Grupul Santander a cumpărat Banco Popular

Banco Popular a fost preluat de Santander după ce Banca Centrală Europeană a ordonat salvarea entităţii, care risca să intre în faliment. Pentru că între clienţi se află 300 de mii de întreprinderi mici şi mijlocii, prioritatea pentru noul proprietar este garantarea depozitelor şi asigurarea operaţiunilor curente. Potrivit autorităţilor, această salvare se realizează fără fonduri publice şi nu afectează clienii, dar loveşte acţionarii, care pierd 100% din investiţii. În ultimele luni, Banco Popular a suferit o fugă de depozite şi deci probleme de lichidităţi. Pentru ca situaţia să nu se extindă la restul pieţei financiare, Banca Centrală Europeană a decis intervenţia. Noua entitate rezultată este cea mai mare din Spania, cu 17 milioane de clienţi şi încă 4 milioane în Portugalia. Fondată în urmă cu 91 de ani, Banco Popular a fost legată de Biserica Catolică şi în special de organizaţia Opus Dei, potrivit presei spaniole. Spre deosebire de Bankia, care a fost salvată cu bani publici, Banco Popular a fost cumpărată la preţul simbolic de un euro, dar acţionarii nu vor fi despăgubiţi, pentru a evita intervenţia statului. Acţiunile Banco Popular, până ieri la bursă, au dispărut imediat, pentru că nu mai există. În prezent, Banco Popular are 35 de miliarde de euro blocaţi în construcţii, o situaţie greu de rezolvat, spun experţii. Această salvare din interior şi cumpărarea cu doar un euro a unei entităţi cu peste 1.700 de sucursale, este prima operaţiune de acest tip în Europa, după criza din anul 2008. Intervenţia dictată de Banca Centrală Europeană a fost motivată de evitarea salvării cu bani publici. Dacă numeroşii clienţi ai băncii nu vor fi afectaţi, acţionarii, mulţi dintre ei angajaţi ai Banco Popular, vor avea de suferit în şi mai mare măsură, deoarece mulţi dintre ei ar putea fi concediaţi în urma operaţiunii de preluare de către Banco Santander. Unica soluţie pentru ei, remarcă ziarele spaniole, rămâne la instanţă./amirea/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI