EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Washington: Președintele Klaus Iohannis, efectuează, în perioada 4 – 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii.
– Senat
* Agenda Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări
- ora 8:45 – Întâlnirea cu un grup de juriști din Republica Moldova – la Sala „Dimitrie Cantemir”
– Guvern
* Programul premierului Sorin Grindeanu:
- ora 12:00 – şedință de guvern
– Uniunea Europeană
* Ministerul Afacerilor Externe organizează reuniunea de lucru a reprezentanților Comisiei Europene cu Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE și secretarii de stat din cadrul ministerelor – ora 10:00, la sediul Centrului Infoeuropa din Calea Victoriei, nr. 88. În cadrul respectivului eveniment vor fi discutate aspecte legate de aplicarea dreptului UE și de gestionarea procedurilor de infringement. Vor susține alocuțiuni Jean-Eric Paquet, secretar general adjunct al Comisiei Europene, Răzvan-Horațiu Radu, agentul guvernamental pentru CJUE (MAE) și Angela Cristea, şeful Reprezentanței Comisiei Europene în România
* Vizita secretarului general-adjunct al Comisiei Europene în România, Jean-Eric Paquet. Oficialul european se va întâlni cu reprezentanții autorităților române pentru a discuta principalele aspecte ce țin de asigurarea respectării dreptului Uniunii Europene, precum și în ceea privește asigurarea transpunerii corecte și la termen a legislației comunitare. La finalul vizitei, de la ora 15:00,Paquet va participa la un dialog cu studenții și reprezentanții societății civile, mediului academic și mass-mediei, pe tema viitorului Europei – la sediul SNSPA, Bd. Expoziției, nr. 30A, sala Multifuncțională
* Malta: Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, participă la reuniunea informală a miniștrilor responsabili pentru politica de coeziune (8 – 9 iun.)
– Ministere
* Botoșani: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea și consilierul premierului pe probleme agricole se află în vizită de lucru la Botoșani (9 – 10 iun.). Programul zilei:
- ora 20:00 – la căminul Cultural din Sârbi, comuna Vlăsinești, participă la întâlnirea cu alegătorii din comună, având în vedere faptul că în această localitate sunt alegeri pentru alegerea primarului
* Praga: Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va efectua o vizită de lucru la Praga, context în care va avea întrevederi cu oficiali cehi din domeniul afacerilor europene şi va participa la conferinţa privind securitatea şi apărarea Uniunii Europene – DESCOP 2017
– Ambasade
* A șasea ediție a Balului Britanic, organizat de International House Bucharest și English Kids Academy, în prezenţa ambasadorului Marii Britanii la București, Paul Brummell – în Grădina Hotel Caro. Invitaţi: artiştii Operei Comice pentru copii, Cvartetul Anima, trupa de dansatori Be Unique coordonată de Alex Nistor, Drum Café, Andra Gogan și trupa Amicii, iar în final, Jo
– Minorităţi
* Începe Festivalul Tradiţiilor Culturale Turceşti, organizat de Gazeta Balkan din România – ora 10:00, în Parcul Herăstrău, lângă Roata mare. La eveniment urmează să participe ambasadorul Turciei la Bucuresti, Osman Koray Ertas
* Constanţa: Uniunea Democrată Turcă din România organizează în premieră „Ziua Limbii Turce” (9 – 10 iun.), care debutează cu Concursul Naţional de Poezie şi Cântec „Frumoasa mea limbă maternă” – ora 11:00, în Sala Remus Opreanu – Consiliul Judeţean Constanţa
* Sighișoara: Forumul Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara, în parteneriat cu Parohia Evanghelică Sighișoara și Primăria Municipiului Sighișoara, organizează „Zilele Culturii Germane”, o manifestare care cuprinde expuneri, discuții, muzică și dans și care, anul acesta, va avea ca tematică „Reforma Luterană în regiunea Sighișoara” – ora 16:30, la sediul FDG Sighișoara
– Juridic
* Bacău: În zilele de 9 – 10 iunie, Penitenciarul Bacău şi Şcoala Gimnazială nr. 22 Bacău, organizează a III-a ediţie a Simpozionului Internaţional, cu tema „Şcoala – principalul mijloc de păstrare a libertăţii sufletului în mediul penitenciar”/”School – the best way of keeping the liberty of soul in prison”, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Primăria Bacău şi Asociaţia TART, alături de Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tg. Ocna, Casa Corpului Didactic – „Grigore Tăbăcaru” Bacău, Şcoala Gimnazială Speciala „Maria Montessori”, Colegiul Tehnic de Comunicaţii „NV Karpen”, Asociaţia pentru Promovarea Învăţământului European Bacău şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bacău, împreună cu parteneri internaţionali: Universitatea din Chişinău – Facultatea de Psihologie şi Psihopedagogie, Asociacion Cultural Euroaccion, Murcia, Spania, Istituto Istruzione Secondaria Superiore „Paolo Frisi”, Milano, Italia, Associazione Lotta alla Marginalita, Salerno, Italia, Vilnius Youth and Adult Consulting Center for Secondary Education, Vilnius, Lituania
* Constanţa: Conferința „Arbitrajul comercial intern și internațional. Actualitate și perspective, în contextul Noilor Reguli de procedură arbitrală” – ora 11:00, la sala de Conferinţe a Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA), Bd. Alexandru Lăpuşneanu nr.185A, etaj 2, intrarea dinspre Agenția BRD. Conferința se adresează arbitrilor, avocaților, consilierilor juridici, dar și personalului de specialitate din cadrul curtțlor de arbitraj
– Social
* Angajaţii Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte susţin un protest, între orele 15:00 – 16:30, în faţa Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte, pentru obţinerea unor drepturi salariale şi pentru oprirea demolării secţiilor şi utilajelor
– Mediu
* Sibiu: Are loc cea de a III-a ediţie a campaniei „Iubim Sibiul, să-l lăsăm să respire!”. Pentru o zi, toate cadrele didactice, angajaţii şi studenţii Universităţii „Lucian Blaga” vor lăsa maşinile în parcare şi vor veni la serviciu folosind mijloace de transport ecologice: biciclete, role sau pe jos
– Învăţământ, Cercetare
* În zilele de 9, 12 şi 13 iunie au loc probele evaluării competenţelor digitale în cadrul Primei sesiuni a examenului de Bacalaureat (6 iun. – 10 iul.)
* Se vor depune contestaţiile în cadrul Sesiunii speciale a Bacalaureatului ( 27 mai – 10 iunie), în intervalul orar 18:00 – 20:00
* Galaţi: Elevii de clasa a VI-a din judeţul Galaţi participă la concursul Euro Quiz, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Competiţia online va avea loc, astăzi, de la ora 11:00
* Timişoara: Universitatea Politehnică Timişoara (UPT), prin Centrul Multimedia, organizează concursul studenţesc „Interactive Digital Media Student Contest” – ora 10:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, Bd. Vasile Pârvan nr. 2B
– Istorie
* Ploieşti: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în colaborare cu Asociația „6 Dorobanți”, organizează sub egida Programului Național “România 100 de ani”, o tabără de reconstituire istorico-militară (9 – 10 iunie). De la ora 17:00, în curtea muzeului, va fi recreată atmosfera Primului Război Mondial, în cadrul unui eveniment militar inedit, „Pe aici nu se trece!”
