Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, astăzi, la Casa Albă, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Este punctul culminant al vizitei preşedintelui României la Washington. El este primul şef de stat din Europa Centrală şi de Est care va fi primit de preşedintele Trump. Discuţiile vor viza aprofundarea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite, după a anunţat preşedintele Iohannis, care a spus că vor fi abordate şi problemele de securitate pe flancul estic al NATO, dar şi chestiuni economice. Ieri, şeful statului român a a avut o serie de întâlniri la Congresul american şi a decorat mai mulţi membri ai acestui for pentru sprijinul acordat parteneriatului dintre cele două ţări. Trimisul special al Radio România Actualităţi la Washington, Alina Stănuţă, transmite:
Reporter: Şeful statului, Klaus Iohannis, s-a întâlnit ieri, în clădirea Congresului din Washington cu preşedintele pro tempore, al Senatului american, Orrin Hatch, şi cu alţi membri ai Senatului şi apoi cu membri ai Romanian Caucus, care reprezintă grupul românesc din Congres, dar şi cu membrii seniori ai Camerei Reprezentanţilor. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a decorat mai mulţi membri ai Congresului american, cu prilejul aniversării a 20 de ani de parteneriat strategic între România şi SUA.
Klaus Iohannis: Acesta este un moment minunat pentru a sărbători împreună 20 de ani de Parteneriat strategic româno-american. Ne reaminteşte că forţa legăturii noastre stă în prietenia noastră neclintită, angajamentul nostru pentru aceleaşi valori şi promisiunea noastră de a ne sprijini întotdeauna. Într-adevăr, România este cel mai bun partener pe care SUA îl pot avea. Este de asemenea o încurajare să căutăm mereu noi oportunităţi pentru a spori securitatea şi prosperitatea celor două naţiuni.
Reporter: Jackie Walorski, membră în Grupul de prietenie pentru România din Camera Reprezentanţilor, a mulţumit pentru distincţie în limba română.
Jackie Walorski: Vă mulţumesc foarte mult şi Dumnezeu să binecuvânteze România!
Reporter: Astăzi este cea mai importantă zi a vizitei pe care preşedintele Klaus Iohannis o efectuează la Washington. La Casa Albă, la ora 21:00, ora României, şeful statului va fi primit de preşedintele american Donald Trump, cu care va avea o întrevedere de 10 minute tête-à-tête, urmată de 45 de minute de discuţii în plenul celor două delegaţii.
Realizator: Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite, în contextul vizitei preşedintelui Iohannis la Washington, este şi temă de dezbatere la Radio România Actualităţi, în emisiunea „Probleme la Zi”, de la ora 13:20./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iunie