Luni, 5 iunie, Muntenegru va deveni oficial cea de-a 29-a ţară membră a NATO, în această zi având loc, la Washington, depunerea tuturor documentelor de aderare la Tratatul Nord-Atlantic. Olanda a fost ultima ţară membră NATO care a ratificat aceste documente, la 1 iunie 2017, deschizând drumul ţării din spaţiul ex-iugoslav ca membru deplin al Alianţei.
După ce Moscova a apreciat că, prin primirea Muntenegrului, „NATO continuă politica confruntării pe continentul european și stabileşte noi linii de demarcație”, secretarul general NATO a apreciat că aderarea Muntenegrului la NATO este „importantă pentru Balcanii de Vest și demonstrează că ușile acestei alianțe politico-militare sunt deschise pentru noi state membre”.
După aderarea Muntenegrului, NATO va controla întregul litoral al Mării Adriatice, Albania, Croația, Slovenia și Italia fiind deja membre ale Alianţei.
O ceremonie oficială care marchează simbolic aderarea Muntenegrului la NATO este anunţată pentru miercuri, 7 iunie 2017, când, la sediul Alianţei de la Bruxelles, în prezenţa preşedintelui muntenegrean, Filip Vujanović şi a secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg, va avea loc arborarea drapelului Muntenegrului alături de cele ale celorlalte 28 de state membre.
La scurt timp după ce şi-a recâştigat independenţa, în 3 iunie 2006, Muntenegru a aderat la Parteneriatul pentru Pace – un program al NATO de asistenţă, sprijin şi suport practic -, în luna decembrie a aceluiaşi an.
În aprilie 2008, la summit-ul de la Bucureşti, liderii aliaţi a decis să înceapă un Dialog Intensificat cu Muntenegru pe baza aspiraţiilor de integrare a ale ţării şi ca urmare a reformelor interne, iar în iulie 2008, reprezentanţii acestei ţări au semnat Individual Partnership Action Plan cu NATO, care avea anumite prevederi privind problelme politice, militare, financiare şi de securitate.
Ţara a fost invitată să adere la Membership Action Plan – o „foaie de parcurs” a ţării pentru a se pune în acord cu exigenţele Alianţei pe multiple planuri – , în decembrie 2009, iar la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor NATO, în 2 decembrie 2015, Aliaţii au invitat Muntenegrul să demareze convorbiri oficiale în vederea aderării la Alianţă.
Miniştrii de externe ai NATO, au semnat Protocolul de Aderare a ţării la NATO, la 19 mai 2016, moment în care ţara a devenit oficial „invitată” în Alianţă, iar în perioada următoare, statele membre au derulat procesul de ratificare individuală a prevederilor Protocolului, procedura de accedere fiind încheiată la 1 iunie 2017, după ce camera superioară a Parlamentului olandez a votat în favoarea ratificării.
La 28 aprilie 2017, Parlamentul din Muntenegru, reunit în capitala istorică a țării, Cetinje, a aprobat aderarea fostei republici iugoslave la NATO, ultima etapă înainte de aderarea propriu-zisă la Alianța militară nord-atlantică.
Muntenegrul a sprijinit activ NATO în cadrul operaţiunilor din Afghanistan, în perioada 2010 – 2014, iar în prezent acordă suport misiunilor de asistenţă NATO pentru forţele de securitate afgane.
Prin aderarea Muntenegrului, aliaţii NATO şi-au reconfirmat politica „uşilor deschise” pentru ţările din Balcanii de Vest, care prin asumarea responsabilităţilor şi obligaţiilor date de calitatea de membru al Alianţei, conduc la sprijinirea asigurării securităţii şi stabilităţii în regiune, pe termen mediu şi lung.
