Circulaţia pe Podul Calafat – Vidin va fi întreruptă luni, între orele 10:00 – 11:30, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie

 Circulaţia pe Podul Calafat – Vidin va fi întreruptă, mâine, între orele 10:00 – 11:30, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie. Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului. Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a luat măsurile necesare pentru fluidizarea traficului, fiind utilizate la maxim infrastructura punctului de frontieră şi arterele disponibile pentru efectuarea controlului la intrarea şi ieşirea din ţară – se mai precizează în comunicat./dursache/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iunie)