Motto: „Dacă o societate liberă nu îi poate ajuta pe cei cei muţi şi săraci, nu poate nici să-i salveze pe cei puţini şi bogaţi” – J.F. Kennedy
Luni, 29 mai, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui John Fitzgerald Kennedy, cel de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Devenit cel mai tânăr președinte american de până atunci, la doar 43 de ani, JFK a rămas în memoria colectivă ca simbol al idealismului şi un punct de reper important în evoluţia Americii moderne. Mandatul său, deşi extrem de scurt, a marcat un punct de cotitură în istoria SUA, un moment de renaştere a unui stat puternic, atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale.
JFK a acţionat în privinţa egalităţii drepturilor cetăţenilor americani, mai ales în materia drepturilor civile, iar politica sa a declanşat reforme în educaţie şi sănătate, a abordat pragmatic probleme sensibile precum şomajul, rasismul şi locuinţele, şi a determinat progrese în dezvoltarea programului spaţial al SUA. Unul dintre cele mai importante puncte din programul preşedintelui american a fost lupta împotriva mafiei, cea care i-ar fi adus sfârşitul, după cum afirmă adepţii teoriei conspiraţiei.
În plan extern, Kennedy a făcut faţă cu brio uneia dintre cele mai mari crize a Războiului Rece – am numit aici criza rachetelor sovietice din Cuba -, faţă de care Kennedy a acţionat astfel încât „a salvat lumea” – conform anumitor comentatori, dar şi crizei ideologice majore dintre SUA – care dorea dezarmarea nucleară – şi URSS, sau ideea soluţionării doplomatice a conflictului din Vietnam.
Din perspectiva României, relaţiile bilaterale au cunoscut, în mandatul lui Kennedy, o deschidere interesantă, cele două ţări semnând, în anul 1961, primul acord cultural pentru o perioadă de doi ani, singura astfel de cooperare, la acel moment, între SUA şi o ţară din Europa de Est, în afară de Rusia.
Elucidarea condiţiilor în care Kennedy a fost asasinat, în 1963, a fost îngreunată de permanenta luptă între sentimentalismul opiniei publice – care îl idolatrizează pe Kennedy -, realismul unor anchetatori şi istorici – care şi-au dorit să dezlege obiectiv misterele uciderii sale – şi, se spune, acţiuni ascunse ale serviciile de securitate americane – care ar fi dorit să protejeze anumite interese legate inclusiv de persoane influente din acea perioadă.
Că existenţa lui JFK nu a fost una demnă de un idol, dar şi că familia Kennedy a fost lovită de un şir nesfârşit de tragedii, vom afla, însă, lecturând informaţiile pe care vi le prezentăm în rândurile ce urmează…
* * * * *
John F. Kennedy s-a născut la 29 mai 1917, la Boston, Massachusetts, în suburbia Brookline, într-o familie cu origini irlandeze. El a fost unul din cei nouă copii – alături de trei băieţi şi cinci fete – ai lui Joseph Patrick Kennedy, un bogat om de afaceri și ambasador al SUA în Marea Britanie în perioada 1937 – 1940, şi al mamei sale, Rose, fiica fostului primar al Bostonului.
A urmat o școală primară particulară și un an la o școală catolică din Canterbury (Connecticut), apoi a fost înscris la colegiul „Choate-Wallingford”.
În anul 1936, a fost admis la Universitatea Harvard, unde a studiat istoria și relațiile internaționale, iar licenţa a fost obţinută cu o lucrare ce trata iminenţa unui nou război mondial şi situaţia Marii Britanii, care nu era pregătită pentru un război cu Germania.
Puţină lume ştie că în vara anului 1939, John F. Kennedy, viitorul preşedinte al SUA, ne-a vizitat ţara, împreună cu tatăl său, Joseph P. Kennedy, la acea vreme ambasador al SUA la Londra, o informaţie pe care avea să o publice fostul ministru al Legaţiei Americane la Bucureşti, William A. Crawford, în anul 1971. Acesta amintea că JFK îşi exprima mirarea că românii sunt latini şi că limba română este o limbă latină, dar îşi amintea şi de frumuseţea româncelor pe care le întâlnise în vizita de două zile în ţara noastră.
În anul 1941, Kennedy se angajează voluntar în Marina Americană, iar doi ani mai târziu este promovat la gradul de locotenent în cadrul serviciului de informații american din Pacific.
În anul 1943, este rănit după ce o navă japoneză a atacat vasul pe care îl comanda, însă, chiar în aceste condiţii, demonstrează un curaj ieşit din comun, salvând câţiva membri ai echipajului său.
În anul 1946, este ales pentru prima dată în Camera Reprezentanților, iar madatul său este reînnoit în anii 1948 și 1950.
În anul 1952 este ales senator, cu un mandat care a început la 3 ianuarie 1953.
La 12 septembrie 1953, JFK se căsătoreşte cu Jacqueline Lee Bouvier, iar nunta lor a fost considerată „evenimentul anului”. La biserica St. Mary’s din Newport, Rhode Island, la ceremonia religioasă, au participat circa 700 de invitaţi, iar la petrecerea ce a urmat, la Hammersmith Farm, au fost invitate peste 1200 de persoane.
Jacqueline era descendentă a unei bogate familii de origine franceză, absolventă a Universităţii George Washington, cu diploma Bachelor of Arts în literatura franceză, iar după absolvire fusese angajată ca „Inquiring Photographer” la The Washington Times.
Cei doi – ea avea 24 de ani, iar Kennedy – 37, s-au întâlnit pentru prima dată la recomandarea unui prieten comun, jurnalistul Charles L. Bartlett, în contextul în care ea realiza fotografii pentru ziarul din Washington, iar el se pregătea pentru o ședință a Senatului. Jacqueline emana o inteligenţă sclipitoare, era sofisticată, și, aparent, stăpână pe sine, el avea, în schimb, reputația de „fustangiu”, astfel că e lesne de înţeles de ce o provocare feminină atât de tentantă nu avea cum să-i rămână indiferentă.
În mai 1953, după ce relația a rămas mult timp ascunsă, Jacqueline a plecat la Londra, cu un scop dublu: să „acopere” jurnalistic încoronarea reginei Elisabeta a II-a pentru ziarul la care lucra și să testeze sentimentele iubitului ei, Jack.
La întoarcerea în SUA, JFK a cerut-o de nevastă în aeroport, însă ea a continuat să rămână provocatoare, lăsându-l să aștepte răspunsul vreme de două săptămâni. Ea știa că el nu avea să-i fie niciodată fidel, dar a fost atrasă de promisiunile „visului american” reprezentate de tânărul om politic.
În anul 1955 cuplul Kennedy trece prin momente dificile, iar Jackie stă la căpătâiul soţului ei, pe care n-a lipsit mult să-l piardă în urma unei dificile operaţii la coloană.
Însă, aveam să aflăm, peste ani, că tocmai în această perioadă, Jackie l-a „cunoscut“ pe Aristotel Onassis (viitorul ei soţ după moartea lui JFK), alţi biografi ai viitoarei Prime Doamne vorbind şi despre o relaţie între Jacqueline şi Bobby, fratele mai mic al lui John, pe care l-ar fi iubit în taină toată viaţa, o relaţie care ar început înainte de moartea preşedintelui. Chiar şi de-ar fi fost adevărate, se pare că trădările ei nu se comparau în nici un fel cu cele ale soţului ei.
Jackie a suferit un avort, în 1955, iar la 23 august 1956, a pierdut un copil la naştere, pe Arabella Kennedy, momentele marcând o interminabilă serie de tragedii care au lovit familia Kennedy de-a lungul anilor. Cuplul a avut puterea să treacă peste aceste momente cumplite, şi a avut doi copii, un băiat și o fată – Caroline, născută la 27 noiembrie 1957 – şi John F. Jr., născut la 25 noiembrie 1960.
Revenind la JFK, cariera lui politică se află în plină ascensiune, astfel că în 1956 participă în calitate de candidat pentru postul de vicepreşedinte al ţării la Convenția Națională a Partidului Democrat, fără succes, însă.
În anul 1958 este reales senator, iar în ianuarie 1960 anunţă că va candida pentru a obține învestitura Partidului Democrat în cursa pentru prezidenţiale.
În 14 iulie 1960, la congresul Partidului Democrat de la Los Angeles, Kennedy a câştigat net cursa pentru postura de candidat la alegerile prezidenţiale din SUA.
Campania electorală prezidenţială din acel an a prilejuit opiniei publice americane să descopere un tânăr de 43 de ani, neexperimentat dar extrem de carismatic şi cu un zâmbet debordant, în înfruntarea cu republicanul Richard Nixon, mult mai experimentat, fost vicepreședinte al ţării în cele două mandate ale președintelui Dwight D. Eisenhower (20 ianuarie 1953 – 20 ianuarie 1961).
La alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie 1960, J.F. Kennedy a fost ales al 35-lea președinte al SUA, cu cea mai mică diferență din istorie – circa 112000 de voturi, devenind cel mai tânăr preşedinte american până la acel moment, iar Jacqueline devenea, la rându-i, cea mai tânără Primă Doamnă a Statelor Unite, la vârsta de 31 de ani.
Jacqueline a reprezentat, prin cultura sa, prin graţie şi rafinament, un formidabil avantaj politic pentru cel ce a devenit preşedinte al SUA, căci de-a lungul celor şapte ani pe care i-au parcurs împreună, în calitate de soţ şi soţie, până la alegerile prezidenţiale, ea a potenţat mesajele discursurilor soţului cu fraze din Voltaire sau cu referinţe istorice, manifestându-şi din plin un incredibil talent diplomatic, în timp ce John s-a dovedit de multe ori cel puţin inabil în reaţiile care trebuiau construite şi consolidate pentru a accede în sferele înalte ale politicii americane.
La 20 ianuarie 1961, Kennedy rosteşte discursul inaugural al mandatului său prezidenţial, moment care a rămas în istorie prin celebrele sale cuvinte: „Flacăra a trecut la o nouă generație de americani. Vom plăti orice preț pentru a asigura succesul libertății. Nu vă întrebați ce poate face țara pentru voi, ci ce puteți face voi pentru țară”.
Kennedy a fost suficient de inteligent încât să se înconjoare de tineri remarcabili, cu minţi strălucite, fie că erau absolvenţi de frunte ai unor universităţi de elită, fie că erau foşti colaboratori ai președinților Roosevelt și Truman, pentru a pune în aplicare planul său ambiţios: ample reforme în sănătate şi educaţie, reducerea şomajului, stoparea rasismului, rezolvarea crizei locuinţelor, dezvoltarea şi accelerarea programului spațial Apollo, iar pe plan extern, rezolvarea crizei rachetelor sovietice din Cuba şi operațiunea debarcării din „Golful Porcilor”, în contextul tulbure al Războiului Rece.
Imediat după preluarea mandatului, Kennedy este informat cu privire la planul fostului preşedinte Eisenhower, de invadare a Cubei şi de anihilare a regimului socialist al lui Fidel Castro, printr-o revoluţie populară. Planul prevedea ca CIA să instruiască şi înarmeze refugiaţi cubanezi pentru debarcarea acestora în Golful Porcilor din Cuba. Kennedy s-a opus iniţial, dar a cedat presiunilor CIA, cu condiţia ca la operaţiune să nu participe trupe americane.
Pe 17 aprilie 1961, refugiaţii cubanezi au debarcat în Golful Porcilor, fiind însă nimiciţi de trupele lui Castro în doar trei zile. A fost un bun prilej pentru Castro să înfiereze şi să ridiculizeze acţiunea SUA şi să ridice în slăvi marxism-leninismul. În urma acestei operaţiuni eşuate lamentabil, Cuba încheie un acurd cu URSS, iar biografia lui Kennedy marchează cea mai importantă eroare a mandatului de preşedinte, mai ales că operaţiunea încălca informaţiile prezentate în programul său electoral.
Tot în anul 1961, înaintea primei vizite în străinătate a Primei Doamne, ea și creatorul de modă Oleg Cassini, care a asigurat ţinutele ei pe peroiada mandatului, au stăruit mult timp pentru pregătirea garderobei cu care ea avea să se prezinte alături de preşedintele SUA. ”Vreau să fiu femeia cel mai bine îmbrăcată din lume, fără să par femeia cel mai bine îmbrăcată din lume”, a spus atunci Jacqueline.
După ce apariţia Primei Doamne a făcut furori, la întoarcerea în SUA, preşedintele Kennedy a afirmat: ”Eu sunt bărbatul care a însoțit-o pe Jacqueline Kennedy la Paris”.
