Cifre oficiale din zona euro, grupul ţărilor care utilizează moneda unică europeană, relevă o scădere a şomajului şi a inflaţiei. Preţurile au înregistrat creşteri de 1,4%, în ultimul an, în timp ce în aprilie rata şomajului a scăzut la 9,3%. Şomajul din zona euro rămâne, încă, la un nivel ridicat, însă se îndreaptă în direcţia corectă, cifra actuală fiind cea mai mică din ultimii opt ani. Aceasta variază între statele membre, fiind de sub 4% în Germania şi de peste 20% în Grecia. Inflaţia scăzută este mai puţin apreciată de Banca Centrală Europeană, care a stabilit o ţintă de sub 2%, dar apropiată de aceasta. Diminuarea inflaţiei este cauzată, parţial, de instabilitatea preţurilor energiei. Şi inflaţia de bază a scăzut, ceea ce ar putea încuraja o atitudine ezitantă a BCE în limitarea politicilor de stimulare a unei inflaţii mai ridicate şi a creşterii economice, transmit corespondenţii BBC. /mbrotacel/avladucu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 31 mai