– Cultură
* Concert între simfonic, jazz şi ritmuri de tango argentinian susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului mexican Jesus Medina, aflat pentru prima oară la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, cu participarea saxofonistului grec, Theodore Kerkezos – ora 19:00, la Sala Radio
* Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, organizează cea de-a doua ediţie HeyDay Music Festival – festival internaţional de trupe tribute din Romania, între 9 şi 11 iunie, în Parcul Izvor. Intrarea se face astăzi, începând cu ora 16:00, iar sâmbătă, 10 iunie, şi duminică, 11 iunie, începând cu ora 12:00. Concertele pe cele două scene mari sunt programate în fiecare zi începând cu ora 17:00
* Prezentarea volumului „Căbășanu, Velculescu, Valbudea, Brancovici, Isbășoiu…Oameni și întâmplări din trecutul învățământului românesc” al autorilor Ana-Voica Bojar, Cătălina Velculescu și Ștefan Hica – ora 18:30, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller”. Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului București
* Editura Humanitas, organizează lansarea volumului confesiv „Zodia Cancerului. Jurnal 2012–2015“ de Radu Vancu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. La eveniment vor participa, alături de autor, criticii literari Andreea Răsuceanu şi Cosmin Ciotloş şi scriitorul Ioan Stanomir
* Muzeul Municipiului București organizează spectacolul de poezie și muzică „Nocturne”, susținut de actrița Irina Movilă (Teatrul Național București), soprana Mihaela Andrei (Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti) și chitaristul și compozitorul Adrian Andrei (Școala Gimnazială de Arte nr. 3) – ora 20:00, la Muzeul Theodor Aman, Str. C. A. Rosetti nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Trupa Taxi va susține un concert la Hard Rock Cafe, începând cu ora 22:30
* Alba Iulia: Gala Poeziei Române Contemporane, ediția a VII-a – ora 18:00, pe Aleea Muzeului Național al Unirii din municipiu
* Bistrița: Galeria Concentric Bistrița și Galeria Romană Bucureşti organizează vernisajul expoziției cu vânzare „Lumea imaginilor. Treizeci și trei de pași” – De la pictura flamandă și franceză a secolelor XVI-XVIII până la pictura românească clasică și contemporană – ora 18:00, la Galeria Concentric, Piața Centrală nr. 13
* Buzău: Artiștii SoNoRo Conac vor concerta la Conacul Alexandru Marghiloman – ora 19:00
* Câmpia Turzii: Asociaţia Artiştilor Plastici Câmpia Turzii organizează vernisajul expoziţiei intitulate „Boem” – ora 18:00, la Restaurantul Gossner, Str. Gării nr. 5
* Cluj-Napoca: Acţiuni în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF (2 – 11 iun.):
- Programul „Transilvania Pitch Stop”, dedicat regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, care va cuprinde o platformă internaţională de co-producţii, şi un workshop de dezvoltare dedicat exclusiv regizorilor români şi basarabeni, şi în cadrul căruia se va acorda Eurimages Co-production Development Award (9 – 10 iun.)
- În onoarea invitatului special, actorul francez Alain Delon, în Piaţa Unirii, are loc o proiecţie specială a filmului „Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981)”, regizat de Alain Delon – ora 21:45
* Iaşi: Are loc conferința „Diversități culturale în artă și educație” – Dezvoltarea abilităților interculturale – ora 9:00, în Aula Magna, sala de conferințe a Academiei Române – Filiala Iași, Bd. Carol I nr. 8
* Oradea: Are loc Gala de Balet, în cadrul căreia coregraful și regizorul Renato Zanella va reuni pe scenă staruri ale lumii dansului, primi balerini ai Operelor de Stat din Viena, Budapesta, Atena și București – ora 19:00, la Teatrul Regina Maria, Piaţa Regele Ferdinand nr. 6
* Sibiu: A 24-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS), realizată sub genericul „Iubire”, se va desfăşura anul acesta în perioada 9 – 18 iunie, în mai multe spaţii de cultură, cum ar fi Teatrul Gong, Fabrica de Cutură, Teatrul Naţional Radu Stanca, Piața Mică, Piaţa Mare, Catedrala Evanghelică, Filarmonica de Stat şi Parcul „Sub Arini”. Compania spaniolă Andalusian Flamenco Ballet va prezenta în cadrul festivalului, în premieră mondială, spectacolul „Flamenco Gala”
