– interviu cu psihologul Emma Toader –
Potrivit Institutului Naţional de Statistică în anul 2015 (ultimul în care există date centralizate) în România s-au încheiat 125.454 de căsătorii şi s-au pronunţat 31.527 de divorţuri, ceea ce înseamnă că în medie aproape fiecare a patra căsătorie se termină cu divorţ. De ce este atât de mare numărul divorţurilor? Cine este de vină pentru eşecul căsniciilor? Este căsătoria ca instituţie depăşită? Cu aceste întrebări am căutat-o pe doamna Emma Toader, psiholog.
Reporter: Scriitorul japonez Natsume Soseki a prevestit în cartea sa „Eu sunt o pisica” dispariţia căsătoriei în următoarele zeci sau sute de ani (cartea a apărut la începutul secolului trecut). Motivul – în opinia autorului – ar fi educaţia liberală, câştigul de teren al societăţii liberale şi emanciparea femeii. Societatea modernă are nevoie de personalităţi puternice, independente, de oameni pentru care competiţia este cuvântul de ordine. Ori într-o căsătorie nu încap două personalităţi puternice, unde nici unu nu cedează şi nici unul nu vrea să recunoască autoritatea celuilalt. Astfel din ce în ce mai multe căsătorii se vor termina cu divorţuri, iar după un timp cupluri nu se vor mai căsători. Sunteţi de acord că instituţia căsătoriei se află în criză?
Emma Toader: Da, sunt de acord şi ceea ce aţi citat este doar unul din factorii care ameninţă căsătoria. Un alt factor ar fi schimbările sociale majore care s-au produs în ultimul secol. Înainte căsătoria oferea o siguranţă, un statut atât material cât şi social. Azi însă un bărbat necăsătorit sau o femeie divorţată nu mai este dezavantajată sub nici o formă, dimpotrivă, prin faptul că nu vorbim doar despre o legătură sentimentală ci şi de una juridică, cu responsabilităţi, oamenii sunt mai reticenţi. Nu vor să fie supuşi, nu vor să fie controlaţi. Mulţi consideră căsătoria ca un mijloc al statului, prin care controlează cetăţenii. Un om căsătorit trebuie să fie responsabil nu numai pentru el, dar şi pentru familia lui, trebuie să plătească la timp ratele, trebuie să vrea să păstreze locul de muncă, să nu fie rebel, ori acest lucru îi sperie pe mulţi. De aceea şi vârsta la care se căsătoresc creşte. Au alte priorităţi: prima dată vor să termine studiile, facultatea, vor o situaţie materială stabilă, etc. Căsătoria nu mai este unica vocaţie pentru o femeie, iar pentru bărbat nu a fost niciodată. În concluzie aş spune că sunt două posibilităţi. Ori căsătoria ca instituţie se schimbă, se adaptează noilor realităţi, ori va dispărea.
Reporter: Să fim de bună credinţă şi să presupunem că în momentul căsătoriei cei doi cred sincer că au găsit perechea ideală cu care vor să trăiască până la adânci bătrâneţi. Însă acest sentiment este suficient de puternic, pentru a rezista mai multe decenii?
Emma Toader: Nu există garanţii. Depinde foarte mult de persoane. Ei cred că vor rămâne împreună toată viaţa. Dar ce înseamnă acest toată viaţa? Pentru unii e doar un an, sau o lună, sau o zi. E ca şi când aş hotărâ că toată viaţa o să mănânc ciorbă de legume, pentru că în acest moment îmi place foarte mult. Unii într-adevăr o să mănânce ciorbă de legume toată viaţa. Alţii în schimb vor mai gusta şi altceva, eventual se vor îndrăgosti de nişte gusturi exotice. Pentru că sunt oameni, se transformă şi ei. Pentru că fiecare zi aduce altceva. În aceasta constă misterul şi magia vieţii. Oamenii sunt tentaţi să ceară garanţii unii altora: Îmi garantezi că vei fi cu mine toată viaţa (tot o formă de posesiune)? Dar ce înseamnă a fi cu altcineva, când tu nu ştii ce înseamnă a fi cu tine însuţi. Toată călătoria noastră în viaţă este legată de noi. A fi noi, cu noi. Şi noi ne apucăm să garantăm ceva la alţii ceea ce nici noi nu ştim ce este, pentru că nu ne cunoaştem suficient. De ce facem asta? Pentru că asta am văzut la alţii. Pentru că am crezut că valorile altora sunt valorile noastre. Poate că în acel moment am şi crezut că sunt valorile noastre. Dar avem dreptul să ne răzgândim? Da, pentru că în primul rând avem dreptul să fim fericiţi. Şi ăsta este obiectivul nostru principal.
Reporter: Care este totuşi reţeta căsătoriei de succes?
Emma Toader: Putem concepe căsătoria ca un laborator de dezvoltare personală. În interiorul acestuia creştem, ne dezvoltăm, ne descoperim. Uneori cu suferinţe, cu conflicte, de altfel conflictul poate fi un generator de progres. Un conflict în căsătorie ne forţează să depăşim propriile noastre limite, care de cele mai multe ori sunt imaginare. Astfel partenerii se vor cunoaşte mai bine, dar se vor cunoaşte mai bine şi pe ei înşişi. De cele mai multe ori divorţul nu este eşecul căsătoriei, ci eşecul persoanei, care nu s-a cunoscut suficient de bine pe sine. N-a înţeles pe celălalt, pentru că nu s-a înţeles pe sine însuşi. În astfel de cazuri nu divorţezi de celălalt, ci divorţezi de tine care ai fost incapabil să înţelegi relaţia.
Este adevărat. Căsătoria are anumite reguli, căsătoria te disciplinează. Dar importantă este uniunea între cei doi. Dacă aceasta există, nu mai consideri căsătoria ca pe o încătuşare. Am văzut odată un dans. O pereche dansa într-o colivie. Se trăgeau unul pe celălalt, era foarte frumos. Până la urmă ea reuşea să se strecoare printre gratiile coliviei şi voia să-l tragă şi pe el, dar el nu pleca. De fapt asta este căsătoria. Pentru unii gratiile sunt un obstacol, pentru alţii o protecţie.
O căsătorie poate avea succes când se cultivă, zi de zi bucuria întâlnirii cu celălalt. Ca un ritual. Ne bucurăm că suntem împreună. Dar, pentru asta, e de preferat să cultivăm bucuria fiecăruia. Mă bucur ca sunt cu mine, te bucuri că ești cu tine. Și când fiecare își ocupă rolul: femeia pe cel de femeie și bărbatul pe cel de bărbat. Când cei doi vor înţelege că de fapt nu sunt competitori, ci sunt complementari unul altuia, atunci căsătoria va fi una fericită. Altfel, partenerii se pierd în lupte epuizante.
