Controlorii de trafic aerian au suspendat greva generală declanşată în această dimineaţă, a anunţat Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România. La această oră, circulaţia revine treptat la normal, după patru ore de protest, în care mai multe curse aeriene au fost anulate sau au avut întârzieri. Reporterul nostru Alexandru Lancuzov revine acum în direct cu noi informaţii. Bună ziua, Alex, care este situaţia la această oră?
Reporter: Bun găsit. Efectele grevei de peste trei ore se resimt la Aeroportul Otopeni. Foarte multe curse au întârzieri semnificative la terminalul Plecări de unde transmit acum. Este o situaţie dinamică şi nu se poate face deocamdată o statistică a curselor întârziate şi asta pentru că la deschiderea porţilor de check-in este posibil să nu fie anunţată nicio întârziere, dar după procedura de check-in, pasagerii să fie informaţi că avionul pleacă cu o oră de întârziere, dar au fost cazuri chiar şi de o oră şi jumătate. În acest moment, pe tabela de la Plecări sunt anunţate problemele la cursele interne spre Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara si bineînţeles întârzieri al cursele internaţionale spre Dortmund, Roma, München şi mai nou Paris. Sunt multe întrzieri, evident, şi la Sosiri,îinsă, pentru cei care au pierdut legăturile cu alte curse, greva Romatsa a adus cele mai multe nemulţumiri, după cum am aflat de la câţiva călători.
-: Cred că este o greşeală enormă. Statul ar trebui să dea o lege ca instituţiile care servesc populaţia – ce vină au oamenii ăştia că, eu ştiu, o sută de oameni de la Romatsa nu ajung la o înţelegere sau au pretenţiile care le au? O treime din zbor este o chestiune relativă. Celelalte două treimi pot să fie oameni care au lucruri extraordinar de importante pe care trebuie să le rezolve şi mai ales conexiunile şi în situaţiile astea ar trebui ca aceste instituţii să nu aibă drept să facă greve.
-: Avem emoţii pentru că nu o să prindem celălalt avion. Dacă nu se pleacă cu o oră întârtziere şi nu se pleacă deloc, atunci pierdem legătura complet. O să stăm în Amsterdam. Eu sunt un frecvent flyer care am zburat foarte multr. Am trei milioane şi jumătate de mile zburate şi este prima situaţie de genul ăsta. Regret./aionescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai