orele 21:00), în cadrul Festivalului Fest-FDR, iar apoi la București, pe 25 și 26 mai, la orele 19:00, în Piața Roma.

Spectacolul, conceput ca o intervenție în spații urbane, prezintă o selecție de fragmente din spectacolele create de Angelin Preljocaj, de la cele care l-au făcut celebru la sfârșitul anilor 80, până la cele mai recente:

Peurs Bleues (1985)

Personne n’épouse les méduses (1999)

La Fresque (2016)

La Stravaganza (1997)

L’Anoure (1995)

Suivront mille ans de calme (2010)

Paysage après la bataille (1997)

Fragmentele din spectacolele sale relevă înclinația lui Preljocaj spre o scriitură coregrafică exigentă, rigoarea și inventivitatea formală, totul conjugându-se cu dorința de a face dansul o disciplină accesibilă tuturor.

Creat în 1998, Grupul Urban de Intervenție dansantă/Baletul Preljocaj traversează orașe și scoate dansul din sălile de spectacol, aducându-l în locuri neașteptate din spațiul public (în gări, în piețe și în curtea școlilor), tocmai pentru a oferi publicului larg posibilitatea de a descoperi sau a redescoperi dansul contemporan.

Tocmai din acest motiv, locul ales pentru acest performance, organizat în parteneriat cu ArCuB, oferă o posibilitate de interacțiune atât cu spațiul urban din București, cât și cu publicul prezent.

Compus astăzi din 24 de balerini permanenți, Baletul Preljocaj este instalat din octombrie 2006 în Pavillon Noir, la Aix-en-Provence. Este un loc dedicat în întregime dansului, al cărui director artist este celebrul coregraf francez Angelin Preljocaj, unul dintre cei mai activi creatori din domeniul dansului contemporan, care îmbină baletul clasic și refexia asupra unor forme mai moderne ale dansului.

Accesul la acest eveniment este liber.

Pentru mai multe informații: www.facebook.com/FranceDanseRomania/?fref=ts

Organizatori: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, ArCuB și Primăria Municipiului București

Partener: Centrul National al Dansului București

Parteneri media principali: RFI România, Radio România Internațional, Agerpres, TVRi

Parteneri media: Digi Cult, Igloo, Revista Arte și Meserii, Phoenix Media, liternet.ro, IQool, Meanwhile in Bucharest, Bucharest City App

FranceDanse Orient-Express va permite unui public foarte larg din cinci mari orașe din România să descopere spectacole de dans ale unor coregrafi francezi recunoscuți sau emergenți, prin propuneri transdisciplinare și forme performative în dialog cu spațiul urban, video, muzică și creație sonoră, arhitectură și patrimoniu.

Pentru prima dată, FranceDanse se va desfășura în mai multe țări, în Europa de Sud-Est (Albania, Bosnia, Bulgaria, Croația, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia și Ungaria) împlicând 8 companii franceze, 30 spectacole și 28 parteneriate realizate în tot atâtea orașe.

Evenimentele din cadrul acestui program beneficiază de susținerea platformei de cooperare în domeniul artelor spectacolului „Teatroskop”, inițiată  de Ministerul Europei și al Afacerilor externe, Ministerul Culturii și Institutul Francez din Paris.