- Inițiat de Institutul Francez din Paris, programul FranceDanse Orient-Express se oprește, în 2017, cu ocazia celei de-a 10-a ediții, în 13 țări din Europa de Est și Sud-Est, printre care și România. Astăzi, coregraful Yuval Pick – Centre chorégraphique national de Rillieux-la-Pape – va prezenta „Hydre”, un spectacol ce-și propune să exploreze performativ și să pună în valoare spații sau monumente patrimoniale – Biserica fortificată Cisnădioara, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru
- Workshopul „The Sibiu Creative Laboratory” care se va derula în cadrul FITS, în perioada 9 – 18 iunie, la Hotel Împăratul Romanilor şi va fi condus de scenograful Jean-Guy Lecat, în limba engleză
* Timişoara: Festivalul Internațional de film de foarte scurt metraj „Très courts” are loc, în perioada 9 – 18 iunie, în 80 de orașe din 25 de țări – ora 15:00, Ambasada, Str. Anton Seiller, nr. 2
* Roma: Accademia di Romania la Roma organizează evenimentul „SPAZI APERTI 2017” (9-16 iunie ) – expoziţie internaţională de artă contemporană, video-art, instalaţii, pictură, sculptură, fotografie, muzică – cu sprijinul Institutului Cultural Român din București – ora 19:00, la sediul instituției din Piazza José de San Martin 1. Anul acesta evenimentul, ajuns la ediția a XV-a, are ca temă „Metamorphosis. Before and after Rome”, fiind conceput și coordonat de bursierii de la Accademia di Romania in Roma și adresându-se tuturor bursierilor academiilor și institutelor de cultură din Roma
– Sport
* Bacău: Conferinţa de presă premergătoare Raliului Moldovei Bacău 2017 – ora 12:30, în sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean Bacău, Calea Mărăşeşti, nr. 2
* Oradea: Echipa națională de handbal feminin a României va întâlni reprezentativa Austriei în prima manșă a barajului de calificare la Campionatul Mondial 2017 – ora 20:00, în Sala „Antonio Alexe”
– Diverse
* Constanţa: Se deschide primul „Târg de bunătăţi româneşti”, cu o gamă variată de produse 100% autohtone – ora 9:00, în parcarea magazinului Kaufland, Bd. Aurel Vlaicu nr. 36 (9 – 11 iun.)
– S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie
* Acum 169 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (azi comună în judeţul Teleorman), ocazie cu care s-a citit „Proclamaţia de la Islaz” (programul Revoluţiei din Ţara Românească) şi s-a constituit primul Guvern provizoriu (Ion Heliade Rădulescu, maiorul Christian Tell, Ştefan Golescu, preotul Radu Şapcă şi căpitanul Nicolae Pleşoianu) (Istoria României în date, 2003) ). Câteva zile mai târziu, la 11/23 iunie 1848, s-a declanşat Revoluţia paşoptistă la Bucureşti. Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost silit să semneze Constituţia şi să recunoască noul guvern format (9/21)
* Cu 161 de ani în urmă (1856) scriitorul Vasile Alecsandri publica, în revista „Steaua Dunării”, poezia „Hora Unirii”. Realizată prin refacerea şi lărgirea valorii simbolice a vechii „Hore a Ardealului” (1848), poezia, pusă pe o melodie de circulaţie în epocă, a devenit în scurt timp imnul de luptă pentru Unirea Principatelor, imnul unităţii naţionale româneşti
* În urmă cu 113 ani (1904) a avut loc concertul inaugural al Orchestrei Simfonice din Londra, prima formaţie engleză de gen independentă, înfiinţată în acelaşi an. Primul dirijor principal al ansamblului a fost Hans Richter
* Acum 94 de ani (1923) România a semnat un Protocol de adeziune la Convenţia şi Statutul asupra regimului căilor navigabile de interes naţional, semnate la Barcelona, la data de 20 aprilie 1920, cu rezerva ca principiile Convenţiei să nu contravină statutul internaţional al Dunării, elaborat pe baza art. 349 al Tratatului de la Versailles din 28 iunie 1919
* Cu 83 de ani în urmă (1934) au fost reluate relaţiile diplomatice între Bucureşti şi Moscova, în urma tratativelor dintre ministrul de externe al României, Nicolae Titulescu, şi comisarul poporului al URSS, Maxim Litvinov, la Geneva (relaţiile diplomatice fuseseră întrerupte unilateral de către Rusia la 31.XII.1917/13.I.1918)
* Într-o zi de 9 iunie, acum 83 de ani (1934), a avut loc „debutul” personajului de desene animate Donald Duck (Răţoiul Donald), în filmul „The Wise Little Hen” (“Găinuşa înţeleaptă”)
* În urmă cu 69 de ani (1948) apărea Decretul privind reorganizarea Academiei Române (devenită Academia Republicii Populare Române, din 1965 – Academia Republicii Socialiste România, iar din 1990 – Academia Română). Academia reorganizată a primit în rândurile ei numeroşi membri la indicaţia autorităţilor comuniste şi nu doar ca urmare a unor deosebite merite ştiinţifice sau artistice. Cu acest prilej li s-a retras calitatea de membri ai Academiei unui număr de 98 de personalităţi din domeniile ştiinţei, artei şi culturii (Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinţi, Iuliu Maniu, Nicodim Munteanu, patriarhul BOR, generalul Radu R. Rosetti, episcopul Iuliu Hossu sunt doar câteva exemple). De asemenea, Academia a fost lipsită de patrimoniul său material, constituit în timp, prin donaţii, în majoritate testamentare
* Acum 68 de ani (1949) se constituia Societatea de Ştiinţe Istorice din România, reunind istorici și filologi sub titulatura “Societatea de Științe Istorice și Filologice”, care a funcționat astfel până în 1968, când cele două secțiuni s-au despărțit. Principalele activități în cei peste 60 de ani de existență au fost și sunt reuniunile științifice, cursurile de vară (reformate în 1968) și publicarea revistei Studii și articole de istorie, cu apariție neîntreruptă din 1956. De-a lungul timpului SSIR a fost condusă de personalități ale științei istorice: academicienii Petru Constantinescu-Iași (1949-1977) și Ștefan Pascu (1977-1991) și profesorii universitari Nichita Adăniloaie (1991-1999), Ioan Scurtu (1999-2011) și Bogdan Murgescu (din 2011 și în prezent)
* Cu 58 de ani în urmă (1959) a fost lansat la apă submarinul american „George Washington”, primul submarin dotat cu rachete balistice
* În urmă cu 27 de ani (1990) a avut loc întrunirea Parlamentului României rezultat în urma alegerilor generale de la 20 mai 1990 (primele alegeri libere şi democratice în România de după Al Doilea Război Mondial). Electoratul s-a pronunţat asupra preşedintelui ţării, prin vot direct, şi a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaţilor şi Senatul, prin vot proporţional
* Acum 19 ani (1998) avea loc inaugurarea, la Bucureşti, a „Monumentului Km 0”, reconstituit şi restaurat pe vechiul său amplasament din faţa bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Transportului Public Urban” (se marchează, începând cu anul 1996, în fiecare a doua vineri a lunii iunie)
– 1909: S-a născut Marius Mircu (pseudonimul lui Israel Marcus), până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (m. 2008)
– 1912: A murit (la Berlin, unde se stabilise) scriitorul Ion Luca Caragiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948; considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români (n. 1852) – 105 ani
– 1918: S-a născut compozitorul Alexandru Velehorschi (m. 1997)
– 1923: A murit prozatorul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (n. 1881)
– 1938: A murit Ovid Aron Densusianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar; întemeietorul şcolii lingvistice de la Bucureşti; creator de şcoală şi în alte domenii (filologie, folcloristică); membru titular al Academiei Române din 1918 (n. 1873)
– 1939: S-a născut soprana şi profesoara Ileana Cotrubaş, stabilită în Franţa
– 1939: S-a născut poeta, prozatoarea şi publicista Mariana Filimon (oficial, Nicolescu Maria)
– 1939: S-a născut compozitorul Sorin Vulcu (m. 1995)
– 1944: A murit Ludovic Mrazec, geolog, mineralog şi petrograf; a întocmit primul curs de mineralogie şi petrografie din România; a fost fondator şi director (1906-1928) al Institutului Geologic al României; membru titular al Academiei Române din 1905, vicepreşedinte (1913-1916) şi preşedinte al acestui for (1932-1935) (n. 1867)
