Noi reglementări pentru cetăţenii ucraineni cu paşapoarte biometrice care intră în România

Cetăţenii Republicii Ucraina care au paşapoarte biometrice pot intra în România, începând de mâine şi pot rămâne pe teritoriul ţării noastre fără obligaţia de a avea viză pentru şederi a căror durată totală nu depăşeşte 90 de zile, în cursul oricărei perioade de 6 luni. Intrarea în România fără viză a cetăţenilor ucraineni este permisă dacă aceştia prezintă documentele care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinerea pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră precizează că rămân în vigoare şi prevederile Acordului privind micul trafic de frontieră încheiat între guvernele României şi Ucrainei./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iunie