Teatrul Naţional Radiofonic vă invită joi, 8 iunie, de la ora 11.00, la Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” din Blaj, la o nouă întâlnire cu publicul tânăr, sub genericul Poveşti noi pentru voi. Generosul proiect, aflat la a patra ediţie, propune un atelier-concurs cu răspunsuri premiate (la care vor participa peste 200 de elevi) şi o audiţie cu public a spectacolului radiofonic „Făt Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu, scenariul şi regia artistică: Mihai Lungeanu. Evenimentul se va bucura de participarea extraordinară a actorului Petre Lupu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi carismatici artişti din elita teatrului radiofonic (si nu numai), care va dialoga cu tinerii ascultători.
Proiectul POVEŞTI NOI PENTRU VOI, iniţiat şi coordonat de regizorul Mihai Lungeanu, (proiect care se derulează, începând cu anul 2013, şi în parteneriat cu şcoala gimnazială ,, Toma Cocişiu’’ din Blaj )
şi-a propus realizarea unui program de audiţii radiofonice, care să cuprindă spectacole producţie proprie ale Redacţiei de Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune, în scopul familiarizării tinerilor ascultători cu fenomenul cultural propriu Teatrului Radiofonic şi formării unei noi generaţii de potenţiali ascultători printr-o formă de participare reală şi creativă a copiilor, constând în provocarea micuţilor ascultători de a desena povestea chiar în timpul audiţiei, descriind-o şi îmbogăţind-o cu propria lor imaginaţie (sau făcînd apel la orice altă formă de participare creativă care să apropie mintea şi sufletul micului ascultător de lumea fascinantă pe care numai teatrul radiofonic o poate exprima, prin specificitatea sa). De asemenea, în cadrul concursului – simpozion interjudeţean organizat de gazde vor fi premiate lucrările artistice realizate de elevii participanţi la acest proiect şi care au pus în evidenţă impactul emoţional al acestui demers asupra unei generaţii aflate, în cea mai mare parte, la prima întâlnire cu această zonă teatrală. Reacţia pozitivă a elevilor, evidenţiată în bogata participare şi în entuziasmul cu care au răspuns invitaţiei la imaginaţie şi creativitate, adresate de către realizatorii Teatrul Naţional Radiofonic, au convins instituţiile organizatoare să continue şi să dezvolte parteneriatul, atît prin diversificarea ofertei culturale cît şi prin construirea unei relaţii de lungă durată cu tânăra generaţie de ascultători.