Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sosit astăzi în Israel, cea de-a doua etapă a turneului său, după Arabia Saudită. Vizita liderului american, care se desfăşoară în condiţii excepţionale de securitate, este văzută drept una istorică pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Corespondenţă de la Ierusalim- Reporter: Dragoş Ciocîrlan – De la aeroportul Ben Gurion, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a deplasat la Ierusalim cu un elicopter al forţelor americane, escortat de alte elicoptere israeliene şi americane. Prima întrevedere la Beit HaNassi, reşedinţa preşedinţilor Statului Israel din Ierusalim, cu Reuven Rivlin. În discursul de bun venit, preşedintele Israelului a spus, între altele : „Astăzi am onoarea să vă primesc în Ierusalim. Suntem onoraţi să vă primim, acum, când marcăm pentru a 50-a oară ziua Ierusalimului – Yom Yerushalaym, în ebraică. Suntem foarte bucuroşi să ştim că cel mai important aliat al Israelului recunoaşte semnificaţia Ierusalimului pentru poporul evreu. Ierusalimul este inima poporului evreu de trei mii de ani. Veţi vizita Zidul Plângerii, Sfântul Mormânt, apoi mergeţi la Vatican. Într-un singur turneu vizitaţi cele trei locuri sfinte pentru islam, iudaism şi creştinism. Chiar dacă sunt credinţe diferite, ne închinăm aceluiaşi Dumnezeu şi împreună putem lucra pentru un viitor mai bun”. La Zidul de Vest, în oraşul vechi al Ierusalimului, zona este sterilă cu stricte măsuri de securitate, aceleaşi condiţii şi la Sfântul Mormânt./rpatulea/lbadiu