Cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului Internaţional „Zilele Muzicii Noi”, care se va desfăşura în perioada 6-17 iunie în Chişinău, a început ieri cu un concert cameral la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. În debutul manifestării, directorul festivalului, compozitorul Ghenadie Ciobanu a menţionat că scopul evenimentului este de a familiariza publicul cu valorile muzicii contemporane, de a contribui la internaţionalizarea artei muzicale autohtone şi de a crea un spaţiu al muzicii noi aici, în Republica Moldova. „În cele 11 zile de festival, la care vor participa peste 400 de muzicieni, vor fi susţinute 11 concerte. Vor fi interpretate lucrări noi, de diverse forme şi stiluri, ale compozitorilor din ţară şi de peste hotare”, a precizat Ghenadie Ciobanu. Pe parcursul serii, au răsunat creaţii de Marian Stîrcea, Vladimir Ciolac, Oleg Negruţa, Maxim Cotruţă, Vlad Burlea, Ney Rosauro (Brazilia) şi alţi compozitori, interpretate de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă, dirijată de Vladimir Andrieş. Programul festivalului include şi patru concerte simfonice, care vor fi susţinute în cadrul proiectului multianual „Muzică românească de pe ambele maluri ale Prutului”. Primul concert – dedicat creaţiei lui Dinu Lipatti – la 100 ani de la nașterea artistului, va avea loc pe data de 7 iunie, ora 18:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”. Evenimentul va fi susţinut de pianista Lidia Ciubuc şi Orchestra Simfonică a IPNA TeleRadio Moldova, sub bagheta dirijorului Vlad Răzvan Baciu. Al doilea concert din cadrul proiectului, dedicat creaţiei compozitorilor români Sabin Păutza şi Dan Dediu va avea loc pe data de 8 iunie, ora 18:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, iar cel de-al treilea – „Omagiul compozitorului Liviu Dănceanu” – pe 11 iunie 2017 şi va cuprinde cele mai importante creații ale cunoscutului compozitor. Ultimul concert din seria celor patru, va avea loc pe data de 16 iunie 2017, ora 18:00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău şi va fi dedicat creaţiei compozitorilor Adrian Pop şi Ghenadie Ciobanu. Festivalul Internaţional „Zilele Muzicii Noi” este organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Primăria municipiului Chişinău, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”./aionescu/ddaniela
(www.eurotv.md – 6 iunie)