Renault deschide comenzile pentru noul ZOE, echipat cu bateria Z.E. ce oferă autonomie de 400km NEDC
De acum Renault propune o nouă variantă de comercializare care include prețul bateriei
Noul ZOE oferă caracteristici noi pentru nivelurile de echipare și un design modern
Ca pionier al mobilității 100% electrice și leader în vânzări pe segmentul vehiculelor electrice în Europa, Renault avansează cu programul său inovator și strategia Z.E. (Zero Emisii). Marca lansează în România noul ZOE, cel mai vândut vehicul electric din Europa, dotat cu baterie Z.E. 40, care oferă o autonomie NEDC ̽ de 400 km (echivalentul unei distanțe reale de 300 km în mediu urban și limitrof). Aceasta incorporează o energie de 41 kWh, iar capacitatea sa de stocare este aproape dublă în comparație cu bateria standard 22kWh.
O nouă ofertă de comercializare
Conceput și tehnologizat la Centrul Tehnologic Renault din Guyancourt, iar mai apoi asamblat la fabrica din Flins, modelul ZOE este lansat în Romania cu motorul Motorul R90, propunând doua niveluri de echipare: LIFE şi INTENS. Clienții pot opta, încă de pe versiunea de baza, între bateria Z.E.22 (240 Km NEDC) şi bateria Z.E.40 (400km NEDC). Cu ocazia lansării acestui model, marca Renault propune clienților o nouă variantă de comercializare, de tipul „Full Purchase”, care include prețul bateriei.
Niveluri de echipare: mai multe opțiuni și caracteristici
Model oferă echipamente noi: două culori în premieră pentru caroserie (roșu intens și gri titan) şi modificări de interior. Detaliile ca tiparul geometric alocat bordului, conturul cromat al consolei R-LINK, al ramelor difuzoarelor și finisajul gri metalic lucios fume pentru gravajul manetei de viteze conferă un design modern și mai strălucitor.
Primul nivel de echipare, LIFE, oferă în dotarea standard echipamente ca: faruri de zi cu tehnologie LED, cruise control, asistentă la frânarea de urgenta, sistem de asistență la pornirea din rampă, tablou de bord digital TFT 7’’, oglinzi retrovizoare reglabile electric și degivrante, climatizare automată bi-zona cu senzor de toxicitate şi cablu de încărcare Flexi Charger de 6,5 m lungime.
Versiunea INTENS propune acum o tapițerie nouă și jante noi de aluminiu de 16 inch în două tonuri, senzori de ploaie și de lumină. Există un plus de rafinament la interior, grație unui nou finisaj pe negru al tapițeriei și diferitelor materiale din habitaclu. De asemenea, noul ZOE oferă şi un nou pachet de personalizare de culoarea albastru, conferind modelului un plus de eleganță şi tonicitate. Deosebit de silențios, cu un nivel foarte redus de zgomot și vibrații ale motorului, habitaclul lui ZOE este locul ideal pentru a profita de sistemul audio Arkamis 3D Sound.
Autonomia ZOE în kilometri cu o încărcare completă :
|
|
CONDIȚII DE TRAFIC REALE (URBAN) ȘI CLIMATUL TEMPERAT ÎN ZONA SUBURBANĂ | |
Bateria Z.E. 40 (41kWh) Noua baterie este disponibilă pe versiunea LIFE şi INTENS |
400km |
300km |
240km |
170km |
COMMUNICATION RENAULT
API : RO BUC WGD 505
Mob. : +40 746 173 434
www.groupe.renault.com