Modificări pe scena politică din Marea Britanie

Premierul britanic Theresa May a convocat pentru astăzi vechiul cabinet, pentru prima oară după ce a pierdut majoritatea absolută în parlament la alegerile de joi. Şedinţa are loc cu nouă zile înainte de începerea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE. Doamna May a anunţat ieri formarea unui nou guvern, care va fi sprijinit în parlament de o formaţiune unionistă nord-irlandeză.

Partidul Conservator al primului ministru britanic a câştigat scrutinul legislativ, dar a pierdut 12 locuri în parlament, în condiţiile în care spera să obţină o majoritate mai largă decât cea de care dispunea până acum. Analiştii sunt de părere că rezultatele alegerilor prelungesc instabilitatea politică şi că noul guvern va avea o durată scurtă de viaţă.

Corespondenţă din Londra – Reporter: Pavel Ionescu – Alianţa găsită de conservatori cu mica formaţiune nord-irlandeză le aduce zece mandate parlamentare în plus şi vine să suplinească astfel cele 318 locuri obţinute. Noul guvern depăşeşte astfel pragul majorităţii politice şi poate să-şi promoveze legile.

În discursul susţinut în faţa uşii de la Downing Street 10, doamna Theresa May a subliniat, fără să dea mai multe detalii, că promisiunea Brexitului va fi îndeplinită: Theresa May: Guvernul pe care-l voi conduce va pune în centrul a tot ce vom face corectitudinea şi oportunitatea. Aşa că, împreună, vom duce la bun sfârşit promisiunea Brexitului, iar în următorii cinci ani vom construi o ţară în care nicio persoană sau comunitate nu vor fi abandonate.

Reporter: Pe de altă parte, într-un interviu pe care mi l-a acordat Joan Hoey, directorul regional pentru Europa de la „Economist Intelligence Unit”, partea de analiză a corporaţiei „The Economist”, consideră că rezultatul alegerilor prelungeşte instabilitatea politică şi noul guvern va avea o durată scurtă de viaţă.

Joan Hoey: Majoritatea noului guvern va fi una de lucru. Va fi de fapt un guvern minoritar plus un aranjament cu Partidul Democrat Unionist din Irlanda de Nord. Va fi una fragilă. Ea va fi tot timpul supusă la teste de o tot mai puternică majoritate parlamentară, şi acesta va fi şi scopul lui Jeremy Corbyn: să se folosească de momentul ascendent şi, da, să obţină mai multă putere./lazard/cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iunie