Printre victimele atacului de la Londra sunt şi cetăţeni francezi

Preşedintele american Donald Trump a avut în această dimineaţă o convorbire la telefon cu premierul britanic Theresa May, după atacul terorist din cursul nopţii de la Londra. Liderul de la Casa Albă a oferit sprijinul total al ţării sale, faţă de ceea ce a numit „un atentat terorist brutal”. Şi alţi lideri au avut prime reacţii, majoritatea pe reţelele sociale. Preşedintele francez Emmanuel Macron a dat asigurări că Franţa este alături de Regatul Unit. De altfel, Palatul Elysée a anunţat în această dimineaţă că printre victimele atacului sunt şi cetăţeni francezi./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iunie