– 1948: S-a născut scriitorul şi jurnalistul Mircea Pospai; din anul 1971 este angajat la Studioul de Radio Craiova, iar în perioada 1998 – 2013 a îndeplinit funcţia de director al Radio România Oltenia – Craiova
– 1958: A murit Julius Bielz, etnograf, muzeograf şi publicist sas din Transilvania (n. 1884)
– 1972: A murit medicul Grigore Benetato; contribuţii la studiul rolului sistemului nervos central în imunologie; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1905, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 45 de ani
– 1978: A murit (la Lausanne, Elveţia) principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (n. 1903, la Sinaia)
– 1996: A murit publicistul Radu Pascal, membru fondator al revistei de politică externă „Lumea”/1963 (n. 1941)
– 1997: A murit George Manoliu, violonist şi pedagog (n. 1911) – 20 de ani
– 2013: A murit actriţa Violeta Popescu; din anul absolvirii, 1964, a jucat pe scena Teatrului Naţionalul din Iaşi (n. 1941)
– 2015: A murit Corneliu Leu, prozator, dramaturg, scenarist, jurnalist şi realizator radio tv; a înfiinţat, printre altele, postul Radio Vacanţa, Editura Eminescu, Studioul de producţie de filme, seriale şi coproducţii al Televiziunii (n. 1932)
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Consiliul Europei va organiza un seminar la nivel înalt cu tema „Drepturile omului și afaceri – Promovarea implementării eficiente a instrumentelor globale și regionale”. Participă secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni și comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muižnieks
– Astana: Vladimir Putin participă la ceremonia de deschidere a expoziţiei EXPO-2017. Expoziţia va fi deschisă între 9 iunie şi 10 septembrie
– Strasbourg: Conferință pe tema „Fiind un rom și LGBTI la intersecția discriminării” care va reuni reprezentanți ai instituțiilor și organismelor Consiliului Europei, organizațiilor regionale și ONG-urilor
– Londra: Săptămâna modei masculine (9 – 12 iun.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Acreditării”. Lumea de astăzi este guvernată de standardele internaţionale ISO 9001 si ISO 14001, dar verificarea şi certificarea conformităţii cu aceste standarde trebuie realizată de o terţă parte, independentă. În fiecare ţară există organisme de acreditare, acestea au însă nevoie de o colaborare şi o recunoaştere internaţională. Pentru aceasta au luat fiinţă două organisme internaţionale care asigură colaborarea şi recunoaşterea reciprocă dintre diferitele organisme de acreditare şi a acreditărilor realizate de acestea, precum şi a activităţilor de evaluare a conformităţii realizate sub acreditare. Aceste două organisme sunt International Accreditation Forum (IAF) şi International Laboratory Accreditation Cooperation (ILAC) care asigură funcţionarea unui sistem de recunoaştere reciprocă denumit generic MLA. Adunarea generală comună a celor două organizaţii a hotărât, la 30 octombrie 2007, ca în data de 9 iunie a fiecărui an sa fie sărbătorită Ziua mondială a acreditării
– „Ziua Internaţională a Arhivelor”, marchează constituirea, în 1948, a Consiliului Internaţional al Arhivelor, creat sub auspiciile UNESCO. România a devenit membră a acestei organizaţii cu prilejul congresului de la Florenţa din 1956. Această zi oferă posibilitatea de a reaminti publicului larg faptul că arhivele sunt parte componentă a patrimoniului cultural al umanităţii, participând, alături de muzee şi biblioteci, la conservarea memoriei colective
– Iordania: „Ziua Tronului” (marchează urcarea oficială pe tron a regelui Abdullah al II-lea, la 9.VI.1999)
– 68 d.H: A murit (s-a sinucis) împăratul roman Nero (pe adevăratul nume, Lucius Domitius Claudius Nero); a domnit între anii 54 şi 68. d.H., fiind ultimul din dinastia iulio-claudică; a instituit o guvernare autoritară şi crudă, soldată cu asasinate celebre (mama sa – Agrippina, fratele său – Britannicus, soţia sa – Octavia şi Seneca, profesorul şi mentorul său); în anul 64 un uriaş incendiu a mistuit Roma; bănuit de declanşarea acestuia, Nero a dat vina pe primii creştini şi a început persecuţiile împotriva lor (n. 37 d.H.)
