Piazzolla, din nou la Sala Radio

Vineri, 9 iunie 2017, ora 19.00, Orchestra Națională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la granița între simfonic, jazz și ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați saxofoniști de origine greacă, Theodore Kerkezos.

La pupitrul dirijoral se va afla Julien Salemkour, asistent, între 2000 și 2012, al celebrului Daniel Barenboim la Opera de Stat din Berlin, o prezență familiară publicului de la Sala Radio, datorită colaborărilor sale frecvente cu Orchestrele și Corurile Radio.

Programul serii va debuta cu piesa Tango Suite, semnată de celebrul compozitor argentinian Astor Piazzolla, creatorul unui nou gen muzical în America Latină, nueva tango, care combină folclorul argentinian, muzica clasică și jazz-ul. Piesa va fi interpretată într-un aranjament orchestral semnat de Theodore Kerkezos. Pe afișul serii se va afla și Simfonia nr. 7 în re minor, op. 70, de A. Dvořák.

Format la Conservatorul din Atena, saxofonistul Theodore Kerkezos şi-a continuat studiile în Franţa cu Daniel Deffayet şi Jean Marie Londeix, a concertat alături de orchestre de prestigiu din întreaga lume, a primit distincția Honorary Doctor of Musical Arts din partea IAACC/UNESCO și a cântat împreună cu nume de referință ale scenei muzicale internaționale, ca Yuri Bashmet, Vladimir Fedoseyev, Michael Nyman sau Yuri Simonov.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.  Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

BIOGRAFII

JULIEN SALEMKOUR
Dirijorul Julien Salemkour şi-a început formarea muzicală luând lecţii de pian încă de la nouă ani. La vârsta de 16 ani a fost admis la Musikhochschule din Hanovra, studiind armonie şi contrapunct cu Alfred Koerppen. După terminarea studiilor de dirijat, efectuate sub îndrumarea profesorilor Hans Herbert Jöris şi Michael Gielen la  Universitatea Mozarteum din Salzburg, Julien Salemkour a pregătit numeroase spectacole la Nürnberg, Leipzig, Mannheim, precum şi la Festivalul de la Salzburg.
Ca dirijor asistent al Operei de Stat din Berlin a dirijat peste 200 de spectacole de operă şi balet, concerte cu muzică simfonică dintre care amintim: Romeo şi Julieta – S. Prokofiev, Lacul lebedelor – P. I. Ceaikovski, Flautul fermecat, Don Giovanni, Così fan tutte, Nunta lui Figaro – W. A. Mozart, Bărbierul din Sevilla – G. Rossini, Sărbătoarea primăverii, Pasărea de foc de I. Stravinski, Turandot, Tosca – G. Puccini, Forţa destinului, Macbeth – G. Verdi, Faust – F. Busoni, Manon – J. Massenet, Lohengrin – R. Wagner.
De-a lungul timpului a fost dirijor invitat al unor prestigioase instituţii precum Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Semperoper din Dresda, Staatskapelle Berlin şi Orchestra Simfonică Radio din Berlin.
În anul 2006, Julien Salemkour a fost invitat să preia, în ultimul moment, un concert programat a fi dirijat de Daniel Barenboim şi prilejuit de aniversarea a 250 de ani de la naşterea lui W. A. Mozart. Julien Salemkour a susţinut atât rolul de dirijor cât şi pe cel de pianist, concertul fiind transmis în direct în 23 de ţări din toată lumea. Julien Salemkour colaborează în mod constant cu artişti renumiţi dintre care amintim pe: Christine Schäfer, Daniel Barenboim, René Pape, Anna Netrebko şi Rollando Villazon.

THEODORE  KERKEZOS
Un artist complex, Theodore Kerkezos este unul din cei mai apreciaţi saxofonişti ai generaţiei sale. Format la Conservatorul din Atena şi-a continuat studiile în Franţa cu Daniel Deffayet şi Jean Marie Londeix.
A concertat alături de prestigioase ansambluri dintre care amintim: Orchestra Simfonică Radio din Moscova, London Symphony şi London Philharmonic, Filarmonica Janáček, Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestra New Moscow, Orchestra Simfonică din Zürich, Orchestra Simfonică din Berlin, Orchestrele Simfonice din Tesalonic şi Atena, Orchestra Simfonică din Bilbao, Filarmonica din Slovacia.
Theodore Kerkezos susţine cursuri de master la Universităţile din Sankt Petersburg, Moscova, Boston, Princeton, Louisiana, precum şi la Harvard.
Artistul a obţinut numeroase premii pentru discurile realizate, a primit distincţia Honorary Doctor of Musical Arts din partea IAACC/UNESCO, iar în anul 2012 Academia Rusă de Ştiinţe Naturale & Arte şi Naţiunile Unite l-au ales membru onorific al Academiei. În anul 2016 a fost distins cu premiul Artist of the Year conferit în cadrul Premiilor Gina Bachauer.
De-a lungul timpului a colaborat cu Yuri Bashmet, Vladimir Fedoseyev, Michael Nyman, Yuri Simonov, iar compozitori precum Iannis Xenakis, Friedrich Cerha şi Mikis Theodorakis i-au dedicat diverse lucrări. Discografia sa alături de orchestra Philharmonia, London Symphony şi London Philharmonic a fost foarte apreciată.

RADOR (7 iunie)