În fapt, aşa cum estimează analiştii, Muntenegru este unul dintre cei mai vulnerabili aliaţi, date fiind armata sa, care numără doar 2080 de militari – cea mai redusă numeric din Alianţă după Luxemburg, care numără 900 de militari – , dar şi cel mai mic buget al apărării dintre ţările membre – circa 50 de milioane de euro, adică aproximativ 1,3% din PIB.
Mai mult, se arată că teritoriul ţării nu are relevanţă chiar strategică, având în vedere că zona Adriaticii este foarte îngustă, deci o capcană în sine pentru orice potenţială forţă inamică. La nivelul cetăţenilor, entuziasmul în faţa aderării la NATO are cote reduse, fiind mult mai scăzut decât în orice val anterior al aderării, mai ales prin prisma faptului că, apropape o treime din populaţia ţării este de origine sârbă, şi mult mai apropată sentimental şi, poate, istoric, de Rusia. În plus, ruşii reprezintă un sfert din turiştii ce frecventează piaţa turistică a Muntenegrului, estimându-se că ei deţin aici şi numeroase proprietăţi precum şi circa o treime din companiile din această ţară.
Se poate afirma deci, că aderarea Muntenegrului reprezintă doar un element de forţă al Alianţei în faţa Rusiei, conform principiului „fiecare câştig al NATO este o pierdere pentru Rusia”, şi nicidecum o alegere bazată pe principiile fundamentale care guvernează Alianţa Nord-Atlantică.
Muntenegru s-a alăturat în anul 2015 sancţiunilor economice internaţionale împotriva Rusiei, Moscova denunţând apoi o „creştere a isteriei antiruseşti” în Muntenegru, şi, într-un gest simbolic, în 24 mai 2017, Rusia a impus embargo la vinurile din Muntenegru – ceea ce înseamnă un minus de 1,7 milioane de euro din cei 2,5 milioane cât valorau exporturile sale spre Rusia -, drept ripostă la aderarea micii ţări balcanice la NATO, pentru ca, în replică, premierul muntenegrean Dusko Markovic să afirme că tot „ruşii pierd ocazia de a gusta cele mai bune vinuri”…
AFP PHOTO / Savo PRELEVIC /
În anul 1878, la Congresul de la Berlin, Muntenegru a fost recunoscut ca stat independent.
După Primul Război Mondial, Muntenegru a intrat în componenţa Regatului sârbilor, croaţilor şi slovenilor şi, ulterior, a Fostei Republici Socialiste Federative a Iugoslaviei. Ca urmare a referendumului din 21 mai 2006, s-a desprins din Uniunea Serbia şi Muntenegru, declarându-şi independenţa la 3 iunie 2006.
Acordul de Stabilizare şi Asociere cu UE a fost semnat la 15 octombrie 2007, iar la 15 decembrie 2008, Muntenegru a depus cererea de obţinere a statutului de stat candidat la UE. Acordul de Stabilizare şi Asociere a intrat în vigoare la 1 mai 2010, iar Consiliul European din 17 decembrie 2010 a acordat Muntenegrului statutul de ţară candidată. Negocierile de aderare cu Muntenegru au fost lansate la 29 iunie 2012, iar până la 1 aprilie 2017 au fost deschise 26 de capitole de negociere din 33 şi două au fost închise provizoriu.
Muntenegru este stat membru sau participant al ONU, CoE, OSCE, SEECP, ICE, a aderat rapid după independenţă la instituţiile financiare internaţionale: BERD (2006), grupul Băncii Mondiale/FMI (2007) şi a devenit membru cu drepturi depline al OMC în aprilie 2012.
Capitala şi principalele oraşe: Podgorica (capitala), Niksic, Pljevlja, Bijelo Polje, Herceg Novi, Berane, Kotor, Cetinje (fosta capitală).
Suprafaţa şi diviziunile teritoriale: total – 13.812 kilometri pătraţi, din care teren agricol 38,2% şi păduri 40,4%. Muntenegru este organizat în 21 de municipalităţi.