Jacqueline a fost cea care a promovat stilul costumelor deux-pieces în stil Chanel, în culori pastel, sarafanele fără mâneci cu croiala în „A”, trenciurile evazate, mănuşile elegante, genţile plic, pălăriile mici dar şi cunoscuţii ochelari supradimensionaţi din zilele noastre. La sfârşitul anului 1961, Jackie a fost numită „Femeia Anului” de revistele din întreaga lume, fiindcă aducea un „mix” între valorile lumii vechi şi cele moderne, ea dorind astfel să prezinte naţiunea americană drept şarmantă şi sofisticată, acei ani fiind consideraţi în istorie drept perioada în care moda şi politica au reprezentat combinaţia cea mai fericită.
Atunci când se simțea ignorată de soţul său, Jackie nu îi răspundea la telefon sau dispărea câteva zile fără să anunţe pe nimeni.
Spre exmplu, în 1962, la scurt timp după ce Marilyn Monroe – cu care el ar fi avut o aventură – i-a cântat celebrul „Happy Birthday, Mr. President“ lui JFK, Prima Doamnă şi-a luat o vacanţă prelungită pe care a petrecut-o în compania lui Gianni Agneli, boss-ul comapniei Fiat. În acelaşi an, Jackie a avut o scurtă aventură cu Andre Malraux, un „bărbat de vis“, ministrul Culturii din Franţa.
Dar toate aceste trădări nu au contat pentru Jack, care avea, la rândul lui, aventuri deloc discrete cu actriţe celebre. Se spune că aproape de fiecare dată când preşedintele SUA poposea la un hotel, staff-ul său îi prezenta una-două tinere, mai mult sau mai puţin dotate intelectual, dar, bineînţeles, ofertante trupeşte, care să îl ajute pe cel mai important om al Americii să se adapteze … atmosferei locale.
În dimineaţa zilei de 16 octombrie 1962, John F. Kennedy a fost informat de existența unor instalații nucleare montate de sovietici pe teritoriul cubanez, aceasta după ce, cu două zile mai devreme, un avion de recunoaştere U2 realiza o serie de fotografii, în urma unei misiuni de recunoaștere, care arătau că în Cuba se construiau rampe de lansare pentru rachete.
JFK a vrut să susțină la 21 octombrie, discursul televizat prin care îi anunța pe americani despre criza din Cuba, însă, pentru a fi timp ca aliații occidentali să fie anunțați, intervenția a fost amânată pentru seara de 22 octombrie.
Atunci președintele a spus: „Guvernul, așa cum am promis, a menținut cea mai strânsă supraveghere asupra realizărilor militare sovietice din insula Cuba. Săptămâna trecută, dovezi incontestabile au arătat că mai multe rachete ofensive sunt în curs de construcție pe această insulă prizonieră. Scopul acestei baze nu poate fi altul decât a furniza o forță militară contra emisferei occidentale […] Pentru a opri această construcție ofensivă, va fi inițiată o carantină strictă în jurul Cubei, asupra oricărui tip de armament militar care ar urma să fie livrat pe insulă. Orice navă, de orice tip, cu destinația Cuba, provenind din oricare țară sau port, va fi întoarsă din drum dacă la bord vor fi găsite arme ofensive”. El a încheiat astfel: „Fac apel la președintele Hrușciov să oprească și să elimine această amenințare nechibzuită la adresa păcii mondiale și să contribuie la o relație stabilă între națiunile noastre”.
La doar câteva zile distanţă, în 28 octombrie 1962, începea demontarea instalaţiilor rachetelor sovietice din Cuba.
La începutul anului 1963, Jacqueline Kennedy a rămas din nou însărcinată, în august a născut prematur, însă cel mic, botezat Patrick Bouvier Kennedy, avea să moară câteva zile mai târziu din cauza unei insuficienţe respiratorii. Atunci cuplul a fost devastat de pierderea fiului lor și tragedia i-a adus mai aproape decât oricând.
Însă imaginea primului om din stat, cap de familie cu o soţie iubitoare şi tatăl unor copii superbi, care se înrădăcinase atât de puternic în opinia publică încât nimeni nu ar fi dat atenţie unor „mici escapade amoroase”, a fost contrapusă declaraţiei lui Philippe de Bousset, fost corespondent publicaţiei Paris Match la Washington, care arăta: „J.F. Kennedy a întruchipat speranţa, dar nu s-a bazat pe adevăr. De exemplu, presa ştia că John şi Jackie nu se înţelegeau, deşi JFK încerca să păstreze imaginea tatălui de familie cu o soţie iubitoare şi copii drăguţi, care erau toţi fericiţi şi mulţumiţi. Opinia publică aştepta o poveste de vis şi a primit-o. Perioada lui Kennedy a fost un mare show de reclamă”.