– 1361: A murit compozitorul şi poetul francez Philippe de Vitry (n. 1291)
– 1781: S-a născut inginerul englez George Stephenson, considerat întemeietorul transportului feroviar; începând din 1814 a construit mai multe tipuri de locomotive, iar în 1823 a condus lucrările primei căi ferate publice şi a întemeiat prima uzină de locomotive (la Newcastle) (m. 1848)
– 1810: S-a născut compozitorul german Otto Nicolai (m. 1849)
– 1843: S-a născut scriitoarea austriacă Bertha von Suttner; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1905, prima femeie din istoria Nobel-urilor răsplătită cu acest premiu (m. 1914)
– 1865: S-a născut Carl Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez (m. 1931)
– 1870: A murit scriitorul englez Charles Dickens (n. 1812)
– 1877: S-a născut baritonul italian Titta Ruffo (m. 1953) – 140 de ani
– 1891: S-a născut compozitorul american Cole Porter (m. 1964)
– 1891: A murit Ludvig Lorenz, fizician și matematician danez (n. 1829)
– 1904: A murit paleontologul britanic William J. Arkell, specialist în studiul fosilelor de dinozaur (n. 1858)
– 1915: S-a născut chitaristul american Les Paul (numele de scenă al lui Lester William Polsfuss); inventatorul chitarei electrice moderne şi inovator în materie de înregistrări audio; considerat unul dintre inventatorii rock-and-roll-lui, alături de Elvis Presley şi The Beatles (m. 2009)
– 1917: S-a născut istoricul britanic Eric John Hobsbawm; şi-a câştigat notorietatea mondială în special datorită trilogiei consacrate „lungului secol al XIX-lea” (de la Revoluţia franceză la Primul Război Mondial); cunoscut şi pentru lucrarea „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, consacrată secolului al XX-lea (m. 2012) – 100 de ani
– 1921: S-a născut ziaristul şi scriitorul francez Jean Lacouture, biograf al unora dintre cele mai mari personalităţi ale secolului al XX-lea (m. 2015)
– 1941: S-a născut Jon Lord, compozitor şi claviaturist englez, recunoscut pentru soundul de blues-rock, dar privit şi ca un pionier în domeniul fusion rockului; membru fondator (în 1968) al trupei britanice Deep Purple (m. 2012)
– 1943: S-a născut Violette Rey, considerată unul dintre cei mai de seamă geografi ai Franţei de azi; a acordat o atenţie deosebită României, studiile sale privitoare la ţara noastră începând încă de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului al XX-lea; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993
– 1949: A murit (la Viena) soprana Maria Cebotari (născută Maria Cibotaru) din R. Moldova; considerată predecesoarea Mariei Callas şi una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile (n. 1910)
– 1950: S-a născut Trevor Bolder, compozitor şi producător britanic, basistul formaţiei rock „Uriah Heep” (m. 2013)
– 1952: A murit Adolf Busch, violonist, dirijor şi compozitor german (n. 1891) – 65 de ani
– 1959: A murit chimistul german Adolf Windaus; a descoperit şi a preparat sintetic vitamina D2; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1928 (n. 1876)
– 1963: S-a născut actorul american de film Johnny Depp
– 1963: A murit Jacques Villon (pseudonimul lui Gaston Duchamp), pictor cubist şi gravor francez; fratele pictorului Marcel Duchamp (n. 1875)
– 1974: A murit Miguel Ángel Asturias, scriitor şi diplomat guatemalez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1967; al doilea scriitor latino-american (după chiliana Gabriela Mistral) căruia i-a fost decernat acest premiu (n. 1899)
– 1981: S-a născut actriţa americană de origine israeliană Natalie Portman (născută Natalie Hershlag); în 2011, a câştigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal („Black Swan”)
– 1987: A murit pianista franceză Monique Haas (n. 1909) – 30 de ani
– 1991: A murit pianistul chilian Claudio Arrau (n. 1903)
– 1998: A murit Loïs Mailou Jones, considerată o pionieră printre pictorii afro-americani (n. 1905)
– 2007: A murit Ousmane Sembène, actor, regizor de film și scriitor senegalez (n. 1923) – 10 ani
– 2013: A murit scriitorul britanic de science-fiction Iain (Menzies) Banks (n. 1954)
– 2013: A murit Walter Jens, scriitor german, filolog, critic şi istoric literar, profesor; militant activ împotriva militarismului (n. 1923)
– 2015: A murit James Last (nume real: Hans Last), muzician german, instrumentist, compozitor şi dirijor; liderul trupei „Big Band” (n. 1929)