Lungimea totală a frontierei: 680 km, cu Albania 186 km, Bosnia şi Herzegovina 242 km, Croaţia 19 km, Kosovo 76 km, Serbia 157 km.
Populaţia: 620.029 locuitori (2011); rata de creştere a populaţiei: -0,35% (2016); reprezentarea etnică a populaţiei: muntenegreni (44,98%); sârbi (28,73%); bosniaci (8,65%); albanezi (4,91%); musulmani (3,31%), croaţi (0,97%).
Ziua naţională: 13 iulie, Ziua insurecţiei populare (13 iulie 1941), 21 mai, ziua redobândirii independenţei (organizarea la 21 mai 2006 a referendumului care a consfinţit separarea Muntenegrului de Serbia)
Forma de guvernământ: democraţie parlamentară, Parlamentul este unicameral şi are 81 de membri.
Situaţia politică internă: Preşedintele (mandat de cinci ani, ales prin vot universal, direct şi secret) – Filip Vujanović (reales în aprilie 2013). Urmare alegerilor parlamentare din 16 octombrie 2016, Partidul Democratic Socialist (DPS) a obţinut cele mai multe mandate şi a format majoritatea parlamentară împreună cu partidele minorităţilor (Partidul Bosniac, Coaliţia Albaneză, Iniţiativa Civică Croată, FORCA), obţinând astfel dreptul de a forma un guvern. La 19 noiembrie 2016, noul parlament a învestit guvernul condus de premierul Duško Marković (partidele de opoziţie nu au recunoscut rezultatele alegerilor şi continuă boicotul iniţiat la şedinţa de învestire a noului Guvern). Fostul premier veteran, Milo Đjukanović, s-a retras voluntar din postul de prim-ministru păstrând însă şefia DPS.
Religie: ortodoxă 72,1%, musulmani 19,1%, catolici 3,4%
Economia: tranziţie către o economie de piaţă. De la începutul procesului de privatizare, în anul 1999, până în 2015, circa 85 % din companiile de stat au trecut în proprietate privată, domeniile privatizate 100 % incluzând sistemul bancar, telecomunicaţiile şi distribuţia de resurse petroliere.
Turismul este principala ramură economică, aceasta aducând în ţară un număr de vizitatori echivalent al dublului populaţiei muntenegrene.
Au fost realizate investiţii în unităţi turistice de lux, de-a lungul coastei marine, inclusiv cu facilităţi de navigaţie pe apă.
Muntenegru foloseşte ca monedă euro, deşi nu este oficial membră a zonei Euro.
Cei mari importanţi investitori economici provin din Italia, Norvegia, Austria, Rusia, Ungaria şi Marea Britanie.
Investiţiile directe au valoarea de circa 500 de milioane de euro/an, iar valoarea TVA este de 19 %, şi 7 % pentru turism.
Resurse naturale: bauxită şi energie hidroelectrică
Produsul Intern Brut este de 10,61 miliarde USD (2016), cu o rată de creştere de 5,1% (2016) şi un PIB/capita de 17.000 USD (2016).
Forţa de muncă este estimată la 263.200 persoane (2014), cei mai mulţi fiind distribuiţi în servicii (76,8 %), industrie (17,9 %) şi agricultură (5,3 %).
Rata şomajului este de circa 17 % (2005), iar rata inflaţiei de 0,5 % (2016).
Exporturi: circa 370,2 millioane USD (2014), principalii parteneri fiind Croaţia 22,7%, Serbia 22,7%, Slovenia 7,8%.
Importuri: 1,982 miliarde USD (2014), partenerii principali fiind Serbia 29,3%, Grecia 8,7%, China 7,1%.
În sectorul media, compania de stat radio-tv operează două reţele tv terestre, un canal TV prin satelit, şi două reţele radio. Pe teritoriul ţării mai emit patru staţii TV locale, şi circa 20 de staţii TV private, precum şi 14 posturi de radio locale şi circa 50 private (2017).