În iunie 1963, Kennedy se adresează, la Berlin, unei mulţimi de 450.000 de oameni, cu celebra frază „Ich bin ein Berliner”. Zidul Berlinului, ridicat după întâlnirea sa cu Hruşciov din 3 iunie 1961 de la Berlin, avea să rămînă în picioare încă … 26 de ani.
La 25 iulie 1963, după doar 12 zile de dialog şi negocieri, Kennedy şi Hruşciov semnează Tratatul de interzicere a testelor de armament în aer, în spaţiu, şi sub apă, dar rămân în vigoare testele realizate sub pământ.
La 4 octombrie 1963, ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu, redacta, la cererea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, o scrisoare către preşedintele SUA, JF Kennedy, în care ar fi lansat o nouă politică externă a României de dezangajare militară şi dezarmare, o informaţie care a fost prezentată ulterior de către istoricul american, dr. Larry L. Watts, expert în istoria României. Scrisoarea cuprindea un mesaj cu încărcătură politică enormă, şi informa SUA, printre altele, că dacă Uniunea Sovietică va provoca un război împotriva Americii, România nu se va alătura acestui conflict.
În plus, preşedintele american era informat că Forţele Armate Române erau sub control naţional absolut şi că nu pot fi considerate, sub nici o formă, un accesoriu al puterii militare sovietice. Mai mult, guvernul României îl informa pe Kennedy că România nu deţine arme nucleare sovietice pe teritoriul său şi chiar îi invită pe americani să efectueze o inspecţie pentru a se convinge de acest lucru.
La 22 noiembrie 1963, președintele John F. Kennedy și prima doamnă Jacqueline se aflau în Dallas, Texas, o vizită programată de vicepreședintele Lyndon Johnson, pentru a-l ajuta pe preşedinte în campania de realegere în funcţie la prezidenţialele din 1964. Preşedintele fusese avertizat să nu plece la Dallas, deoarece se ştia că în acel oraş avea mulţi adversari influenţi, însă Kennedy nu a luat în seamă aceste avertismente.
La ora 12.30 (locală), președintele și soția sa se aflau într-o mașină decapotabilă, în fruntea coloanei oficiale, fiind însoțiți de guvernatorul statului Texas, John Connally și soția acestuia, în Piața Dealey. La un moment dat au răsunat trei focuri de armă, primul nu a atins ținta, al doilea l-a lovit pe Kennedy în gât și i-a ieșit prin spate, iar al treilea cartuş l-a nimerit direct în cap. JFK a fost dus de urgență la spital, însă o jumătate de oră mai târziu a fost consemnat decesul. Opinia publică internaţională era consternată, iar acoperirea mediatică a tragediei s-a constituit în cel mai amplu eveniment mondial de presă de până la atentatul terorist din 11 septembrie 2001.
La doar câteva ore după asasinat, vicepreşedintele Lyndon Johnson a fost învestit în funcţia de preşedinte, la bordul Air Force One, cu Jacqeline Kennedy alături, jurământul fiind depus în faţa judecătorului federal Sarah Hughes, singura femeie care a îndeplinit vreodată această funcţie.
La scurtă vreme a fost arestat asasinul, Lee Harvey Oswald, în vârstă de 26 de ani, un angajat la depozitul de manuale școlare al statului Texas. Deşi acesta a negat încontinuu orice amestec în asasinarea preşedintelui, el nu mai apucat să fie judecat, fiind, la rându-i ucis, două zile mai târziu, pe când era transferat de la sediul poliției din Dallas la închisoare, autorul omorului fiind un oarecare Jack Ruby, patronul unui club de noapte.
La 25 noiembrie 1963 au avut funeraliile președintelui american, la cimitirul de la Arlington, în apropiere de Washington, nu înainte ca un sfert de milion de oameni să fi trecut prin faţa catafalcului pe care era depus trupul lui Kennedy, în clădirea Capitoliului. Doamna Kennedy ceruse ca edificiul să fie ţinut deschis toată noaptea pentru a permite accesul populaţiei.
Funeraliile au încheiat un maraton mediatic de peste 70 de ore, în regim non-stop, al tuturor canalelor importante de presă.
Deşi media a făcut de-a lungul anilor ce au urmat nenumărate speculaţii privind asasinarea preşedintelui Kennedy, atât investigația realizată de Comisia Warren (1963-1964), cât şi cea a Comitetului SUA pentru Asasinate (1976-1979), dar și alte investigații oficiale, au ajuns la aceeaşi concluzie: asasinul a fost Lee Harvey Oswald, însă detaliile acestui eveniment sunt departe de a fi elucidate integral, chiar şi acum la aproape 55 de ani de la acel moment. Unul din amănuntele neclare ale anchetei se referă la faptul că probe rămase în urma autopsiei, inclusiv creierul preşedintelui au fost predate secretarului lui Kennedy, însă în anul 1966, când acestea au fost depuse la Arhivele Naţionale al SUA, s-a descoperit că, de fapt, creierul dispăruse, ducând la suspiciunea că astfel a fost înlăturată o probă importantă din dosar.
Însă moartea lui JFK continuă să suscite un interes ridicat, până în prezent fiind prezentate foarte multe speculaţii, poveşti şi mărturii, nenumărate filme şi nu mai puţin de 400000 de cărţi apărute pe acest subiect.
Acum să revenim la tragediile incredibile care zguduit familia Kennedy de-a lungul anilor, care au dat naştere la ceea ce presa a denumit „Blestemul familiei Kennedy”.
Rosemary Kennedy, născută la 13 septembrie 1918, a fost al treilea copil al familiei și prima fată, însă semnele unui handicap mintal au apărut încă din copilărie, când s-a observat că fetița nu se dezvoltă – la nivel intelectual – la fel de repede ca ceilalți copii de vârsta ei. La vârsta de 23 de ani, doctorii i-au sugerat tatălui ei că problemele fetei ar putea fi parțial rezolvate cu ajutorul unei noi proceduri chirurgicale, lobotomia, însă procedura a avut consecințe dezastruoase pentru sănătatea tinerei, astfel încât ea și-a petrecut tot restul vieții în spitale. A fost totuşi, primul copil al familiei care a murit din cauze naturale, în anul 2005.
Joseph Kennedy Jr., fiul cel mare al familiei, fusese pregătit de tatăl său să urmeze o carieră de politician, însă în august 1944, după ce tânărul a luptat pe frontul european ca pilot de avion, a murit la doar 29 de ani, avionul pe care îl pilota explodând deasupra Canalului Mânecii, iar rămășițele sale pământeşti nu au putut fi găsite.
Kathleen Kennedy, o altă fiică a familiei a murit în 1948, la vârsta de 28 de ani în urma unui accident aviatic ce a avut loc în Franța.
Robert F. Kennedy, fratele mai mare al preşedintelui JFK, a fost asasinat la 6 iunie 1968, după ce a fost împuşcat de Sirhan Sirhan, un iordanian cu origini palestiniene în vârstă de 24 de ani. Acesta și-a motivat acțiunea spunând că s-a simțit trădat din cauza sprijinului pe care Kennedy l-a acordat Israleului în Războiul de Șase zile. Robert se afla în plină cursă pentru nominalizarea în cursa pentru Casa Albă, şi a murit la vârsta de 43 de ani.
Edward „Ted” Kennedy, cel mai mic dintre fraţii lui JFK, era foarte aproape să-și piardă viața într-un accident aviatic, în anul 1964, el suferind atunci răni serioase care nu s-au vindecat niciodată. Mai mult, la 18 iulie 1969, după o petrecere, Edward a pierdut controlul mașinii în care se afla cu prietena sa Mary Jo Kopechne, automobilul prăbuşindu-se de pe un pod. În urma incidentului el a reușit să scape cu câteva răni, însă Mary a murit înecată.
David Kennedy, fiul lui Robert F. Kennedy, nu și-a revenit niciodată după moartea tatălui său, a început să consume droguri, iar după ce, în 1973, a fost implicat într-un accident de mașină, a suferit răni grave, din cauza cărora a rămas dependent şi de analgezice. A murit în anul 1984, la vârsta de 29 de ani, în urma unei supradoze de antipsihotice, cocaină şi analgezice.
Jacqueline Kennedy Onassis, strălucitoarea Primă Doamnă a Americii, fost diagnosticată, în anul 1993, cu limfom non-Hodgkin, o formă de cancer, şi a murit un an mai târziu, la 19 mai 1994, la vârsta de 64 de ani, la New York.
Michael Kennedy, un alt fiu al lui Robert F. Kennedy, a murit în urma unui accident la ski, la vârsta de 39 de ani, în anul 1997.
John F. Kennedy jr., fiul preşedintelui JFK, născut în 1960, a avut un destin la fel de tragic, murind la 16 iulie 1999, într-un accident de avion împreună cu soția sa și sora acesteia.
Caroline Kennedy, celălalt copil al preşedintelui, născută, aşa cum spuneam, în 1957, a fost ceva mai norocoasă, primind, în iulie 2013, din partea președintelui Barack Obama, nominalizarea în funcția de ambasador al SUA în Japonia, iar la 19 noiembrie 2013, avocatul și președintele unui comitet de consultanță la Institutul de Politică al Universității Harvard și al Bibliotecii Kennedy, și-a prezentat scrisorile de acreditare împăratului Akihito. Gestul lui Obama venea după ce, Caroline anunţase, la începutul anului 2008, în „New York Times”, în materialul intitulat „Un președinte ca tatăl meu”, susținerea sa pentru Barack Obama, în cursa prezidenţială, iar în 2012, a fost unul dintre puternicii susținători ai realegerii lui Obama pentru încă un mandat.
În altă oridne de idei, la 17 noiembrie 2016, celebra rochie mulată purtată de Marilyn Monroe atunci când i-a cântat lasciv „La mulți ani” președintelui John F. Kennedy, la împlinirea vârstei de 45 de ani, a fost vândută pentru suma de 4,8 milioane de dolari în cadrul unei licitații organizate în Beverly Hills. Rochia de culoarea pielii, brodată manual cu 2.500 de cristale, a fost concepută pentru a se mula pe formele lui Marilyn – care nu purta lenjerie – și a trebuit să fie cusută pe actriță cu puțin timp înainte ca aceasta să intre pe scena de la la Madison Square Garden din New York, la 19 mai 1962.
Ca un „Arc peste timp”, la începutul lunii martie 2017, Biblioteca John F. Kennedy a anunțat că îi va decerna fostului președinte american Barack Obama premiul anual „Profile in Courage” ca omagiu pentru leadershipul de care a dat dovadă în timpul celor două mandate ale sale la Casa Albă – vezi restabilirea relațiilor cu Havana, impulsionarea Acordului de la Paris pentru combaterea schimbării climatice și realizarea reformei din sistemul medical cunoscută drept „Obamacare”.
Premiul a fost înființat în 1989 și a împrumutat numele „Profile in Courage” de la cartea câștigătoare a premiului Pulitzer pe care JF Kennedy a scris-o în anul 1955, având ca subiect acțiunile a opt senatori care s-au înfruntat cu partidul său sau care au luat decizii nepopulare. Obama va primi premiul la 7 mai 2017 la sediul bibliotecii din orașul Boston (Massachusetts), în cadrul celebrărilor prilejuite de 100 de ani de la nașterea lui Kennedy.
În fine, la 2 mai 2017, la Biblioteca Națională a României a avut loc vernisajul expoziției de fotografie „Un vizionar american: Viața și vremurile lui John F. Kennedy”, care marchează 100 de ani de la nașterea președintelui american, un moment care s-a desfășurat înainte de cel programat la Institutul Smithsonian din Washington D.C., România fiind una din cele 30 de țări în care va fi prezentată expoziția.
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, prezent la vernisaj, a adus un omagiu președintelui Kennedy: „Unele dintre valorile-cheie ale președinției sale au fost curajul, eforturile de a îi inspira pe toți, de a obține oportunități egale pentru toți, dar și libertatea internă și internațională”. El a adăugat: „Președintele Kennedy ne-a inspirat să lărgim orizonturile științei și să trimitem un om pe lună, ne-a încurajat să obținem drepturi civile egale pentru toți cetățenii americani și ne-a inspirat să înfruntăm forțele tiraniei și nedreptății care creșteau în întreaga lume atunci. Și astăzi constituie o sursă de inspirație și sper că veți descoperi acea inspirație privind fotografiile expuse aici, inspirație pentru America, dar și pentru întreaga lume”.
