Novak Cycling Academy va fi prima academie specializată în ciclism din Estul Europei. Singurul campion paralimpic din istoria României are ca obiectiv cooptarea și selecția unui număr de 50 de copii, pe care să îi ducă către marea performanță în următorii 12 ani.
Proiect inagurat de Ziua Copilului
Novak Cycling Academy va fi lansată oficial joi, între orele 11.00-13.00, la Miercurea Ciuc, chiar de Ziua Copilului, printr-un concurs de îndemânare pentru micuții bicicliști. Evenimentul se va desfășura în Piața Majláth Gusztáv Károly și este adresat oricărui sportiv amator sau profesionist. „Avem deja 17 copii și tineri care s-au înscris la Academie. Pentru primul an avem un target de 30 de sportivi, urmând ca apoi să creștem numărul de locuri la 50 de persoane. Este un proiect pilot foarte important pentru viitorul ciclismului din România deoarece poate deveni un exemplu de urmat și pentru alte județe. Avem sprijinul Primăriei din Miercurea Ciuc și a Consiliului Județean Harghita, care au înțeles ce beneficii majore poate aduce pentru întreaga comunitate o astfel de inițiativă”.
Sportivii Academiei Novak vor fi pregătiți nu doar pe plan sportiv, ci și pe latura socială și mentală cu ajutorul unor experți în fiecare domeniu. Copiii vor căpăta noțiuni despre menținerea unei vieti sănătoase, de asemenea vor fi ajutați să dobândească cunoștiințe de nutriție, cum să se pregătească atât fizic cât și psihic la antrenamente și concursuri.
Un rus și trei argentieni la TDCT
Cu ocazia lansării Academiei Novak, singura echipă continentală din România își va prezenta în fața fanilor echipa pentru sezonul 2017. Ciucanii își schimbă denumirea în Tușnad DRAG Cycling Team (TDCT), odată cu semnarea unui parteneriat cu un important producător de biciclete din Bulgaria. Din echipă vor face parte rusul Leonid Krasnov (29 ani) și rutierii naționalei Argentinei, Hugo Velaszquez (24 ani), Facundo Lezica (25 ani) și Ruben Ramos (24 ani). Fost component al unei Pro-continentale, Krasnov a reușit deja un rezultat de top pentru TDCT, obținând săptămâna trecută un loc 2 în ultima etapă din Gemenc Grand Prix.
Din echipa continentală vor mai face parte Eduard Novak (40 ani), Sebestyén Szabolcs (25 ani), Laszlo Peter (18 ani), Norbert Szabó (23 ani) și Csaba Bartha (23 ani). Staff Tehnic: Cristiano Valoppi (director sportiv), Tamas Csiksaky și Nandor Lazar (mecanici&assistant Sports Director).