Utilizatori de internet: circa 418.000, adică circa 65% din populaţia ţării (2015).
România a recunoscut Muntenegru la 13 iunie 2006, iar relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite la 9 august 2006, prin semnarea, la Podgoriţa, de către consulul general al României, şi primul adjunct al ministrului afacerilor externe muntenegrean, Ljubomir Misurovici, a Comunicatului comun privind stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de ambasadă. La 27 octombrie 2006, Preşedintele României a semnat decretul de înfiinţare a Ambasadei României la Podgoriţa.
Ambasadorul României în Muntenegru este, din 1 noiembrie 2013, Ferdinand Nagy. La 28 iulie 2011, Guvernul muntenegrean a decis deschiderea unei ambasade în România. Inaugurarea sediului Ambasadei a avut loc la 18 februarie 2014, în marja vizitei ministrului de externe muntenegrean. Inaugurarea noului sediu al Ambasadei României în Muntenegru a avut loc la 18 iulie 2014, în cadrul vizitei de lucru a ministrului român de externe.
Pe 24 aprilie 2013, a fost transmis agrementul pentru acreditarea lui Milan Begovic (fost coordonator al Inițiativei Central Europene – ICE) ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Muntenegru în România. Acesta și-a prezentat scrisorile de acreditare la 13 noiembrie 2013.
Relaţia bilaterală a înregistrat o dinamizare deosebită după 2013, atât pe palierul politic, cât şi sectorial/tehnic.
La nivel de președinte, amintim vizita oficială a preşedintelui Muntenegrului la Bucureşti, în perioada 22-23 octombrie 2007. Preşedintele Filip Vujanovic a mai participat la invitaţia Preşedintelui României, la Summit-ul SEECP, Bucureşti, 25 iunie 2014.
Ultimul contact la nivel de premier a avut loc în perioada 26-27 noiembrie 2013, vizita oficială în România a premierului muntenegrean, Milo Djukanović, urmând după participarea acestuia la Forumul ECE – China (25 noiembrie 2013).
La 4 octombrie 2016, Darko Pajović, preşedintele parlamentului din Muntenegru, a efectuat o vizită de lucru în România, fiind invitat de Preşedinţia Senatului României să participe la ședinţa de plen în care Parlamentul României a ratificat Protocolul de Aderare al Muntenegrului la NATO. În marja vizitei, oficialul muntenegrean a avut întâlniri de lucru cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi cu Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor.
Cooperarea sectorială a cunoscut o dinamică sporită începând cu 2013, fiind avansate numeroase propuneri de asistenţă către partea muntenegreană pentru integrarea în UE şi NATO. Partea română a avansat liste cu experţi (46 în total, din Ministerul Finanţelor Publice, Justiţiei, MAI, DLAF, DNA) pentru posibile proiecte TAIEX, fiind remisă şi o listă scurtă a acestora, faţă de cea extinsă prezentată. Pentru definirea Planurilor de Acţiune ale Muntenegrului pe capitolele 23 şi 24 (semestrul I 2013), România a transmis propuneri de experţi din partea Ministerelor de Interne şi, respectiv, Justiţiei, fiind selectat un expert în domeniul combaterii terorismului. În domeniul anticorupţie, Muntenegru a beneficiat şi de expertiza unui expert independent român. În februarie 2014, RP BXL/UE a efectuat demersuri pentru promovarea a doi experţi pre-selecţionaţi de Muntenegru. La realizarea proiectului de twinning „Sprijinirea implementării Strategiei Anti-corupţie şi Planului de Acţiune”, finalizat în aprilie 2014, au participat doi experţi români.
La 3 martie 2015 a intrat în vigoare Planul de cooperare 2015-2016 în domeniul integrării europene şi euro-atlantice la nivelul ministerelor de externe (schimb de note verbale). A fost demarată cooperarea la nivelul Institutelor Diplomatice.
