Una dintre marile sărbători ecumenice ale calendarului creştin, Înălţarea Domnului aminteşte de ridicarea la cer a lui Hristos, fiind marcată tradiţional joia, a patruzecea zi de la Paşte, şi este un subiect predilect al artei creştine. Sursele biblice sugerează că Înălţarea s-a petrecut pe Muntele Măslinilor, la Ierusalim. Primii creştini, înainte de Constantin cel Mare, celebrau evenimentul într-o peşteră mică de pe acest munte, abia în jur de 390 d.Hr. fiind ridicată aici prima biserică. Edificiul a fost apoi distrus de sasanizi, în 614, reconstruit în secolul al VIII-lea, distrus iar, pentru a fi mai târziu ridicat din nou de cruciaţi. Corpul principal datează din perioada cruciadelor, domul şi tamburul octogonal fiind adăugate de musulmani. În Capela Înălţării Domnului de la Ierusalim se păstrează piatra cu urma piciorului drept al lui Iisus, lăsată în momentul ridicării la cer. O criptă de lângă capelă este venerată de cele trei religii monoteiste – creştină, iudaică şi musulmană, fiecare având credinţa că aici sunt adăpostite moaşte ale unor sfinţi proprii.
Cele mai timpurii descrieri ale Înălţării datează din secolul al V-lea, iar în secolul al VI-lea era configurată deja iconografia scenei în arta creştină, în secolul al IX-lea fiind reprezentată pe cupolele bisericilor. Majoritatea scenelor Înălţării au două părţi, una superioară, a cerurilor, şi una inferioară, terestră. Iisus ridicându-se este descris binecuvântând cu mâna dreaptă zona pământeană. În multe descrieri, întotdeauna în ortodoxie, Fecioara Maria se află în centrul grupului de Apostoli, privind în sus spre Hristos. Una dintre primele ilustrări ale Înălţării apare în „Evangheliarul lui Rabula”, un manuscris conţinând cele patru Evanghelii traduse de călugărul Rabula, în secolul al VI-lea. În Evul Mediu, scena apare frecvent în manuscrisele ilumniate şi pe reliefuri. Este prezentă în Psaltirea realizată pentru episcopul Drogo, „Drogo Sacramentary”, în 850, un nepreţuit manuscris iluminat carolingian. Apoi, în Apocalipsa din Bamberg, de secol XI, un manuscris iluminat conţinând, între altele, 57 de miniaturi şi peste 100 de iniţiale aurite. Cel mai renumit şi probabil cel mai bine păstrat exemplu de manuscris iluminat gotic, „Les Tres Riches Heures du Duc de Berry”, din 1410, „Foarte bogatele ore ale Ducelui de Berry”, o colecţie de texte liturgice pentru fiecare oră a zilei, cuprinde între alte magnifice ilustraţii şi scena Înălţării Domnului. Icoanele ortodoxe urmează canoanele artei bizantine, remarcabile fiind operele de secol XIV ale Şcolii de la Novgorod, sau ale marelui maestru iconar rus, Andrei Rubliov. În Occcident, Renaşterea şi Barocul se pot mândri cu reprezentări ale Înălţării Domnului pictate de Giotto, la Capela Scrovegni, Padova, de Andrea Mantegna, Pietro Perugino sau Rembrandt; în secolul al XIX-lea, pictorul american Benjamin West se înclină şi el asupra temei, reluată mai târziu şi de artistul de origine britanică Peter Rogers, într-o provocare a unui vizionar aflat în „marea căutare”.(Cristina Zaharia)
