Aproape 80% dintre părinţi iau deciziile împreună, în egală măsură, atunci când este vorba despre viitorul copiilor – arată un studiu IRES. Potrivit cercetării, doar unul dintre părinţi se implică mai puţin atunci când este vorba de alimentaţia copiilor, de activităţile extracurriculare sau de timpul liber al copiilor, în acest caz mama fiind cea care ia cele mai multe decizii – 37%. În 6 din 10 familii, tot mama este cea care participă la şedinţele cu părinţii. Trei sferturi dintre participanţii la studiu susţin că îşi consultă întotdeauna copilul atunci când iau decizii care îl privesc, în timp ce 22% spun că fac acest lucru doar uneori. Un sfert dintre respondenţi recunosc că s-au aflat cel puţin o dată în situaţia în care au simţit că nu ştiu ce să facă în relaţia cu propriul copil.
Studiul a fost realizat în perioada 23-30 mai, pe un eşantion de 769 de persoane, care au în îngrijire cel puţin un copil./rpatulea/cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iunie