Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat în cadrul dezbaterii intitulate „Europa din nou la drum” că UE trebuie să se apere cu o armată europeană. „Ce este Europa acum? Ne-am obişnuit într-un fel cu ştirile. Dacă aș face un calcul, cred că am scris 20-30 de mesaje de condoleanţe numai în ultimele luni. Ne întrebăm de ce să scriem în astfel de mesaje. În fiecare dimineață, ne trezim și aflăm că fie la Londra, fie în Afganistan, fie în altă parte, au fost incidente cu zeci de morți și răniți. Și ne învârtim în jurul problemei banilor și nu vorbim despre motivele care nu sunt comode din punct de vedere politic. Dintr-o dată, este la modă să vorbim despre cât de mulţi bani – miliarde de euro și dolari să fie prevăzuţi pentru armament. În schimb, UE ar putea să decidă să ne facem o armată europeană comună. Ce ar fi mai simplu de atât? Avem decizii comune. Câte tancuri au Germania, Franţa, Bulgaria – sunt acestea necesare separat pentru toate aceste state? UE trebuie să-şi asigure apărarea ca un întreg” – a mai spus premierul Bulgariei./ddaniela/cvanatoru
www.focus-news.net – 5 iunie