Lipsa de somn poate dubla riscul de a muri de un atac de cord sau accident vascular cerebral la persoanele cu multipli factori de risc cardiovascular, cum ar fi obezitatea, hipertensiunea arterială, colesterolul mărit sau diabetul zaharat, indică un studiu publicat miercuri. Cercetătorii au selectat aleatoriu 1.344 de adulţi, cu o vârstă medie de 49 de ani, 42% dintre aceştia fiind de acord să-și petreacă o noapte în laborator. Conform testelor și examinărilor, peste 39% dintre participanţi prezentau cel puțin trei dintre factorii de risc ce constituie împreună sindromul metabolic, precizează autorii, al căror studiu a fost publicat în revista American Heart Association. În timpul unei supravegheri de 16 de ani, în medie, 22% dintre aceşti oameni au murit. Persoanele cu sindrom metabolic, care au dormit mai puțin de șase ore în laborator, aveau de 2,1 ori mai multe şanse de a muri de un atac de cord sau de un accident vascular cerebral în timpul celor 16 ani, în comparație cu cei care nu prezentau acești factori de risc cardiovascular. De asemenea, aceşti oameni prezentau un risc de 1,99 ori mai mare de a muri din orice cauză, comparativ cu cei care nu sufereau de sindrom metabolic. Acei participanți cu acest sindrom şi care dormeau peste şase ore pe noapte prezentau un risc de 1,49 mai mare de a muri decât subiecții mai sănătoşi. Autoritățile medicale le recomandă adulţilor să doarmă şapte-opt ore pe noapte. Potrivit autorilor, acesta este primul studiu care măsoară durata de somn într-un laborator. Până acum, cercetătorii s-au bazat pe răspunsurile participanților la un chestionar. De asemenea, autorii au precizat că este vorba despre primul studiu care analizează impactul duratei somnului şi a riscului de mortalitate asupra unor pacienți cu risc cardiovascular multiplu. Dar, având în vedere că studiul este doar o observație, el nu permite stabilirea unei relații cauză-efect între persoanele cu sindrom metabolic şi dublarea riscului de mortalitate, notează cercetătorii.
„Studiile clinice sunt necesare pentru a determina dacă, prin mai multe ore de somn, prin scăderea tensiunii arteriale şi a glicemiei, printre altele, este posibil să se îmbunătățească prognosticul persoanelor care suferă de sindrom metabolic”, explică Julio Fernandez -Mendoza, profesor universitar la Facultatea de Medicină a Universităţii Penn State din Pennsylvania./rcostea/vdraguta
www.lalibre.be – 26 mai