Organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, la sediul său din Str. Toma Caragiu, nr.10, în colaborare cu Asociația “6 Dorobanți”, evenimentul își propune să fie o experiență inedită pentru pasionații de istorie, dar și o necesară lecție de patriotism, într-o lume ancorată într-un prezent tot mai mercantil.
Vineri, 9 iunie, începând cu ora 17.00, în curtea muzeului, va fi recreată atmosfera Primului Război Mondial, în cadrul unui eveniment militar inedit, “Pe aici nu se trece!”, din care nu vor lipsi organizarea unei tabere militare, prezentările de uniforme și echipamente militare și multe alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți.
Protagoniștii evenimentului vor fi nimeni alții decât membrii Asociației “6 Dorobanți” , organizație înființată în Prahova în 2006, ce își propune să reînvie spiritul cazon din timpul Războiului de Reîntregire a Neamului.
Cei care doresc să cunoască și să înțeleagă mai bine atmosfera tipică epocii Primului Război Mondial sunt așteptați și sâmbătă, 10 iunie 2017, la ora 11.00, în sala “Auditorium” a muzeului, la vernisajul expoziției temporare „În tranșee pentru țară…”
Expoziția restituie, într-o manieră captivantă, ambianța și contextul militar-istoric al acelor vremuri, prin valorificarea patrimoniului muzeal propriu, a pieselor de epocă puse la dispoziție de colecționarii Doru Fărcuș, Ciprian Rădulescu, Radu Constantin și a reconstituirilor.