România este printre codaşele europene în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori

Posturile vacante din sistemul de sănătate nu sunt atractive pentru personalul medical, în special din cauza salariilor mici şi a dotărilor necorespunzătoare, consideră specialiştii de la Institutul Naţional Democrat. Principala consecinţă a acestei situaţii este migraţia masivă a medicilor şi asistentelor către Occident, spune coordonatorul Departamentului de Politici de Sănătate din cadrul institutului, medicul George Nicola.
George Nicola: „Putem să vedem că în sistem a intrat mai puţin personal medical decât a plecat şi de ce? Pentru că, faţă de 1990, avem de patru ori mai mulţi absolvenţi, dar spitalele sunt închise din lipsă de personal. Din 2007 până în prezent, circa 43.500 de personal medical, din care 14.000 sunt medici, iar din 1990 până în prezent circa 21.000 de medici au ales să plece”.
România este printre codaşele europene în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori, cu doar 2,5 faţă de 3,4 cât este media Uniunii Europene, precizează redactorul nostru Marilena Frâncu./cpodea/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 mai)