Cu privire la asistenţa oferită în procesul de aderare a Muntenegrului la NATO s-au desfăşurat la Podgorica două programe de training în domeniul informaţiilor militare şi de securitate (23-29 martie 2014).
La iniţiativa ministrului român de externe Bogdan Aurescu, în perioada 22-23 iulie 2015, a avut loc o vizita comună a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia, Croaţia, Ungaria în Muntenegru. În cadrul acestei vizite, miniştrii aliaţi s-au întâlnit cu oficialii muntenegreni, scopul principal al vizitei fiind de a creşte vizibilitatea activităţilor Alianţei în Muntenegru şi a sprijinului populaţiei muntenegrene pentru aderarea la NATO.
Cooperarea economică este un segment al relațiilor bilaterale aflat în dezvoltare, deși schimburile comerciale rămân la un nivel scăzut. La 31 decembrie 2016, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Muntenegru a fost de 20,39 mililoane euro, din care la export 19,93 mil. euro și 0,46 mil euro importuri. Soldul balanței este favorabil României, respectiv 19,47 mil. euro. Faţă de aceeași perioadă a anului 2015, schimburile au scăzut cu 10,7%. Exporturile au înregistrat o scădere de 11 %, iar importurile au crescut cu 4,5 %.
Muntenegru este o destinaţie turistică remarcabilă, încă din anii ’80, având atât o coastă pitorescă, cât şi o regiune nordică muntoasă interesantă. Conflictele din fosta Iugoslavie, de după anul 1990, au dus însă la prăbuşirea industriei turistice şi au deteriorat imaginea Muntenegrului pentru ani de zile.
Coasta muntenegreană a Adriaticii are o lungime de circa 295 km., cu nu mai puţin de 72 km de plaje, şi cu multe oraşe vechi bine conservate. Publicaţia National Geographic Traveler a clasat Muntenegru printre cele „50 de locuri de vizitat într-o viaţă”, şi o imagine din staţiunea Sveti Stefan de pe litoralul muntenegrean a apărut pe coperta revistei. Regiunea de coastă a Muntenegrului este considerată una dintre noile „descoperiri” în rândul turiştilor, iar în ianuarie 2010, New York Times a clasat regiunea de coastă Ulcinj Sud din Muntenegru, inclusiv Velika Plaža şi Ada Bojana, printre „Cele mai bune 31 de locuri de vizitat în 2010”, într-un clasament nivel mondial al destinaţiilor turistice.
Yahoo Travel consideră ţara drept „a doua cea mai rapidă creştere a pieţei de turism din lume (după China)”.
Abia după anul 2000 industria turismului a început să recupereze, iar ţara a cunoscut un ritm înalt de creştere a numărului de vizite şi înnoptări, în vreme ce Guvernul Muntenegrului a stabilit ca prioritate de top dezvoltarea Muntenegrului ca destinaţie turistică de elită, cu o contribuţie majoră la economia muntenegreană.
– Budva – este metropola turismului muntenegrean, staţiune balneară, un port cu o istorie de două milenii şi jumătate, unde astăzi sunt întâlnite sute de iahturi luxoase. Este cea mai populară zonă turistică din Muntenegru şi locul cu cei mai mulţi milionari, ca procent din populaţie, din Europa. Marea Adriatică a săpat în stâncile abrupte de calcar o adevărată dantelărie de mici golfuri ovale de la Idalgo, în vest, şi până la gura râului Bojana, în est, cu plaje întinse cu nisip fin, peisaje marine şi muntoase.
– Sfântul Gheorghe este o mică insula unde călugării benedictini au ridicat o biserică, iar o alta este o insulă artificială de piatră în forma unui portavion, numită Maica Domnului de pe Stâncă, uşor de recunoscut după biserica cu cupolă albastră.
– Kotor – este cel mai sudic fiord al Europei, port medieval fortificat şi are pe lângă peisaje de basm şi vestigii ale unui trecut istoric glorios şi comori turistice care aşteaptă să fie descoperite. Aici se întâlnesc străduţe pietruite, biserici vechi din secolul al XII-lea şi clădiri cu arhitectură veneţiană, iar dacă te încumeţi să urci 1500 de trepte spre ruinele cetăţii fortificate vei avea o privelişte magnifică asupra apelor de smarald ale golfului. După marele cutremur din 1979 Kotor a fost reconstruit aproape complet cu ajutorul UNESCO şi pentru comorile sale a fost declarat, împreună cu aşezările din jurul oraşului, obiectiv pe lista patrimoniului mondial.
– Ulcinj – aflat în sud, principalul oraş al regiunii, este un vechi port fortificat cu o îndelungată istorie piraterească. Se pot vizita turnul Balsica şi moscheea-biserică renascentistă care acum adăposteşte Muzeul Oraşului.
Aşezarea datează din epoca romană şi a fost aparţinut apoi sârbilor, veneţienilor şi otomanilor şi a fost în perioada medievală o putere navală importantă în Adriatica, după Veneţia şi Dubrovnik.
– Parcul Naţional Durmitor – a fost înscris acum 30 de ani în patrimoniul UNESCO, fiind întins pe 39 de mii de ha. Aici se pot face drumeţii, ciclism, planorism sau rafting. Tot aici se află cel mai înalt oraş din Balcani, Zabljak, situat la 1.456 altitudine şi înconjurat de 23 de vârfuri montane de peste 2.300 m, vârful Bobotov kuk fiind cel mai înalt, 2.523 m.
– Parcul Naţional al Lacului Sakadar, sau Scutari – se află în sud, la graniţa cu Albania, la 7 km de coasta Mării Adriatice. Scutari este cel mai mare lac cu apă dulce din Balcani şi acoperă, doar în partea muntenegreană, o suprafaţă de 4000 ha. Pe malul sudic al lacului sunt sate pitoreşti cu mănăstiri vechi şi fortăreţe, iar pe insula Grmožur sunt ruinele unei fortăreţe ridicate în 1843 de turci, transformată mai târziu în închisoare şi distrusă în 1905 de un puternic cutremur.
Malurile şi insule sunt acoperite dafini, iederă şi de nenumăraţi pomi fructiferi – smochine, struguri, rodii şi dude. În Parc se află cea mai mare rezervaţie de păsări din Europa, un adevărat răi pentru admiratorii înaripatelor.
Regiunea lacului Sakadar a fost martoră a istoriei muntenegrene încă din Evul Mediu şi mai mult de 200 de complexe mănăstireşti, monumente culturale şi istorice sunt în împrejurimi la Krajina, Ostros, Sestani, Bar, Rijeka sau Crmica.
– Parcul Naţional Lovcen, întins pe mai mult de 6.400 de ha, are o floră şi faună excepţionale, atracţia principală find Mausoleul Njegos, mormântul eroului naţional Petar II Petrovic Njegos, aflat la o înălţime de 1.647 m, pe un pisc de munte.
– Parcul Naţional Biogradska Gora, aflat în zona lacului Biogradska este renumit prin copaci înalţi de 60 m şi cele cinci spendide lacuri glaciare numite „ochi de munte”
– Parcul Naţional Pădurea Primară, se întinde între râurile Lim şi Tara şi cuprinde una din ultimele trei jungle din Europa.
Specialităţile culinare din Muntenegru care nu trebuie ratate sunt carnea friptă de miel, pivski kajmak – o cremă de lapte din Piva cu gust divin, peştele preparat în toate felurile acompaniat de un pahar de vin Vranac sau Krstac. Deserturile sunt făcute cu brânză, piersici sau pepene galben.
Berea Niksicko este remarcabilă, iar rachiul de struguri şi mere sau şliboviţa de prună, care merg cu şuncă afumată, brânză de capră şi roşii, sunt tari şi au o aromă şi un parfum minunate.
